GRAFIC La fiecare 3 minute, un român a emigrat în altă țară, în 2017. Au plecat peste 600 de oameni pe zi

1.628 de vizualizări
Anul 2017 a fost un an agitat, un an care a adus cel mai mare număr de emigranți din 2008 încoace. Potrivit datelor INS, în 2017 au plecat din țară 219.327 de români. Asta înseamnă aproximativ 600 de oameni pe zi, 24 pe oră. Cei mai mulți (peste 17%) sunt din grupa de vârstă 25-29 de ani, iar al doilea val ca dimensiune (14.5%) face parte din grupa de vârstă 20-24 de ani.

Eurostat estimează că aproximativ 3 milioane de români și-au părăsit țara după anul 1990, ONU susține că ar fi vorba despre 3,7 milioane, iar rapoartele Băncii Mondiale estimează că ar fi vorba despre 3-5 milioane de români emigranți.

Acest fapt plasează România pe locul al șaselea în clasamentul principalelor surse de migranți la nivelul UE, în termeni absoluți, și respectiv pe primul loc în termeni relativi (ca pondere a migranților în populația totală), potrivit raportului Orașe Magnet – Migrație și Magnetism în România.

Spune-mi din ce județ ești, ca să-ți spun unde o să pleci

Raportul citat, care a agregat valorile de migrație din anii 2010-2016, notează că „zilnic, aproximativ 500 de locuitori de mută din România în altă țară, ceea ce face din migrația externă una dintre principalele provocări pentru factorii de decizie.” Specialiștii scriu și despre tiparele care s-au creat în interiorul județelor de la noi, corelate cu migrația spre o anumită țară. Cu alte cuvinte, spune-mi din ce județ ești, ca să-ți spun unde o să pleci. De exemplu: emigranții din estul României se îndreaptă îndeosebi spre Italia, iar cei din centru și sud preferă Spania. Grecia este o destinație predilectă pentru locuitorii din sudul României, în timp ce Germania și Ungaria sunt preferate de cetățenii români din vestul țării, zonă locuită în mod tradițional de comunități de maghiari, sași și șvabi.

SURSA: Banca Mondială

Cei mai mulți emigrau, la momentul prelucrării datelor (2016), spre Italia (47%), apoi spre Spania, Germania și abia pe locul al patrulea Marea Britanie (6%), mai arată raportul.

FOTO: pixabay.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Daniel David: Nu avem suficienți profesori și resurse ca să asigurăm integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul clasic / ANALIZA reformei educației speciale care nu a mai avut loc

„Nu avem suficienți profesori și resurse ca să asigurăm integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul clasic”, a declarat Daniel David, ministrul Educației și Cercetării la prezentarea raportului săptămânal. …
Vezi articolul

Lista celor peste 14.000 de posturi de profesori desființate de Ministerul Educației după aplicarea Legii Bolojan, pe județe, în rural și urban / Aproape 2.500 de suplinitori, dați afară – DOCUMENT

Aproape 1.000 de posturi didactice au dispărut în anul școlar 2025-2026 din școlile din București, cele mai multe din țară, potrivit datelor dintr-un răspuns transmis de Ministerul Educației și Cercetării…
Vezi articolul

Cei mai mulți români cu studii superioare absolvite sunt în București, 35,2%. La polul opus este județul Vaslui cu 7,2%, care are și cea mai mare pondere a populației șomere – Recensământ

Cei mai mulți români cu studii superioare absolvite sunt în municipiul București și județele Ilfov, Cluj, Timișoara și Brașov. La polul opus sunt județele Vaslui, Călărași și Botoșani, unde ponderea…
Vezi articolul

Scădere a câștigurilor salariale în Învățământ în septembrie 2025 față de aceeași lună a anului trecut, după mărirea normei didactice, tăierea plății cu ora, desființarea de posturi de profesori și comasările de școli, măsuri luate de Guvern prin Legea Bolojan

În luna septembrie 2025 câștigul salarial mediu net din învățământ a scăzut la 5.657 de lei, față de 5.775 de lei în septembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Național…
Vezi articolul