Legătura între simpla folosire a tehnologiilor digitale și problemele de sănătate mintală la adolescenți nu e susținută suficient de date, spun autorii unui amplu studiu longitudinal din Marea Britanie / Cercetarea indică o evoluție în timp a felului cum tinerii se raportează la social media sau jocuri

154 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Simpla folosire a tehnologiilor digitale de către adolescenți este de multă vreme asociată cu probleme de sănătate mintală, dar această legătură nu este susținută de rezultatele unui amplu studiu longitudinal realizat în Marea Britanie și publicat la sfârșitul anului trecut, arată autorii cercetării într-un articol publicat în publicația de popularizare a științei The Conversation.
  • Studiul menționat a fost realizat pe un eșantion de peste 25.000 de elevi din regiunea Manchester, al căror comportament a fost urmărit pe parcursul a 3 ani, de la vârsta de 12-13 ani până la cea de 14-15 ani, arată autorii cercetării, profesori la Universitatea din Manchester.

Aceștia arată că rezultatele studiului lor nu susțin o corelație simplă de tip cauză-efect între folosirea tehnologiilor și efecte negative care se reflectă în criza actuală de sănătate mintală în rândul tinerilor britanici, criză ale cărei manifestări se întind de la un nivel ridicat de anxietate la depresie. „Relația dintre folosirea tehnologiei digitale și starea de bine a adolescenților este mult mai nuanțată”, arată cei doi, care spun că studiul indică evoluții în comportamentul adolescenților de la un an la altul.

Cercetarea nu a comparat sănătatea mintală a utilizatorilor înrăiți de social media sau jocuri cu cea a celor care folosesc moderat aceste tehnologii, ci a urmărit cum evoluează în timp sănătatea mintală a participanților.

Un rezultat este acela că atât pentru băieți, cât și pentru fete s-a constatat că mai mult timp petrecut în social media sau jocuri nu duce la o multiplicare a simptomelor unor probleme de sănătate mintală. Iar rezultatul rămâne același dacă se face o diferențiere între tipurile de utilizatori – cei activi (care publică fotografii sau discută mult online, de exemplu) și cei pasivi, care preferă mai degrabă să navigheze la nesfârșit, fără multe interacțiuni.

Dar studiul a constatat diferențe în modul cum evoluează comportamentul fetelor și al băieților în funcție de ceea ce preferă într-un anumit moment:

  • Fetele care într-un an petrec mai mult timp jucându-se pe dispozitive digitale tind să petreacă mai puțin timp în social media în anul următor. Autorii apreciază că o cauză este aceea a timpului limitat avut la dispoziție
  • Băieții care raportează o dispoziție proastă într-un an tind să reducă frecvența sesiunilor de joacă în medii digitale în anul următor, semn că tind să-și piardă interesul pentru anumite hobby-uri în momentul în care resimt un declin al sănătății mintale.

Autorii studiului precizează că acesta nu înseamnă că nu ar exista riscuri în lumea digitală și nu exclude efectele negative ale social media și ale jocurilor online pe termen scurt. Totodată, rămân valabile multe motive de îngrijorare, de la cyberbullying la măsura în care este afectat somnul copiilor sau expunerea lor la conținut dăunător.

Dar, arată ei, îngrijorările generale se bazează adesea pe corelații simple, precum aceea în care, dacă un adolescent anxios folosește social media mai mult, acest lucru ar însemna că social media reprezintă cauza acelei stări – chiar dacă problema de sănătate mintală a fost cea care a apărut mai întâi, fie din cauza stresului cauzat de școală sau de viața de familie.

  • „Constatările noastre sugerează că limitarea orelor petrecute pe consolă sau în aplicații sau măsuri precum interdicția social media pentru copiii de până la 16 ani au puține șanse să aibă un efect asupra sănătății mintale a tinerilor pe termen lung” și interdicțiile „ar putea ascunde factori reali de risc oferind o soluție simplă pentru o problemă complexă”, avertizează autorii. Cercetării citate.  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Titularizare 2025

Document al Comisiei Europene: Munca de profesor în România se confruntă cu provocări semnificative, iar salariile scăzute au redus atractivitatea profesiei / Creșterea calității învățământului presupune să se lucreze în primul rând cu cadrele didactice existente

Salariile scăzute ale profesorilor din România au redus atractivitatea profesiei și reprezintă unul dintre factorii care au dus la provocările semnificative cu care se confruntă meseria de cadru didactic, factori…
Vezi articolul

STUDIU 1 din 10 copii se duce la culcare flămând, 1 din 2 elevi care abandonează școala o face din cauza costurilor, 1 din 5 copii nu este fericit, arată raportul „Bunăstarea copiilor din mediul rural”

O cincime dintre copiii de la sat (21%) consideră că nu sunt niciodată sau sunt doar uneori fericiți, arată concluziile raportului Bunăstarea copiilor din mediul rural în 2020, lansat de Fundația World…
Vezi articolul
cărți pentru copii

Patru clase, în fiecare săptămână, merg în altă parte să învețe, pentru că avem nevoie de spațiu în școală. Dacă ideea de a învăța este asociată cu sala de clasă, nu este corect – directoarea Măndița Baias, despre aplicarea pilotării la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Baia Mare

„Fiind 37 de clase în școala noastră și 31 de săli de clasă, am propus modalitatea de a intra într-un alt sistem de învățare, într-un alt mod de învățare”, a…
Vezi articolul