Legislația eticii academice să fie „modificată cu celeritate” pentru a permite sesizările anonime, după ce proiectul de lege care permite acest instrument în cazul abuzurilor a fost adoptat de Parlament – apelul Alianței organizațiilor studențești

187 de vizualizări
Photo © Designer491 | Dreamstime.com
Legislația subsecventă privind etica și integritatea academică, intrată în vigoare anul acesta, „trebuie modificată cu celeritate”, așa încât sesizările anonime să poată fi admise în comisiile de etică universitară, cere Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Apelul vine după ce un proiect de lege care permite astfel de sesizări în cazul abuzurilor a fost adoptat de Parlament.
  • Camera Deputaţilor a adoptat, marți, proiectul de lege care modifică regimul petițiilor și care prevede că sesizările anonime vor fi luate în considerare dacă acestea se referă la cazuri de hărţuire pe criteriu de sex ori de hărţuire morală. Camera este for decizional, iar proiectul merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis. Proiectul a fost inițiat după scandalul în care a fost implicat profesorul SNSPA Alfred Bulai. Acesta e urmărit penal după ce publicația Snoop a prezentat mărturiile mai multor studente care l-au acuzat de hărțuire sexuală.

ANOSR spune că, acum, legislația subsecventă care trebuie modificată rapid este cea privind etica academică, anume Hotărârea Guvernului nr. 305/2024 și Ordinul Ministrului Educației nr. 6869/2024.

Iar organizația face apel la universități să dea „dovadă de promptitudine în ceea ce privește implementarea cadrului normativ la nivel instituțional, extinzând totodată prevederile din legislația națională pentru a dezvolta la nivel intern măsuri și mecanisme concrete adaptate specificului fiecărei universități, precum și pentru a trata în continuare problema cu maximă seriozitate, fiind necesară inclusiv intensificarea eforturilor destinate prevenției acestor fenomene”.

Alianța  studențească apreciază că regulile adoptate marți de deputați reprezintă „un pas important” în combaterea hărțuirii în universități, dar „nu avem cum să nu remarcăm lipsa de interes a membrilor Parlamentului României în legătură cu prioritizarea proiectului de lege, având în vedere faptul că au trecut aproape trei luni de la prima solicitare a federației referitoare la reglementarea acestei posibilități”.

Comunicatul ANOSR, integral:

Citește și:
Proiectul de lege care permite sesizările anonime în cazuri de hărțuire sexuală a fost adoptat de Camera Deputaților și merge la promulgare la președintele Iohannis
Sesizările anonime în universități – blocate explicit prin noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a comisiilor de etică, în absența schimbărilor legislative promise de Guvernul Ciolacu după cazurile de abuzuri sexuale / Noile reguli pentru Comisii au fost publicate în Monitorul-Oficial după 4 luni de consultări
Ministra Deca, despre întârzierile în adoptarea măsurilor anti-hărțuire sexuală: Un proiect de HG așteaptă adoptarea unei legi în Parlament / Regulamentul-cadru al comisiilor de etică va detalia cum se poate face autosesizarea în astfel de cazuri / „Ne gândim să acordăm finanțare” pentru formarea cadrelor didactice
Sesizările anonime vor fi permise în cazuri de hărțuire sexuală, cazuri ce vor fi semnalate organelor de urmărire penală – primele măsuri de schimbare a Legii, inițiate de Guvern / Ce spune proiectul de modificare a regimului petițiilor, care să permită reclamațiile anonime

Photo 134612795 © Designer491 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Desigur, doar ca o asemenea masura trebuie sa fie oferita intr-o maniera simetrica.
    Atata vreme cat comunicarea insista pe una dintre parti, sugereaza, de fapt, o categorisire incare fiecare intra in una dintre cele doua categorii: agresori vs agresati, adica profesori vs. studenti.
    Aplicarea simetrica nu face nicio categorisire, ci presupune ca cel agresat, indiferent de pozitia acestuia in mediul academic, trebuie sa aiba o alternativa. Si, desigur, ca impotriva agresorului, oricare ar fi acesta, sa poata fi initiate demersuri legale.
    Asa cum se intampla, de fapt, prin Universitati mai normale din lumea mare.

    In acelasi timp, se ridica o mare intrebare: daca sesizarea este anonima, exista vreun mecanism care sa evite abuzurile?

    (ca o paranteza: stiati ca unii dintre liderii ANOSR ajung sa lucreze pentru universitatile pe care, anterior, le criticau? de cele mai multe ori, pozitii caldute, pentru ca au servit interesele vesnicilor rectori. stiati ca multe universitati sunt pline de personaje venite pe aceasta filiera? daca nu, mai cautati…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum ajungi profesor de biologie, conform proiectului legii educației. Ligia Deca: Dacă până acum era suficient modulul psihopedagogic și un program de licență în domeniu, acum introducem masteratul didactic de un an cu o bursă egală cu salariul mediu pe economie

Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat ce se modifică în formarea profesorilor pentru învățământul preuniversitar, în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților, unde se discută proiectul legii învățământului superior, astăzi,…
Vezi articolul

Profesoara de istorie Nicoleta Zărnescu: Euroscepticismul crește din cauza vitezei scăzute cu care se apropie România de standardele statelor occidentale și din incapacitatea de a motiva sectoarele cu posibilități de creștere / Avem o generație care are forța de a inova, dispune de creativitate și cu inocență privește spre viitor

Valul de euroscepticism crește din cauza vitezei scăzute cu care România se apropie de standardele statelor occidentale, afirmă profesoara de Istorie Nicoleta Zărnescu. La aceste atitudini de pesimism față de…
Vezi articolul

An școlar 2025-2026. Aplicarea metodologiei de acordare a burselor elevilor este monitorizată în cadrul inspecțiilor tematice din județul Hunedoara. Rezultatele slabe la Evaluarea Națională și la BAC, criteriu pentru selecția școlilor – document

Unul dintre aspectele urmărite în cadrul inspecțiilor școlare din județul Hunedoara se referă la monitorizarea aplicării metodologiei de acordare a burselor școlare, potrivit unui document publicat de Sindicatul Învățământ Preuniversitar…
Vezi articolul
Reducerea birocrației din școli

Inspectoratele școlare județene, obligate să trimită până luni, 12 mai, la Ministerul Educației și Cercetării, organigramele din ultimii trei ani școlari și lista persoanelor cu doctorat, diplomele acestora, rapoartele lor de activitate, plus referatele de verificare prin care a fost monitorizată activitatea lor

Ministerul Educației și Cercetării a trimis o solicitare oficială către toate inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București prin care cere documente detaliate despre acordarea indemnizației pentru titlul…
Vezi articolul