Liderul sindical Marius Nistor, despre posibilitatea ca profesorii să stea 8 ore în școală: Școlile trebuie să ofere condiții, iar veniturile să fie decente. Dacă nu se îndeplinesc aceste condiții, nu prea avem ce să discutăm / Ceea ce se conturează în momentul de față va conduce la o diminuare a veniturilor profesorilor

24.038 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Sabin Cirstoveanu
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus, referitor la declarația lui Daniel David ca profesorii să stea 8 ore în școală, că „școlile trebuie să ofere condiții, iar veniturile să fie decente. Or, dacă nu se îndeplinesc aceste condiții, nu prea avem ce să discutăm”. Declarațiile au fost făcute pentru dcnews.ro.
  • Recent, ministrul a redeschis subiectul măririi normei didactice, motivând că profesorii trebuie să stea opt ore la școală pentru a îmbunătăți mediul educațional și legătura cu elevii.

Liderul sindical a precizat că norma didactică în învățământ este de 40 de ore pe săptămână, adică 8 ore pe zi, doar că norma de predare depinde de poziția ocupată, iar „restul de ore până la 40 ce sunt activități ce se desfășoară nu neapărat în interiorul unității de învățământ“:

„Conform prevederilor Codului Muncii, norma didactică în învățământul preuniversitar și universitar este de 40 de ore pe săptămână, implicit 8 ore pe zi, numai că, în conformitate cu legislația în vigoare, avem normă didactică de predare, care depinde în funcție de poziția ocupată în sistemul de învățământ și, bineînțeles, restul de ore până la 40 ce sunt activități ce se desfășoară nu neapărat în interiorul unității de învățământ“.

În legătură cu afirmația ministrului Daniel David, Marius Nistor a subliniat că „școlile trebuie să ofere condiții, iar veniturile să fie decente”. Potrivit acestuia, în caz contrar, „nu prea avem ce să discutăm”:

„Domnul ministrul a ridicat problema aceasta, dar domnia sa a precizat foarte clar că școlile trebuie să ofere condiții, iar veniturile să fie decente. Or, dacă nu se îndeplinesc aceste condiții, nu prea avem ce să discutăm. Încă mai avem școli ce funcționează în două schimburi, încă mai avem școli în care sălile de sport și cancelariile au fost transformate în săli de clasă, iar aceste lucruri ar trebui să conteze foarte mult. Veniturile cadrelor didactice trebuie să fie decente. Ceea ce se conturează în momentul de față va conduce la o diminuare a veniturilor personalului din preuniversitar și universitar“, a explicat președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a subliniat, în cadrul podcastului Friendly Fire,  a subliniat încă o dată necesitatea ca profesorii să stea opt ore în instituțiile de învățământ în care lucrează: „Statutul profesorului, inclusiv prin salariu, trebuie schimbat, dar asta vine cu responsabilități noi. Asta înseamnă că vreau să stea mai mult în școală. Dacă ești plătit pentru 8 ore, stai 8 ore în școală, nu doar orele în care trebuie să predai. Dacă stai în școală, poți să creezi medii educaționale și interacțiunea cu copiii este alta. Aș vrea să se pregătească, sigur, unde sunt spații, în școală sau în bibliotecă, nu acasă”.

Citește și:
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, despre norma didactică: Salariile profesorilor trebuie să crească, dar asta vine cu responsabilități. Dacă ești plătit pentru opt ore, stai opt ore în școală

24 comments
  1. Dar dacă e atât de greu și prost plătit sa lucrezi în învățământ de ce nu va dați demisia? De ce nu va reprofilati? Pentru ca nu e deloc normal sa lucrezi 18 ore pe săptămână ca învățător în scoala și diferenta pana la 40 de ore sa mai lucrezi la afterul privat, iar la final de luna pentru aceleași 40 de ore sa încasezi 2 salarii. Nu e normal ca la clasa a 8 și a 12 un părinte sa dea minim 2000 lei pe luna meditatii unui profesor care dacă își făcea treaba la clasa nu mai era necesar ca elevul sa meargă la meditatii.

  2. Tocmai cei din sănătate vorbesc,majoritatea nu puneți mâna pe nimeni fără bani,vai de voi,pic de empatie nu aveți față de pacienți. Habar nu aveți ce înseamnă munca la clasa cu câte 28 de copii,voi părinții ați uitat sa va supravegheați copiii,le puneți telefoanele în mâna de la 1 an.

    1. Cred că exagerați și generalizați daca personalul medical ar pune mîna pe bolnavi numai după ce primesc bani de la aceștia ar fi o catastrofa în spitale și o morbiditate imediata semnificativă.In sănătate efectele indolentei ,nepasarii și lipsei de implicare se vad imediat în timp ce în învățământ efectele unei astfel de atitudini se vede după 20 de ani.

      1. dar de medicii care te opereaza numai”stimulati’si te cheamă la cabinetul sau privat sa îți scoata atele????și tot se plâng…
        Nu țin partea profesorilor insa nu toți au materii la care se pot sa meditații lucrul pe care se bate atâta monedă!Materiale cumpărate din banii proprii,tonete,fișe și câte mai câte nu se vad?

  3. Eu cred că este ok ! Și eu lucrez în sănătate și stau de multe ori pe program și de plătit nimeni nu mă plătește

  4. Are dreptate domnul lider de sindicat. De decenii cadrele didactice din toată țara stau 3-4 ore in scoală, iar restul pina la 8 ore sînt in excursii, cumpărături, meditații plătite de elevi, etc. care nu au legatură cu școala. Este singura categorie profesională cu peste 3 luni pe an concediu platit de popor, și care are venituri care nu au nici o legatură cu timpul de muncă.

    1. ” amice esti IDIOT”

      Daca se pune norma de 8 ore ei, profesorii, nu vor mai munci extrra de acasa, asa cum fac azi. Vei suna si nu-ti mai raspund la telefon pentru ca s-a terminat programul.

      Eu unul nu muncesc extra daca nu ma plateste patronul.

      In locul lor, daca m-ar obliga sa stau 8 ore, nu as mai face nimic peste aceasta norma (de 8 ore – programul e program) si sa vad atunci ce vor face „PARINTII SUVERANISTI” cum isi educa progeniturile. Atunci cand profesorii se imbolnavesc (ca se imbolnavesc si ei) vor avea concediu medical va doresc „SUCCESURI” …

      „Parinti”!!!! daca vreti mai BINE pentru copii vostri implicativa si voi!!!!

      Dumnezeu va da (profesori) dar nu va baga si in sac.

      „””Ministerul învățământului”””” se razbuna pe profeaori (ii folosesc ca si scuza pentru ESECUL lor dar lovesc in copiii vostri). SE NUMESTE DISTRAGEREA ATENTIEI…
      Analizați si voi ce se propune, nu va lasati prada frustarilor ca prosesorii trebuie sa faca totul. Un pentium 4 nu face mai mult decat un pentium 4…

    2. Va asteptam in invatamant daca e asa cum sustineti. Mai ales ca probabil sunteti foarte competent si daca va gestionati bine timpul puteti sa mergeti si la job-ul dvs. actual! Nu va inteleg cum de nu ati venit pana acum… au trect atatea decenii!

    3. Cea mai mare aberație pe care am auzit-o vreodată!
      Vorbiți în necunostinta de cauza…
      De ce nu va faceți profesor sa vedeți cât de bine este???
      Vorbesc unii care abia își educa unul doi copii, și habar nu au ce înseamnă să-ți treacă sute pe zi ori mână..
      Sa nu mai vorbim de zecile de activități birocratice neplătite ce trebuiesc efectuate de către profesori, uneori pana târziu în noapte…
      Am un profesor în familie, și la cata munca, bătaie de cap și responsabilitate este, nu m as face în viata mea profesor, mai ales pe un salariu mizer…

    4. Eu, Îl invit pe domnul ministru să vină cu mine timp de o săptămână și să vadă efectiv cum este ca după opt ore de lucru să mai aștepți autobuzul o oră cu care faci naveta la 44 km în ianuare la -5 C, sau vara la 30C, naveta care durează 1,5 ore la școală și 1,5 ore acasă. Îl invit să răspundă părinților care sună după ce ajung acasă pentru că nu sunt muțumiți de note. Îl invit ca să corectăm împreună lucrările de control, să vină cu mine, după navetă la un curs de perfecționare și să lucreze cu mine la pregătirea lecțiilor pentru a doua zi. Iar a doua zi ne trezim la ora 5.30 ca să ajungem la timp în stație de unde pleacă autobuzul la 6.30 pentru a ajunge la ora 8 la școală unde pentru dânsul este firesc să stau 8 ore. Și o luâm de la capăt și așa performanța în învățământ va creste , sunt convins . Mulțumesc Domnule Ministru că vă gândiți la noi mai mult de 8 ore pe zi.

    5. mai, crepuscularule, repetentule, de ce esti nesimtit? daca e atat de bine in invatamant, de ce nu ti-ai pus neuronul ala la contributie sa vii sa salvezi Educatia?

      cum naiba pot fi unii atat de idioti sa spuna ca profesorii traiesc pe meditatii platite de elevi, de parca meditatiile ar fi sedinte la hairstyilist? cum pot fi unii atat de idioti? simplu, habar nu au despre ce vorbesc, habar nu au ce inseamna munca unui profesor.

    6. Și dacă este atât de bine în învățământ, de ce nu vă schimbați profesia, adică să vă faceți profesor? Sau de ce nu mai vin tineri absolvenți în învățământ? Fuge lumea de bine?!?
      Nu vedeți fractura logică?

    7. Ce usor este sa propagi minciuni…desi internetul este o sursa de informare pentru toti, unii prefera sa isi exprime opinia falsa ca si cum ar fi un adevar. Poftiti, stimate domn/doamna cititi legea educatiei si vedeti cate zile de concediu are un cadru didactic.
      ” Conform Legii nr. 198/2023, cadrele didactice din unitățile de învățământ de stat beneficiază de concediu de odihnă anual, cu plată, în perioada vacanțelor școlare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare. Acest lucru se aplică atât profesorilor, cât și personalului didactic de conducere, de îndrumare și control”. Aceste zile si le imparte fiecare dupa cum doreste (pe parcursul tuturor vacantelor scolare), avand
      obligatia de a nu-si lua concediu in perioada examenelor nationale.
      Despre restul comentariilor dumneavoastra nu are rost sa ma pronunt…ati mentionat de excursii,de parca ar fi vreo incantare pentru vreun cadru didactic sa plece intr-o excursie cu 20-30 de elevi si sa le poarte grija, sa nu fumeze, sa nu bea si sa nu se drogheze. Nu va dati seama ca tot de dragul copiilor pleaca profesorii? Asumandu-si riscuri, pentru ca nu toti copiii sunt exemplari si nu poti refuza sa ii iei si pe ei in excursie. Dar nu are rost sa va conving de nimic, pentru ca toxicitatea si nerecunoștința nu pot fi vindecate cu vorbe.
      Sanatate!

  5. Pot sa fie și condiții de lux in scoală. Problema este cu activitatațile din care e compusa norma de 40 ore, în afară de predare, respectiv: cursuri de formare pentru obținerea celor 90CPT, activitățile, inspecțiile pentru grade, reconversiile, asistențele la examenele de toate felurile, „șederea” pro buono in locul celor plecați in proiecte, pentru care pkatiți și euro Erasmusuri etc și salariile pe orele cu elevii care rămân în clasa, deși sunt ținute gratis(???) de alții, postuniversitarele, masteratele, conceperea de subiecte pentru olimpiade, titularizare, suplinire,cu zecile, cel puțin cei care nu au prins vremea AI. Conceperea pe platforme de REDuri, unii au zeci de REDUri, articole și activități pentru simpozioane, reviste cu ISSN, lucrări științifice cu ISBN. Nu toată lumea se poate concentra la grămadă, în cancelarie unul intră, altul iese… sau poate construiți un cabinet per profesor? Sau obligați profesorii să ia prânzul obligatoriu în scoală, catering, cantină? Dl ministru, cu astfel de idei, înțeleg că nu cunoaște viața de profesor. Cu ce faceți economii, așa, că salariul este tot același. Pai schimbați legea educației și scrieți asta, că profesorul e obligat!! să stea în școală, fie că are ferestre, fie că are și seral, fie are cursuri de formare. puteți face economii desființând potop de clase tehnologice unde intra elevi cu media 2, desființând seralurile cu duiumul unde sunt mii de ore fara acoperire. Un singur liceu teoretic pentru seral și un singur liceu tehnologic pe oraș, unde într-o clasă sa fie mai multe specializări și se reduc orele. Sunt specializări tehnice unde nu mai sunt ingineri, că ies la pensie, dar clase, la greu. În rest, scoli profesionale.

  6. ,,Ceea ce se conturează în momentul de față va conduce la o diminuare a veniturilor profesorilor”

    Așa sună trădarea (știu deja dar nu spun, așteaptă vacanța sa nu fie reacții)

    Deci urmează tăieri de venituri si ei pare ca au aprobat deja asta.

    1. Mai sunt examene, cine o sa participe si o sa corecteze?
      O sa facem greva de advertisment in prima zi de scoala, scapam de discursuri politice la deschidere.
      Pana atunci sindicatele sa ne spuna de ce a oprit greva pentru ca am ramas cu promisiuni.

      1. Ne duc cu vorba (nu iau o decizie în privința voucherele de vacanta – dacă ni le iau de tot sau nu, după ce nu le-au înjumătățit) ca să nu declanșăm greva generală acum, la sfârșitul anului școlar, ca să aibă profesori la asistență la Bac – pus de-a-mboulea in timpul anului școlar. Nu la începutul anului școlar trebuie să facem grevă, nu in timpul anului școlar, ci ACUM, la sfârșit, cînd arde cămașa pe toți!

  7. Buna ziua,
    As vrea sa semnalez un mic comentariu:
    Nu trebuie pus la indoiala faptul ca profesorii lucreaza doar 5 ore pe zi iar celelalte ore sunt alocate pt studiu si pregatirea lectiilor in afara unitatii de invatare,nu cred ca trebuie sa realizam acele ore de studiu numai in scoala,va rog sa va ganditi ca si alte domenii,cum ar fi zona IT,lucreaza in totalitate de acasa,deci pt profesori de ce nu se poate ?
    Si daca vorbim si de salarii cu acest domeniu…..,sunt incomparabile!

  8. Eterna atitudine a sindicatelor, de ce nu pun presiune pe cadrele didactice să crească calitatea predării, să elimine meditațiile prin predarea în școală a materiei…

    1. @NKVD, ))) daca nu cunosti sistemul, vorbesti vorbe. sistemul e subfinantat, clase cu multi elevi, birocratie, lipsa laboratoare, manelizarea societatii etc. multe de spus. e usor sa dai vina pe profesori, de parca profesorii vor sa nu aiba elevi buni…

  9. In Occident,fiecare profesor are biroul lui,cu calculator, imprimantă,xerox,etc.Da,acolo poți să stai 8:ore,în care poți să faci multe treburi.Unde să stai și să faci treabă într-o cancelarie aglomerată,unde e și un du-te vino de elevi, părinți,etc !!.Și sa predai 40 de ore pe săptămână nu e posibil niciunde in lume.Nici dictaturile comuniste,fasciste,militare,religioase nu au impus așa ceva profesorilor !Oare de ce?

    1. Era un mare profesor in vremea lui ceausescu( a avut si el astfel de gandiri) care la auzul unei astfel de vesti a spus ca daca statul are nevoie de popoul lui pe scaun,va sta 8 ore…daca are nevoie de mintea lui, atunci va sta cat trebuie…

    2. Da aveți dreptate, sindicatele ce fac, sa rezolve problemele deaceea se cotizează, pana acum praf în ochi. Au nevoie de bani??? SA NU SE MAI CUMULEZE SALARIU CU PENSIA. UN SINGUR EXAMEN. FARA PLATA CU ORA, FARA SUPLINIRE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 3 mii de profesori au făcut cumpărături cu cardul de prima didactică – surse / Banii au fost folosiți la magazine de electronice și electrocasnice, librării online și la un singur centru de formare. Pe lista magazinelor se află și pescării, magazine mixte sau de tipul casă și grădină

Peste 3600 de profesori au făcut deja cumpărături folosind cardul pentru prima didactică, în valoare de 1500 de lei, până la data de 1 noiembrie, potrivit surselor Edupedu.ro. Profesorii au…
Vezi articolul

UPDATE Guvernul a aprobat joi proiectul de hotărâre prin care Ministerul Educației primește peste 30 de milioane de lei din Fondul de rezervă, pentru a putea plăti drepturile elevilor cu cerințe educaționale speciale

Proiectul de hotărâre prin care Ministerul Educației solicită suplimentarea bugetului său pe anul 2023, pentru a putea putea plăti drepturile elevilor cu cerințe educaționale speciale și pentru cheltuieli de personal…
Vezi articolul
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Costul standard per elev pentru creșterile salariale se majorează cu 13,5% în 2020, cea mai mică creștere din ultimii 4 ani. Costul pentru pregătirea profesorilor, evaluări și dotări crește cu doar 17 lei și e de 15 ori mai mic – proiect

Costul standard per elev va fi 6.111 lei în anul 2020, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere de Ministerul Educației. Suma reprezintă majorarea costului din anul…
Vezi articolul

Universitatea Harvard oferă școlarizare gratuită studenților din familii cu venituri anuale mai mici de 200.000 de dolari anual / Pragul pentru gratuitate crește în condițiile intervențiilor Administrației Trump în politicile de incluziune din universități

Universitatea Harvard a anunțat, luni, că va oferi școlarizare gratuită studenților americani care provin din familii cu venituri mai mici de 200.000 de dolari anual – prag considerabil mai mare…
Vezi articolul

Cooperativa „munca în zadar”. Cel puțin 888 de școli, obligate să ceară revenirea în activitate cu prezență fizică, deși toți elevii sunt în vacanță. Circuitul hârtiilor degeaba pune în mișcare sute de funcționari în toată țara

8 școli din București își reiau activitatea cu prezență fizică de astăzi, potrivit unei hotărâri a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU), potrivit Agerpres. „Nu se întorc elevii,…
Vezi articolul

Noua lege a salarizării ar putea fi gata până în septembrie, spune președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților: În momentul în care finalizezi studiile, ca profesor debutant, cu puțin peste 2.000 lei, considerăm că este o jignire la adresa cadrelor didactice

Președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero, a spus că până în septembrie e posibil „să avem această nouă lege a salarizării”. Aceasta a precizat jurnaliștilor că ministrul…
Vezi articolul