Ligia Deca: Înregistrările audio-video din şcoli, accesate doar de către poliţie, procuratură, directorul unităţii de învăţământ

[jp_post_view]
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a reiterat, vineri, la Sibiu, că înregistrările realizate de echipamentele audio-video din şcoli vor putea fi accesate doar de către autorităţile abilitate – poliţie, procuratură, respectiv, directorul unităţii de învăţământ, pe baza unei cereri scrise şi motivate, cu respectarea prevederilor de protecţia datelor personale, transmite Agerpres, potrivit G4Media.ro.

Ea a punctat că s-a cooperat cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cu cei de la Autoritatea pentru Protecţia Datelor Personale, tocmai pentru a avea o prevedere legală care, pe de o parte, stabileşte această posibilitate pentru şcoli, dar, în acelaşi timp, stabileşte şi condiţiile în care se pot accesa aceste înregistrări.

„Ele pot fi accesate doar de către autorităţile abilitate, poliţie, procuratură, sau de către directorul unităţii de învăţământ, pe baza unei cereri scrise şi motivate, cu respectarea prevederilor de protecţie a datelor personale. Mai mult, introducerea noilor prevederi ne ajută să şi sancţionăm orice potenţială utilizare neconformă a acestor înregistrări”, a explicat Ligia Deca.

Citeste articolul integral pe G4Media.ro


5 comments
  1. Directorul să facă cerere scrisă și motivată… :))

  2. si directorul unitatii de invatamant ascultat de cine ?dar cel adjunct?sa speram ca de catre doamna ministru amandoi !ar fi util si interesant!

  3. Bun, transformăm toate școlile în penitenciare, identificăm toți potențialii infractori – și apoi, CE? Ce sancțiuni primesc pentru faptele lor?

    Am pierdut tot elanul căutând dovezi iar la final nu mai avem energie să aplicăm și sancțiuni. Oricum ele sunt apă de ploaie, nu impresionează pe nimeni.

  4. Ce garanție are Deca că doar ei vor vedea imaginile…?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației anunță că a centralizat o listă cu programe anti-plagiat cu care vor fi scanate toate lucrările de finalizare a studiilor din România, din această vară

Lista programelor recunoscute la nivel național în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările de finalizare a studiilor va fi publicată în Monitorul Oficial, potrivit Ministerului Educației. Instituția anunță pe…
Vezi articolul

Broșura de admitere la liceu 2019 a fost publicată în București, cu aproape o lună întârziere: Vezi locurile la liceu care urmează să fie ocupate prin repartizare computerizată

Broșura de admitere la liceu 2019 a fost publicată de Inspectoratul Școlar București, cu aproape o lună întârziere, din cauza Ministerului Educației care a amânat până după alegeri repartizarea cifrelor…
Vezi articolul

Formalismul în școli: conducerea Școlii Gimnaziale Nicolae Titulescu din București declara ca fiind „un succes” o conferință organizată chiar de ea, în februarie, pe tema violenței școlare / La 3 săptămâni distanță, directoarea și-a dat demisia, după descoperirea realității ascunse până atunci a mai multor cazuri de bullying și agresiune sexuală între elevi

Cu doar trei săptămâni înainte să iasă la iveală cazul elevului care ar fi fost abuzat sexual de două ori de un alt elev minor la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu…
Vezi articolul

Teleșcoală pentru elevi. Ministerul Educației anunță parteneriat cu TVR pentru realizarea de cursuri televizate, în perioada închiderii școlilor din cauza coronavirusului

Ministerul Educației anunță ca va realiza, în parteneriat cu Televiziunea Română, cursuri televizate pentru perioada în care școlile sunt închise, din cauza noului coronavirus. Programele, numite Teleșcoală, vor fi realizate…
Vezi articolul