Ligia Deca, întrebată despre o eventuală demisie în cazul în care legile educației vor fi modificate mult în Parlament: „Mă voi gândi la alte acțiuni” / Ce-și dorește ea, generic, să rămână în legi: „susținerea elevilor”, a carierei didactice și programele naționale

[jp_post_view]
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Ministrul Educației, Ligia Deca, a evitat un răspuns tranșant când, în conferința de presă de luni, a fost întrebată în mod repetat în legătură cu o eventuală demisie sau „linie roșie” peste care nu poate trece, în urma unor modificări majore asupra proiectelor de legi ale educației, când acestea vor ajunge în Parlament. „Mă voi gândi la alte acțiuni”, a spus ea inițial, vorbind despre momentul în care legea nu ar mai reprezenta „punctul de vedere al Ministerului Educației”. Când întrebarea a fost reluată sub altă formă, ea și-a exprimat încrederea că după procedurile parlamentare rezultatul va fi un set de „legi bune” și a spus că „nu cred că atunci când este greu trebuie să dai înapoi”.

Ea a indicat, în același context, pe care dintre elementele proiectelor de legi le considerate a fi cele mai importante, apelând, însă, la termeni generici: „Mi se pare absolut normal ca prevederile care vizează susținerea elevilor, susținerea carierei didactice, programele naționale care asigură calitatea și echitatea sistemului să rămână și mă voi lupta pentru ele”.

Ligia Deca, în conferința de presă:

Reporter: Care este linia roșie peste care nu veți trece? Ce modificări nu veți accepta?

Ligia Deca: ”Da, urmează o dezbatere parlamentară. Eu îmi doresc și voi fi în Parlament să apăr aceste forme pe care noi le scoatem în dezbatere. Mi se pare absolut normal ca prevederile care vizează susținerea elevilor, susținerea carierei didactice, programele naționale care asigură calitatea și echitatea sistemului să rămână și mă voi lupta pentru ele. În momentul în care voi considera că legea sau legile nu mai răspund la nevoile sistemului și nu mai reprezintă punctul de vedere al Ministerului Educației, sigur că atunci mă voi gândi la alte acțiuni.”

Reporter: (…) Luați în calcul demisia în cazul în care acest pachet legislativ, în urma dezbaterii parlamentare, ia o altă formă?

Ligia Deca: „Eu voi lupta ca acest pachet legislativ să-și atingă scopul. Nu cred că atunci când este greu trebuie să dai înapoi, mai ales când este vorba de 3 milioane de copii. Și, așa cum spuneam, voi face tot ce-mi stă în puteri, împreună cu colegii din coaliție și cu actorii din educație, ca legile să treacă prin Parlament și să își păstreze toate elementele pozitive. Am mare încredere că acest timp de reflecție pe care l-am parcurs va garanta această stabilitate, inclusiv în procedura de dezbatere parlamentară, fără a înlătura niciun fel dreptul Parlamentului de a aduce îmbunătățiri legilor. Deci, eu am mare încredere că procesul legislativ va rezulta în adoptarea unor legi bune.”

Citește și:
BREAKING Proiectele legilor Educației au fost publicate de ministra Ligia Deca / Vor sta în dezbatere publică timp de 10 zile
LIVE VIDEO TEXT Proiectele de legi ale educației – prezentate de ministrul Ligia Deca luni: Master didactic cu bursă echivalentă salariului mediu brut, program național care să abordeze direct analfabetismul funcțional, salarizare progresivă menționată în lege / Evaluarea Națională – ca acum, admitere pentru 60% din locuri la licee căutate


4 comments
  1. Nu pleaca ursul de stupul cu miere, asa e jighineaua asta pusa acolo de dulapul de la Cotroceni

  2. nu pricep rostul a doua examene unul de evaluare si altul de admitere, de ce nu era suficient unul computerizat, decat daca se intra pe pile, spagi, meditatii cu cei din liceul respectiv. un fel de segregare pe fata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tinerii au cea mai mare rată de pozitivare. Rata de apariție a cazurilor grave la copii este foarte mică, ei în schimb se infectează foarte ușor / GRAFIC Peste 4.000 de copii și adolescenți, confirmați cu COVID în ultima zi

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că în acest moment tinerii au cea mai mare rată de pozitivare, precizând că rata de…
Vezi articolul
Premiul Nobel pentru Medicină

Premiul Nobel pentru Medicină 2022: Cercetătorul suedez Svante Pääbo a primit distincția pentru „descoperirile sale privind genomul hominizilor dispăruți și evoluția umană”

Premiul Nobel pentru Medicină a fost acordat lui Svante Pääbo „pentru descoperirile sale privind genomul hominizilor dispăruți și evoluția umană”, notează G4Media.ro. „Prin cercetările sale de pionierat, Svante Pääbo a…
Vezi articolul

Profesorul Marcel Bartic, despre lipsurile Titularizării: Nu poți să schimbi profesorii de la un an la altul și apoi să te întrebi de ce au luat elevii note mici la evaluările naționale / Mai multă autonomie oferită școlilor ar garanta un grad mai mare de flexibilitate în alcătuirea normelor didactice

Nu este de mirare că elevii ai căror profesori se schimbă de la an la an obțin note mici la evaluările naționale, a explicat profesorul de istorie Marcel Bartic în…
Vezi articolul

DOCUMENT Suma luată în calcul pentru acordarea indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță să fie 8000 de lei din salariul aferent fiecărui contract individual, nu din venituri cumulate, solicită de urgență sindicatele din Educație, într-o scrisoare deschisă Ministerului

Într-o scrisoare deschisă, liderii celor două sindicate din Educație, Simion Hăncescu și Marius Nistor, cer de urgență Ministerului Educației să transmită în teritoriu o notă către inspectoratele școlare și unitățile…
Vezi articolul