Ligia Deca: Nota la purtare din fiecare modul vizează exclusiv respectarea regulamentului școlii și a normelor de comportament

2.684 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
În anul școlar 2024-2025, elevii vor primi notă la purtare la finalul fiecărui modul, iar nota „vizează exclusiv respectarea regulamentului școlii și a normelor de comportament”, a scris Ministrul Educației, Ligia Deca, într-o postare pe Facebook.
  • La fiecare sfârșit de interval de cursuri (modul) se acordă o notă la purtare, prin care se evaluează comportamentul elevului și respectarea regulamentului unității de învățământ”, este una dintre prevederile din regulamentul de funcționare a unităților de învățământ ROFUIP 2024, transmis spre publicare în Monitorul Oficial al României.

Prevederea a fost introdusă la propunerea profesorilor, a precizat Ligia Deca. 

Este important de știut că această notă vizează exclusiv respectarea regulamentului școlii și a normelor de comportament. Media acestor note poate scădea, la finalul anului, în funcție de numărul de absențe”, conform ministrului Educației.

În ceea ce privește numărul numărul absențelor nemotivate pentru care se scade media la purtare, Ligia Deca a scris ca a „revenit la prevederea conform căreia media va scădea cu un punct la fiecare 20 de absențe nemotivate, față de propunerea de 40, din proiectul lansat în consultare publică”.

Citește și:
Ligia Deca: Posibilitatea ca un profesor să trimită un elev care deranjează ora în alt spațiu din școală este o opțiune, nu este o obligație
Un cadru didactic poate fi numit coordonator pentru proiecte educaționale europene de către director, în școlile cu mai mult de 3 proiecte ale UE, anunță Ministerul Educației. Versiunea finală a proiectului de ROFUIP a fost trimisă la Monitorul Oficial
Din toamnă, elevii vor putea fi sancționați cu retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor, potrivit noului Statut al Elevului. Documentul a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial
Sala de detenție, introdusă în școlile din România prin noul Statut al Elevului. Fiecare școală își va organiza spațiul și procedura de supraveghere a elevilor care deranjează orele
Telefoanele mobile vor fi interzise în timpul orelor „cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic” – prevederi finale în Statutul Elevului și ROFUIP, trimise la Monitorul Oficial
ROFUIP 2024 a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, chiar dacă sindicatele profesorilor au avizat negativ proiectul / Surse: O parte din propunerile sindicatelor din Educație nu au fost cuprinse în textul final


4 comments
  1. Avem în guvern mulți miniștri care folosesc termeni din limba română fără să le cunoască sensul. A confunda „media la purtare” cu caii verzi pe pereți nu este departe de înțelegerea „tratamentului medical” ca omor cu premeditare. Norocul lor este că premierul nu ia decizii „emoționale”.

  2. Va putea avea situații neincheiate, sute de absențe motivate, nota zece in module si apoi repetent cu media 5 anuală la purtare din absențe nemotivate adunate in ultima luna.

    ,,Luciditatea” gândirii ministeriale lovește din nou

  3. Deci Deca confirmă ce anticipam anterior.

    Dar confirmă doar ce vrea ea.

    Poate a fost cerută de profesori dar nu in forma aceasta.

    Așadar notele din module sunt irelevante, media anuală fiind total diferită.

    Probabil are un singur scop.
    Neacordarea burselor.

    Rămân la concluzia ca sunt incapabili să proiecteze efectele practice ale unei decizii noi introduse in sistem.

    Nici nu era prea greu.
    Nota modulară trebuia înscrisă in catalog definitiv (prin scurtarea perioadei de ,,îndreptare” a comportamentului elevului)si nota acordată pt respectarea regulamentului si pt absențele pe modulul respectiv (aici e altă problemă pt ca ISJ cere absențe pe modul, școala le cere lunar).

    La finalul celor 5 module se făcea media cu rotunjire între cele 5 note.
    Simplu si eficient. Clar si concis.

    Dar mai există așa ceva in Ministerul inepției Naționale?

    Pare că acolo stau si gandesc politici ale zăpacirii naționale.

    Va fi interesant când vor veni politrucii ISJ in control si ne vor certa ca de ce au unii media 10 la purtare cu note de 7 sau media 7 cu note de 10 pt ca nu vor pricepe nici ei ce a vrut să spună Deca.

  4. Ca idee este buna, dar sa vedem cum se aplica. Daca se scade doar pt comportament un elev poate sa aiba, teoretic 5 note sa spunem de 9-10, pt ca se comporta normal, iar la final sa ajunga la 4 pt absente? Arunci nu mai e chiar medie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației, despre rezultatele TIMSS 2023: Competențele elevilor de clasa a VIII-a s-au îmbunătățit semnificativ în ultimii 4 ani la matematică și au avut un regres la științe / La clasa a IV-a rezultatele semnificativ îmbunătățite în ultimii 12 ani / Ligia Deca: Trebuie să investim mai mult în educația matematică și științifică la gimnaziu

Progresul semnificativ al elevilor români la matematică, conform rezultatelor raportului internațional TIMSS 2023, este salutat de Ministerul Educației într-un comunicat publicat miercuri seara, pe 4 decembrie. Instituția subliniază că sunt necesare…
Vezi articolul

OFICIAL Școlile trebuie să le dea elevilor până la 342 de lei pentru navetă, de pe 12 decembrie, în avans pentru luna aceasta, iar pe 15 decembrie să le deconteze sumele din noiembrie / Tabel cu sumele forfetare și procedura pentru școli

Sumele dublate pentru naveta elevilor care învață în altă localitate decât cea de domiciliu vor trebui acordate de către școli din această lună, în avans pentru luna decembrie, dacă vor…
Vezi articolul

Sfârșit de an școlar pentru elevii absolvenţi de la singurul liceu cu predare în limba română din Cernăuţi / Eleva Emilia Zaharciuc: Am lipsit mult, am fost peste hotare din cauza războiului. Mi-aş fi dorit să fi petrecut mai mult timp cu colegii, profesorii

14 elevi au absolvit Liceul „Alexandru Cel Bun”, unica instituţie liceală cu predare în limba română din Cernăuţi. 7 dintre ei, plecați peste hotare încă de la începutul războiului, au…
Vezi articolul