LISTĂ Ghidurile pentru AI în educație adoptate de țările membre OCDE / În România, un ghid privind inteligența artificială în școli a rămas „în draft avansat” după demisia ministrului Daniel David

700 de vizualizări
ChatGPT în școli
Foto: © Wrightstudio | Dreamstime.com
O listă exhaustivă de ghiduri privind folosirea inteligenței artificiale în educație, adoptate sau pe cale să fie adoptate în țările membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a fost publicată în cadrul unui raport al acestui for pe tema folosirii AI în școli, raport dat publicității în decembrie 2025. Ea cuprinde 36 de asemenea documente, care se referă fie la sisteme naționale de educație în ansamblul lor, fie, în unele țări, separat la învățământul preuniversitar, respectiv cel universitar sau la anumite regiuni, acolo unde sistemul este descentralizat.

În România, pregătirea unui astfel de ghid a fost anunțată în noiembrie anul trecut de Cătălin Vișan, consilier al ministrului Educației Daniel David. Vișan spunea, atunci, că „cel târziu într-o lună” urma să fie pus în consultare un cadru cu „instrucțiuni de bază… nu i-aș spune totuși ghid”. După ce Daniel David și-a anunțat demisia din funcția de ministru, pe 22 decembrie, acesta a anunțat într-un „program ministerial” publicat pe propriul blog că „au rămas în draft (lucru) avansat” 3 documente, inclusiv un „Ghid de utilizare a inteligenței artificiale în educație”. 

Raportul OCDE citat, „Adopția AI în sistemul educațional”, prezintă perspective internaționale și analizează amănunțit, ca studiu de caz, situația din Italia. El prezintă potențialele beneficii și riscurile asociate folosirii AI în școli pentru toate obiectivele educaționale, de la prevenirea abandonului la productivitate în predare, după cum Edupedu.ro a relatat pe larg aici.

Documentele adoptate la nivel OCDE și în organizații partenere, privind folosirea AI în educație, potrivit raportului OCDE „Adopția AI în sistemul educațional”:

Australia – școli: Australian Framework for Generative Artificial Intelligence in Schools (2025, revizuit anual) – cadru de recomandări revizuit anual și care este însoțit de setul de resurse actualizate “Gen AI Knowledge Hub

Australia – învățământ superior: Gen AI strategies for Australian higher education: Emerging practice (2024)

AustriaThe use of AI -based tools in the preparation of final papers – potential, risks, and assessment-relevant aspects (2023)

Belgia (Flandra)Responsible AI in Flemish education: A collaborative process from development to use (2023) (bancă de resurse actualizată, cu proiecte finanțate public și organizații implicate în domeniu)

Belgia (Comunitatea franceză)Focus: AI (2024) – ghid pentru profesori

Canada (Quebec)The education, ethical and legal use of generative artificial intelligence (2024) – ghid pentru profesori

ChileDigital Competency Framework for Teachers (2025) – Foaie de parcurs pentru integrarea tehnologiilor digitale în activitățile de predare

Cehia – Recommendations for schools for the use of artificial intelligence in primary and secondary schools & Artificial intelligence and the law in schools FAQs (2024) – Recomandări și resurse

DanemarcaExpert group on chat GPT and other digital tools (2024) – Recomandări formulate de un grup de experți pe tema folosirii AI în educație / Vezi și – Recomandări transmise școlilor din Danemarca

Uniunea EuropeanăAI Report (2023) – Ghid despre folosirea AI și a datelor pentru profesori

FinlandaArtificial intelligence in early childhood education and training − legislation and recommendations (2025) – Recomandări actualizate

FranțaCharter to govern the use of AI in education, both in the pedagogical and administrative fields (2026) – document care, potrivit raportului OCDE, este așteptat anul acesta, în urma unor consultări naționale lansate în 2025 la nivelul comunității din educație

GermaniaRecommendations for dealing with artificial intelligence (2024) – Set de recomandări pe bază de cercetări specializate

IrlandaGenerative Artificial Intelligence: Guidelines for Educators (2023) – ghid actualizat în 2025. Veƶi și: Ghid de folosire a inteligenței artificiale în școlile din Irlanda, cu exemple practice

IsraelDraft national plan for artificial intelligence in education (2025) – documentul inclus în raportul OCDE este în stadiu de proiect

ItaliaNational Guidelines for the Introduction of AI in Schools (2025) – cadru de principii și standarde pentru adoptarea AI în școli

Italia (Lombardia)The Art of Learning – guidelines for the use of GenAI for secondary school teachers (2024) – ghid cu exemple practice

Italia (regiunea Friuli Venezia Giulia)Guidelines for the use of AI in schools (2024)

Japonia – Guidelines for the Use of Generative AI in Primary and Secondary Education (Version 2) (2024) – Ghid revizuit

Coreea de SudAI Digital Textbook Development Guidelines (2023) – ghid pentru furnizorii de manuale, dezvoltatori AI și alți actori pentru introducerea AI în instrumentele educaționale

Noua ZeelandăGenerative AI (2024) – bancă de resurse și inițiative cu privire la integrarea AI în educație, inclusiv resurse de formare pentru personalul școlar

NorvegiaArtificial intelligence in schools (2024) – Ghid actualiza periodic

PoloniaWhat AI is not for. A guide for teachers (2023) – Ghid elaborat de un grup de experți la nivelul Ministerului Educației și Științei

PoloniaChat GPT – materials for teachers(2023) – ghid elaborat de un grup de experți la nivelul Ministerului Educației și Științei

SpaniaGuide on the use of artificial intelligence in education (2024)

SuediaOn the topic of artificial intelligence (2025) – ghid pentru profesorii care din toamnă predau AI ca disciplină școlară sau ca domeniu inclus în diverse specializări la nivel de liceu.

TurciaPolicy Brief for Artificial Intelligence in Education: Lessons from International Forum of Artificial Intelligence in Education (2024)

SUAEmpowering Education Leaders: A Toolkit for Safe, Ethical, and Equitable AI Integration (2024) – ghid elaborat de Departamentul pentru Educație

SUA (California)Artificial Intelligence: Learning with AI Learning about AI (2023) – document preliminar, un alt set de politici educaționale este Așteptat la începutul acestui an

SUA (Georgia)Ethical Considerations in the Appropriate Use of AI for Educators (2025)

SUA (New Mexico)AI guidance for K-12 education 1.0 (2025)

SUA (Oregon) – Generative Artificial Intelligence (AI) in K-12 Classrooms (2025)

SUA (Washington)Human-Centered AI Guidance for K–12 Public Schools (2024)

SUA (26 de state și Puerto Rico)State AI Guidance for K12 Schools (2025)

Marea Britanie (Anglia) –  Using AI in education settings: support materials (2025) – Materiale de sprijin pentru profesori și directori, elaborate de Departamentul pentru Educație

Marea Britanie (Anglia)Generative artificial intelligence (AI) in education (2025) – Document de politică educațională, actualizat periodic

Foto: © Wrightstudio | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Cosmin Ciotloș, mesaj către profesorii din preuniversitar: Gândiți-vă la colegii pe care măsurile Bolojan – David i-au împins afară din posturi. Aveți la îndemână opțiunea de a spune nu presiunilor și de a semna pentru grevă

Dragi profesori din preuniversitar, ați obosit și e firesc. De aproape două luni ați dus fiecare după puteri o tensiune la care n-ar fi trebuit să fiți expuși și v-ați…
Vezi articolul

MEGATENDINȚE Profesorii români se lovesc de obstacole ce afectează educația globală, precum schimbările demografice, digitalizarea, inegalitățile – Raport internațional / Datele OCDE contrastează cu raportările de tip „no problem” făcute de directorii de școli din România

Profesorii din România sunt afectați de schimbările demografice, de digitalizare, de echitate și incluziune, dar și de alte „megatendințe” globale, de la situația sănătății la implicarea civică și democratică, conform…
Vezi articolul

Deschiderea treptată a școlilor începând cu „ultimele două săptămâni ale lunii august” prin reorganizarea calendarului anului școlar, recomandată de Coaliția pentru Dezvoltarea României. Un studiu amplu despre școala online arată că jumătate dintre elevi au făcut mai puține ore de mate și română decât ar fi trebuit

„Toate scenariile trebuie să aibă la bază un singur obiectiv: cât mai mulți elevi în sălile de clasă!”, susține Coaliția pentru Dezvoltarea României în concluziile unei evaluări privind școala online,…
Vezi articolul

Peste 1.000 de pagini și grupuri de Facebook promovează conținut dezinformator, alarmist, rusofil, pseudoștiință și pe candidatul Călin Georgescu. Semnal public al unei comunități de internauți care publică lista acestora

Un grup de internauți care monitorizează dezinformarea online a identificat peste 1.000 de pagini și grupuri de Facebook care propagă în regim de „spam” conținut pseudoștiințific, pseudoreligios sau de propagandă…
Vezi articolul

Cum resimt pandemia tinerii care vor să urmeze facultatea în străinătate, așa cum se întâmplă și cu mulți români. Un studiu Quacquarelli Symonds descrie șocul prin care trece învățământul superior global

Aproape două treimi dintre tinerii lumii care intenționau să înceapă facultatea într-o altă țară și-au văzut planurile date peste cap anul acesta. Iar opiniile lor diferă profund, adesea, de ceea…
Vezi articolul

Recomandările literare din curriculumul de clasa a IX-a în Estonia, țara europeană cu cel mai mare scor mediu PISA: mulți scriitori contemporani, pe lângă autori de acum 150 de ani / Nu există opere obligatorii, profesorii decid pe criterii ca valoarea artistică, influența pozitivă, relevanța problemelor abordate

Estonia – țara cu cele mai bune rezultate din Europa  în testarea internațională PISA 2022, ce evaluează inclusiv competențele la Citire – are o abordare diferită față de cea propusă…
Vezi articolul