Londra este cel mai bun oraș din lume pentru studenți – clasament internațional QS. Zece orașe est-europene figurează în top, dar niciunul din România

3.145 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Londra este considerat cel mai bun oraș din lume pentru studenți, într-un nou clasament dat publicității de compania de consultanță QS – Quacquarelli Symonds. Capitala britanică este urmată de München, Seul, Tokyo și Berlin în topul „Best Student Cities”, ce pune în balanță ranking-ul universităților locale cu alte criterii precum numărul de studenți locali/internaționali, toleranța, aspirația studenților internaționali de a studia acolo, opțiunile pentru locuri de muncă, scoruri realizate de terțe entități privind poluarea sau corupția și altele. Ediția actuală include 115 dintr-un total de 164 de destinații posibile. Din România, trei orașe întruneau condițiile să fie luate în calcul, dar niciunul nu apare în clasament.

Top 10 este completat de orașele Melbourne, Zurich, Sydney, Boston și Montreal (ultimele două la egalitate).

Top 3 – Cele mai bune orașe pentru studenți / Foto: Captură Topuniversities.com

QS precizează că, pentru a fi luat în calcul, un oraș trebuie să aibă o populație de cel puțin 250.000 de persoane (zona metropolitană) și să găzduiască cel puțin două universități prezente în cea mai recentă ediție a clasamentului QS World University Rankings. 

  • Aceste criterii sunt întrunite de 3 orașe românești: București (Universitatea din București, Universitatea Politehnică), apoi Cluj-Napoca (Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca) și Iași (Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi). Niciunul dintre cele trei orașe nu a fost selectat în topul QS actual.

Toate aceste universități figurează după poziția 1000 în topul internațional, după cum a scris Edupedu.ro în iunie a.c..

Pe de altă parte, 10 orașe din Europa Centrală și de Est, incluzând Rusia, apar în clasamentul celor mai bune orașe pentru studenți:

  • Moscova (poz. 25)
  • Praga (poz. 45)
  • Budapesta (poz. 58)
  • Varșovia (poz. 60)
  • Sankt Petersburg (poz. 72)
  • Brno (poz. 77)
  • Tomsk (poz. 85)
  • Cracovia (poz. 101)
  • Vilnius (poz. 102)
  • Novosibirsk (poz. 107)
Citește și:
România nu mai are nicio universitate în top 1000, în prestigiosul QS World University Ranking – ediția 2022. Universitatea din București și Babeș-Bolyai au coborât în grupa 1001-1200


3 comments
  1. Foarte interesant că aceste topuri sunt făcute chiar de englezi și, ca să fiu ușor ironic, de cercetătorii de pomină ai universităților de acolo…Și mai interesant că metodologiei lor de lucru scapă situația libertății de exprimare, absolut relevante unui mediu academic sănătos…Deci, Moscova și alte câteva universități din Rusia apar bine-mersi în top și cercetătorii buclucași chiar vor să credem că pe acolo e un mediu propice dezvoltării academice…Măi să fie!?🤔

    1. ” cercetătorii de pomină ai universităților de acolo (nota din UK)” mi-a placut cum ai zis.
      Cam pe acolo se fac cele mai multe secventieri genetice, pe acolo se castiga cele mai multe premii in stiinta din lume, se dezvolta cele mai noi tehnologii, si examenele si notele si doctoratele sunt pe bune si greu de obtinut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Competiție pentru studenți: „România fără dosar” – hackaton pentru realizarea unor soluții de digitalizare pentru reducerea birocrației

Studenții din toată țara sunt invitați să înscrie soluțiile lor pentru debirocratizarea și simplificarea proceselor administrative în instituții publice într-un hackaton studențesc organizat de Universitatea din București. Evenimentul, intitulat “România…
Vezi articolul
Masteratul la distanță

Guvernul Orban vrea să reintroducă masteratul la distanță, în anul în care pilotează masteratul didactic pentru profesori / Plus: Toate prevederile pentru mediul universitar dintr-un nou proiect de OUG care modifică Legea educației

Guvernul Orban vrea să reintroducă masteratul la distanță, în contextul în care legea permite în prezent doar masterate cu frecvență și cu frecvență redusă. De remarcat că propunerea de a…
Vezi articolul

Cele mai uşoare subiecte din ultimii 3 ani, la Matematică, la Evaluarea Naţională. Analiza profesorului Sorin Borodi arată că cele mai multe exerciţii au avut grad de dificultate 2, pe o scară de la 1 la 10

Examenul de Matematică de la Evaluarea Națională 2020 a avut subiectele cu cel mai mic grad de dificultate din ultimii 3 ani, potrivit analizei comparative realizate de profesorul de matematică…
Vezi articolul
Masteratul la distanță

„Universitatea” Google. Gigantul american introduce certificate de competențe digitale, obținute la finalul unor cursuri de 6 luni. Expert american: Companiile mari nu au de ales, trebuie să intre pe piața Educației

Google va oferi cursuri de pregătire profesională pentru mai multe domenii de IT, care vor dura doar șase luni, la finalul cărora, absolvenții vor primi certificate de competențe specifice ce…
Vezi articolul