Maia Sandu, apel în fața a peste 3.000 de absolvenți de licee pedagogice din Republica Moldova: Ați alege să fiți profesori aici, acasă, dacă vă spun că investim 500 de milioane de lei în universități, bursele la pedagogie s-au dublat, primiți o indemnizație de 200.000 lei și compensarea cheltuielilor de chirie și utilități ca să predați în localitățile noastre?

860 de vizualizări
Foto: presedinte.md
Îndemn puternic al Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru tinerii absolvenți de licee pedagogice să aleagă cariera didactică. Apelul a fost lansat duminciă, 25 mai, în cadrul evenimentului „Fii Pro. Alege să fii profesor”, organizat în contextul Săptămânii Educației și dedicat promovării meseriei de cadru didactic în rândul generației tinere, transmis online de privesc.eu.

„Eu îmi doresc să avem cât mai mulți absolvenți astăzi care să aleagă profesia de pedagog acasă, chiar dacă știu că această decizie poate să vină cu adevărat doar din interiorul vostru”, le-a spus președinta celor peste 3.000 de tineri prezenți. Maia Sandu a subliniat că Moldova are nevoie de profesori dedicați pentru a construi o societate modernă și educată.

Șefa statului vecin a vorbit despre dilemele cu care se confruntă tinerii la finalul studiilor liceale – dacă să rămână în țară sau să plece, cum să-și aleagă drumul, dacă pot reuși în Moldova? Tocmai de aceea, a subliniat sprijinul concret oferit de stat celor care aleg cariera didactică: burse la pedagogie dublate, indemnizații substanțiale pentru cei care merg în învățământ și sprijin pentru cheltuielile de trai în localitățile unde vor alege să predea.

„Eu v-aș îndemna să rămâneți acasă, în Moldova, unde pentru prima dată în ultimul timp trăim speranța de a deveni un stat european modern. Mi-ați urma sfatul dacă v-aș spune că investim circa 500 de milioane de lei în universități, cea mai mare investiție făcută vreodată? Ați rămâne să studiați acasă, dacă v-aș spune că bursele la pedagogie s-au dublat de la 1.600 la 3.460 lei lunar și că după absolvire primiți o indemnizație de 200.000 lei ca să predați în localitățile noastre, unde primiți și compensarea cheltuielilor de chirie și utilități? Ați alege să fiți profesor?”, a întrebat retoric Maia Sandu, adăugând că această alegere, deși rațională, trebuie să fie însoțită și de convingere interioară.

Președinta Moldovei a vorbit din nou despre angajamentul instituțional față de educație, numind-o „o prioritate națională” a actualei guvernări și promițând continuarea investițiilor în modernizarea școlilor și în recunoașterea concretă a muncii profesorilor. Mesajul a fost însoțit de o pledoarie pentru unitate, pace și implicare civică, aplaudată de cei din audiență.

„Ce putem face noi, eu, guvernul, Ministerul, este să fim aproape, să fim lângă voi orice decizie ați lua. Să demonstrăm, așa cum facem deja, că educația este o prioritate națională a acestei guvernări. Să vă oferim și mai multe motive ca să rămâneți în țară, să ne arătăm respectul față de profesori prin acțiuni concrete, să ne modernizăm școlile și universitățile, să vă entuziasmăm și pe voi, că Moldova poate. Iar într-o zi, peste ani, într-o asemenea sală, să fiți mândri că ați devenit profesori, că datorită vouă Moldova are medici buni, ingineri calificați, artiști împliniți, antreprenori de succes. Să vă bucurați de roadele muncii voastre și de faptul că Moldova a devenit mai bună datorită vouă, datorită fiecăruia dintre noi”, a spus Maia Sandu.

Evenimentul „Fii Pro. Alege să fii profesor” a fost organizat de Ministerul Educației și Cercetării și a reunit sute de profesori, elevi, decidenți și reprezentanți ai societății civile.

Redăm discursul integral al președintei Maia Sandu:

„Bună dimineața, dragi absolvenți. Înainte de a vă felicita pentru momentul emoționant în care sunteți și a vă ura drum bun în viață, vreau să le mulțumim împreună celor datorită cărora noi toți suntem astăzi aici. Ei au fost mereu acolo așa cum au putut mai bine și au crezut că voi, copiii lor, puteți fi cei mai buni. Lumina reflectoarelor nu bate azi pe ei.

Dragi părinți, oriunde v-ați afla, eu împreună cu copiii voștri, vă mulțumim și vă aplaudăm. Veți fi mereu copiii lor și totuși, anume în această perioadă, deveniți agenții propriului destin.

Mă bucur să fiu astăzi printre voi, cei peste 3000 de tineri care încep să își construiască nu doar viața lor, dar și viața țării noastre. Știu că vă întrebați ce mă așteaptă, ce drum aleg? Rămân în Moldova sau plec? Mă voi descurca cum vreau să trăiesc? Sunt întrebări firești.

Sunteți generația care nu se mai mulțumește cu puțin și bine faceți, sfaturile arareori funcționează. Știu că voi veți face ceea ce credeți mai bine. Totuși, îmi permit să vă las câteva întrebări, poate vă vor stârni curiozitatea și le veți analiza în următoarele săptămâni. Eu v-aș îndemna să rămâneți acasă, în Moldova, unde pentru prima dată în ultimul timp trăim speranța de a deveni un stat european modern.

Mi-ați urma sfatul dacă v-aș spune că investim circa 500 de milioane de lei în universități, cea mai mare investiție făcută vreodată? Ați rămâne să studiați acasă, dacă v-aș spune că bursele la pedagogie s-au dublat de la 1.600 la 3.460 lei lunar și că după absolvire primiți o indemnizație de 200.000 lei ca să predați în localitățile noastre, unde primiți și compensarea cheltuielilor de chirie și utilități? Ați alege să fiți profesor? 

Eu îmi doresc să avem cât mai mulți absolvenți astăzi, care să aleagă profesia de pe pedagog acasă, chiar dacă știu că această decizie poate să vină cu adevărat doar din interiorul vostru. Este o decizie pe care o veți lua singuri, cântărind rațional argumentele, dar și cu inima. Ce putem face noi, eu, guvernul, Ministerul, este să fim aproape, să fim lângă voi orice decizie ați lua. Să demonstrăm, așa cum facem deja, că educația este o prioritate națională a acestei guvernări. Să vă oferim și mai multe motive ca să rămâneți în țară, să ne arătăm respectul față de profesori prin acțiuni concrete, să ne modernizăm școlile și universitățile, să vă entuziasmăm și pe voi, că Moldova poate. Iar într-o zi, peste ani, într-o asemenea sală, să fiți mândri că ați devenit profesori, că datorită vouă Moldova are medici buni, ingineri calificați, artiști împliniți, antreprenori de succes. 

Să vă bucurați de roadele muncii voastre și de faptul că Moldova a devenit mai bună datorită vouă. Datorită fiecăruia dintre noi, generația voastră are o deschidere fără margini spre cunoaștere, dar și povara unor provocări prin care lumea nu a mai trecut. Dezbinarea devine tot mai periculoasă și știm cu toții cât de mult rău poate face ura colectivă, dar vedem zi de zi și ce poate face unitatea și bunătatea. Mă uit azi la voi, mă uit la tineri în fiecare oraș și sat unde merg, mă uit la elevii cu care mă întâlnesc și sunt optimistă. Dragostea voastră de pace și libertate, două lucruri pe care vi le-au lăsat moștenire părinții și bunicii, va întinge în fața dezbinării și a autoritarismului. Noi am reușit să devenim stat candidat la aderare la Uniunea Europeană. Voi veți face Europa acasă. 

Deja o facem prin valorile apărate zi de zi, prin faptul că voi vă spuneți părerea, că luptați pentru ce este corect, prin faptul că mergeți la vot, că munciți și învățați. Vă îndemn să fiți în continuare cetățeni activi, să vă implicați în comunitate, să vă spuneți părerea, să luptați pentru ceea ce credeți că este corect. 

Dragi absolvenți, mai aveți un hop important de trecut – examenul de bacalaureat. Știu că nu este ușor, dar vreau să știți că fiecare pagină citită, fiecare noapte nedormită, fiecare emoție, toate contează nu doar pentru examen, ci pentru caracterul vostru. Vă doresc note bune, dar să știți că o notă nu vă definește. Cel mai important este să fiți cinstiți cu voi înșivă și să dați tot ce puteți. Am pornit adresarea cu mulțumiri pentru părinții noștri. 

Nu aș putea să o închei altfel decât printr-o plecăciune sinceră în fața tuturor profesorilor pe a căror dăruire imensă stăm cu toții, dar mai ales pe a căror bunăvoință și răbdare se clădește viitorul acestei țări. Ei vă trimit azi pe voi în lume, iar de mâine iau pe umeri alți copii, altă generație. Mulțumim și aplauze pentru toată munca! Felicitări tuturor și mult curaj, dragi tineri, în drumul vostru. Noi vom fi mereu alături.”


5 comments
  1. Respect doamnei Maia Sandu! E un real lider, om de stat. O doamnă de Harvard. Și știți ceva? Zilele astea a împlinit niște ani, am fwd știrea asta iar moldovenii săi au reacționat cu urări în număr de sute într-o oră. Pentru că e un lider umanist și vizionar în această parte a Europei și va reuși orice în educația din Moldova. E un spirit tânăr acolo, ceva foarte frumos…
    Apropo, nu sunt in vreun partid.

    1. Am vrut-o candidata la presedintia Romaniei. Pacat ca nu se poate, frumos ca nu vrea. A ales sa lupte pentru poporul ei. Bravo!!!

  2. De ce ministrul David nu iese in fata sa spuna lucrurilor pe nume ??? Avem nevoie de burse mai mari pentru elevi, vrem masa calda in fiecare scoala/institutie cu mancare buna, nu resturi. Vrem sa fim respectati de profesori, ne-am saturat de pile si nepotisme. Vrem ca domnul ministru David sa deconteze ochelarii de vedere pentru copii . Trebuie sa investim mai mult in copii, ei sunt viitorul tarii. Vrem sa decontati fiecare material sau rechizita scolara de care este nevoie, invatamantul ar trebui sa fie gratuit !!!!! Nu sunt de acord sa ni se ceara sume de bani pentru fondul clasei. Uniformele, de asemenea ar trebui decontate, nu platite de noi, parintii, care le randul nostru platim acesti profesori !!!!!!!!!

  3. Frumos, dacă prindeam și eu timpurile astea, nu aveam mama moartă, pentru ca am stat în chirie și nu am avut bani suficienți pentru medicamentele ei…semnat cadru didactic în sistemul din România

  4. ce frumos …
    mi e draga doamna asta .
    femeile ar trebui sa conducă lumea , au dezvoltata capacitatea de ocrotire îngrijire
    nu apetitul pentru risc
    bărbații fac bani dar îi dau pe mașini și alte chestii inutile ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sute de profesori și oameni de știință ruși au semnat o scrisoare deschisă în care condamnă atacul lui Putin asupra Ucrainei: Protestăm vehement față de ostilitățile declanșate / Ucraina nu reprezintă o amenințare

Sute de oameni de știință, intelectuali, profesori universitari, academicieni și jurnaliști ruși au semnat o scrisoare deschisă în care condamnă „vehement” atacul lui Putin asupra Ucrainei. „Nu există o justificare…
Vezi articolul

Directorul Sorin Hagiu, despre orele remediale: Riscăm să avem niște lucruri făcute doar pe hârtie, o condică semnată și, de fapt, beneficiul să nu ajungă cu adevărat la elevi / E doar un mod complicat de a spune că ar trebui să lucrăm diferențiat, ceea ce mulți dintre noi încercăm să facem, a spus profesorul Doru Căstăian

Orele de educație remedială introduse începând din anul școlar 2025-2026 ridică mai multe probleme, motiv pentru care este posibil ca obiectivul acestora să nu fie atins, a declarat Sorin Hagiu,…
Vezi articolul

Vacanța „pe termen nedefinit”, anunțată de președintele Iohannis, criticată de reprezentanții Federației Asociațiilor de Părinți: Nu avem siguranța că peste 2 săptămâni situația se va îmbunătăți / Prin eliminarea educației online, condamnă toți elevii din România la ignoranță, fără nicio bază și justificare științifică

Federația Națională a Părinților își exprimă totalul dezacord cu privire la anunțul deciziei ca toți elevii să se afle în vacanță școlară, începând cu data de 25.10.2021, precizează Federația EDUPART…
Vezi articolul