Marea repetiție națională, ziua 1: Ministerul Educației le predă profesorilor de limba și literatura română lecția despre cum să corecteze lucrările de la Evaluarea Națională 2024 chiar pe baremul probei de marți

2.245 de vizualizări
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
Profesorii corectori la Limba și literatura română – proba de la Evaluarea Națională 2024 pentru absolvenții clasei a VIII-a sunt „instruiți” miercuri, 26 iunie, de la ora 9, cum să corecteze lucrările elevilor. Instruirea are loc online, cu membrii veniți în comisiile zonale de evaluare, potrivit unei adrese despre care a scris Edupedu.ro săptămâna trecută.

Instruirea vine la o zi după ce elevii au susținut proba la Limba română. Profesorilor li se va preda lecția despre cum să corecteze lecția chiar pe baremul probei de marți, pentru „o evaluare unitară”.

  • Precizările pentru profesori vin în contextul în care la simulări au apărut diferențe între notele acordate de cei doi corectori din pereche, inclusiv la notarea răspunsurilor la itemii de tip grilă, cu precădere la Matematică – pe larg, mai jos în articol.

„Lecția” mai cuprinde și informații despre logarea pe platforma de corectare digitalizată, noutățile în funcționalitatea platformei de la ultima utilizare încoace (de la simulări) și completarea borderoului digital, conform documentului.

„Pentru instruirea comisiilor din centrele zonale de evaluare, inspectoratele școlare vor transmite linkul de conectare tuturor președinților acestor comisii și se vor asigura de prezența profesorilor evaluatori la data și ora stabilite”, mai scrie în adresa consultată de Edupedu.ro.

  • Amintim că profesorii corectori de la Evaluarea Națională și BAC 2024 vor fi în centre de evaluare, nu vor mai evalua de acasă, așa cum s-a întâmplat în cazul simulărilor examenelor naționale, a anunțat ministra Ligia Deca în aprilie. Tot atunci, Deca anunța că instruirile vor avea loc în centrele de evaluare.

Până la formarea profesorilor de miercuri, 26 iunie, au fost mai întâi instruite vineri, pe 21 iunie, comisiile județene de către Ministerul Educației / Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) cu privire la componenta tehnică – scanarea și salvarea lucrărilor și cu privire la explicațiile pentru elevi legate de răspunsurile la itemii tip grilă.

La rândul lor, comisiile județene au instruit comisiile din centrele de examen, tot vineri, 21 iunie, de la prânz.

Profesorii de matematică vor fi instruiți cum să corecteze lucrările vineri, 28 iunie, după probă, în prima parte a zilei, urmând ca tot vineri, în aceeași zi cu proba de limba maternă, după publicarea baremelor, să fie instruiți și profesorii de limba maternă.

Profesorii care vor să fie în comisiile de la examenele din acest an sunt aleși prioritar dintre cei care au participat la simulările de la Evaluarea Națională și Bac.

Context. Instruirile au fost anunțate de secretarul de stat Sorin Ion după simulările din luna februarie, la prima conferință de presă a ministrei Ligia Deca din acest mandat, pe 25 martie.

Mai multe diferențe între lucrările notate de evaluatori din aceeași pereche au fost semnalate atunci, inclusiv la itemii obiectivi, de tip grilă. Sorin Ion preciza la conferința de presă că „au existat diferențe de notare la partea de grilă, nu semnificativ numeric, dar suficiente cât să conteze”.

„Varianta optimă este să formăm profesorii pe subiectul dat. Vom forma în ziua examenului inspectorii școlari de specialitate direct cu CNPEE, urmând ca, în cascadă, aceștia să formeze evaluatorii”, continua secretarul de stat.

„Imediat după ce se publică baremele și subiectele, se vor face sesiuni de instruire ale evaluatorilor pe subiectul respectiv, cum abordăm fiecare subiect, astfel încât diferențele să fie minime”, mai spunea demnitarul –detalii aici.

Vezi și:

Calendarul Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a 2024:
  • 11 – 14 iunie 2024: Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 14 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 25 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba română
  • 27 iunie 2024 – Proba scrisă la Matematică
  • 28 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba maternă
  • 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
  • 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor
  • 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. Dezastru e puțin spus.Noi am fost chemați la centru la 7.50 , ședința de la minister de la 9.Dar fiecare a venit cu laptopul personal și cu prelungitor de acasă și acolo surpriza!!! nu este internet.Asa ca am lucrat fiecare conectat la datele de pe telefonul personal.
    Asa organizare nu am văzut. (prost o fi cine mai merge la asa evaluare)

  2. Deci cum? Elevii trebuie sa rezolve exercitiile corect, in timp ce profesorii nu sunt in stare sa le corecteze, cu rezolvarea in fata? 😂

  3. cred ca presa ar trebui lasata in centrele de examen , de la pregatirea centrelor pana la finalul examenelor. pentru a vedea dezastru adus de deca si sorin ion , membrii pnl. sindicate zero implicare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie: Educația este pentru fiecare stat domeniul fundamental pentru creionarea viitoarelor generații, pentru care există un real pericol în viitor – să trăiască doar în dimensiuni închipuite sau chiar în minciună, când cadrul democratic se zdruncină

Se întâmplă în zilele acestea ceva în educația românească ce își va pune o pecete indubitabilă, iar rezultatele le vom vedea, desigur, mai încolo. De la măsurile de ajustare salarială adoptate…
Vezi articolul

Dispar 16.000 de posturi în Învățământ, dacă norma didactică se mărește cu 2 ore, semnalează liderul sindical Simion Hăncescu: Ar fi revoltător să apară șomajul în învățământ. O asemenea măsură ar fi dezastruoasă

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a explicat, pentru Edupedu.ro, ce ar însemna pentru profesori creșterea normei didactice cu două ore: „Dispar 16.000 de posturi. (…) Sunt…
Vezi articolul

Academicianul Mircea Martin susține că a primit „perplex” programa școlară de limba română doar pentru clasa a IX-a și că și-a dat acordul ca abordarea diacronică să fie integrală. Nicio obiecție de-ale sale nu a fost luată în seamă

Publicarea noii programe de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, în varianta revizuită lansată de Ministerul Educației pe 23 decembrie, a fost întâmpinată cu „perplexitate” de academicianul Mircea…
Vezi articolul

Învățăm pentru examen în sensul prost al cuvântului, spune Bogdan Cristescu, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare: Unul dintre lucrurile care sunt extrem de toxice sau nocive sunt rețetele

Bogdan Cristescu, director al Direcției Curriculum, Evaluări și Examene Naționale (Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare) și consilier onorific al ministrului Daniel David, a declarat marți, 17 iunie, că „învățăm pentru…
Vezi articolul