Marius Nistor, lider sindical, susține titularizarea profesorilor pe jumătate de normă

[jp_post_view]
Marius Nistor / Foto: ISMB.ro
Titularizarea pe jumătate de normă este susținută de Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, după cum a declarat pentru Edupedu.ro: „Personal, n-am nimic împotrivă și n-am avut nimic împotriva unei astfel de propuneri”. Acesta a făcut precizarea în contextul în care unul dintre amendamentele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” vizează respingerea titularizării pe jumătate de normă.

„În materialul respectiv sunt propuneri care vin din toată țara, propuneri care vin din partea ambelor federații sindicale și fiecare își asumă ce propune. Mai departe, Ministerul este cel care va decide și în ultimă instanță este Parlamentul României”, a precizat Marius Nistor.

Liderul sindicat a menționat că, „personal, n-am nimic împotrivă și n-am avut nimic împotriva unei astfel de propuneri”.

„Noi n-am avut o reacție de respingere vizavi de propunerea lansată de domnul Sorin Cîmpeanu și, drept urmare, au constatat că propunerea respectivă rămâne în continuare în proiectul de lege. (…) Este poziția mea personală”, a spus acesta.

Titularizarea pe jumătate de normă s-a regăsit și în proiectul fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, și a fost păstrată și proiectul Legii învățământului preuniversitar, varianta Deca.

Art. 172 – „(7) În vederea ocupării prin concurs național unic, postul didactic/catedra este constituit(ă) din cel puțin o jumătate de normă didactică, conform art. 202 alin. (4), la nivelul uneia sau mai multor unități de învățământ preuniversitar. Procedura de constituire a posturilor didactice la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar se aprobă prin ordin al ministrului educației”, se arată în proiectul Deca.

În documentul sindicatelor din educației este menționat ca postul didactic/catedra să fie constituit(ă) dintr-o normă didactică și să aibă viabilitatea egală cu durata nivelului de învățământ corespunzător postului.

Foto: captură amendament sindicate

Pe 27 februarie, ministrul Educației, Ligia Deca, anunța că postul didactic va putea fi constituit cel puțin 1/2 de normă didactică:

„Cea mai rentabilă și cea mai eficientă investiție în a face sistemele educaționale mai echitabile și mai de calitate este investiția în cadrele didactice, ne-o spun toate studiile internaționale. De aceea, încurajăm titularizarea în zone defavorizate. Pentru cei care aleg să se titularizeze în mediul rural va exista o primă de instalare neimpozabilă, egală cu cinci salarii minime brute, cu condiția să rămână cinci ani în acea comunitate. Postul didactic va putea fi constituit din cel puțin o jumătate de normă didactică. Asta va ușura constituirea posturilor din mai multe unități”.

Citește și:
Titularizarea pe jumătate de normă, respinsă de sindicatele din Învățământ, potrivit amendamentelor la proiectul Legii învățământului preuniversitar
Generalizarea masteratului didactic, titularizarea pe jumătate de normă, eliminarea definitivatului și înlocuirea lui cu licențierea în carierea didactică, anunțate de ministrul Educației, Ligia Deca, în proiectul Legii învățământului preuniversitar
SURSE Titularizarea pe jumătate de normă, păstrată în proiectul Legii învățământului preuniversitar, varianta Deca
Profesoara Nina Vasile, despre repetarea nejustificată pe termen nelimitat a concursului de Titularizare: Ce-ar fi să se dea în fiecare profesie mereu examenul de intrare?

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studenții solicită suspendarea cursurilor în universități și un plan de urgență pentru prevenirea răspândirii Covid-19

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a solicitat, luni, Ministerului Educației suspendarea cursurilor în universități și măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului Covid-19, „pentru siguranța membrilor comunității universitare”.…
Vezi articolul

Ministrul Finanțelor anunță o majorare salarială de 4,6 miliarde de lei pentru profesori și vorbește despre un „mecanism de ajustare și de indexare sau majorare a salariilor profesorilor“ care ar urma „să se convină“ în zilele următoare / Bugetul pentru 2024 va fi aprobat de Parlament pe 22 decembrie – deputat

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat, luni, că a discutat cu deputaţii liberali liniile mari ale bugetului de stat pe 2024, menţionând că sunt cuprinse şi cheltuielile cu majorarea pensiilor,…
Vezi articolul