Metodologia privind finanțarea cercetării în universități – adoptată pentru al doilea an de Ministerul Educației înaintea publicării Metarankingului universitar, folosit ca referință pentru repartizarea acestor fonduri / Ordinul invocă două metarankinguri diferite în fundamentarea ordinului și în calcule

2.039 de vizualizări
Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com
Metodologia privind finanțarea cercetării științifice în universități pe 2025 a fost adoptată printr-un Ordin al Ministerului Educației, publicat în Monitorul oficial vineri, 14 februarie. Metodologia, care se bazează pe clasamentul oficial al instituțiilor de învățământ superior – metarankingul universitar, a fost adoptată, astfel, înainte ca acest metaranking să fie publicat, situație similară cu cea înregistrată și acum un an. Pe de altă parte, deși folosește ca referință metarankingul pe 2024, încă nepublicat, calculele incluse pentru repartizarea banilor fac trimitere la metarankingul vechi, din 2023.

Metodologia stabilește, ca în anii anteriori, că din fondul bugetar pentru finanțarea universităților se constituie, și în 2025, un fond dedicat finanțării cercetării științifice în aceste instituții, în sumă de 100 de milioane de lei. 

Toate universitățile sunt eligibile, atât timp cât îndeplinesc condiții precum completarea datelor privind evidența studenților sau actualizarea ofertei educaționale pentru studenți străini. 

Fondurile sunt repartizate după o serie de formule, după următoarele reguli:

  • 20% – sumă fixă repartizată în mod egal
  • 50% – în funcție de punctajul obținut de universități în metarankingul universitar. Ordinul menționează că este vorba despre clasamentul aferent anului 2023, publicat acum un an, nu cel pentru anul 2024, încă nepublicat: „se alocă 50% în funcție de punctajul obținut de instituțiile de învățământ superior în Metarankingul universităților din România pentru anul 2023 (…)”
  • 20% – în funcție de numărul de norme de cercetare ocupate și de conducători de doctorat raportați
  • 5% – pentru programele de studii din domenii artistice
  • 5% – pe baza scorului asociat rezultatelor științifice, calculat conform datelor de calitate

Astfel, Metodologia face trimitere la Metarankingul pe 2023, deși, în preambulul Ordinului prin care este aprobată se vorbește despre Metarankingul pe 2024:

„Luând în considerare: 

  • (…) raportul de metaranking pentru anul 2024 elaborat de grupul de lucru responsabil de realizarea exercițiului național de metaranling (…)”

Situația este similară cu cea din 2024, când ministerul a publicat Raportul anual privind Metarankingul Național pentru anul anterior abia în luna mai.  Iar metodologia – la rândul ei întârziată – a fost adoptată în aprilie.

Metarankingul este o ierarhie a universităților bazată pe rezultatele acestora în diverse rankinguri internaționale. El este realizat atât la cererea Ministerului Educației – cel pentru care a fost pus acum în dezbatere proiectul de metodologie – cât și separat, de un grup independent de experți din mai multe instituții de învățământ superior. Acest grup independent a realizat ultimul raport în toamna anului trecut, când rectorul UBB Daniel David, actualmente ministru al Educației, spunea că ia în calcul întreruperea acelui exercițiu, după 10 ani de funcționare: „Vom analiza continuarea sau necontinuarea lui în viitor”.

Metodologia publicată în Monitorul Oficial, integral:

Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Acestă metodologie descurajează activitatea de cercetare în universități, deoarece nu se ține cont de rezultatele efective ale cercetării la finanțare.
    Trebuie să se țină cont 100% de rezultatele cercetării. Punct.
    Ministru își avantajează UBB-ul.

  2. Finanțarea cercetării se face după clasamente, doar în România!!!!!
    Este lipsit de logică !! Doar criteriile după care se fac diferite clasamente sunt diferite, după interese și unde rezultatele cercetării au o contribuție de max 10%.
    În noua metodologie de finanțare a cercetării apare aberant că doar 5% ar ține cont de rezultatele cercetării, iar 50% de clasamente.
    Este ceva de noaptea minții!!!
    Culmea, toți rectorii tac, indiferent de nedreptate !! Ministerul îi are sub control din multe puncte de vedere.

  3. Ati putea oferi niste lamuriri in privinta anului 4 de doctorat pentru studentii inmatriculati la 1 octombrie 2022 si respectiv 1 octombrie 2023? Stiu ca in momentul de fata cei inmatriculati in 2021 si care au facut cerere de prelungire sunt in anul 4, insa este neclar daca este aplicabil si pentru celelalte 2 generatii. Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Introducerea educației sexuale ca materie obligatorie în toate școlile, solicitată de Consiliul Național al Elevilor pe fondul agresiunilor sexuale din universități și al declarațiilor candidaților la alegerile prezidențiale în legătură cu drepturile femeilor

Consiliul Național al Elevilor (CNE) lansează apelul „Educă astăzi, pentru a preveni ziua de mâine” prin care subliniază „necesitatea urgentă de a introduce educația sexuală comprehensivă în școli, un pas…
Vezi articolul

DOCUMENT Până în 15 martie școlile și inspectoratele trebuie să trimită Ministerului Educației sumele necesare pentru plata salariilor decise prin hotărâri judecătorești și OUG 48 / Banii ar urma să fie plătiți duminica, pe 14 aprilie, anunță ministerul

Școlile și Inspectoratele școlare trebuie să trimită până în data de 15 martie 2024 Ministerului Educației, sumele necesare pentru plata diferențelor salariale rezultate prin aplicarea hotărârilor judecătorești pentru angajații din…
Vezi articolul

Elevii au conținuturi prea încărcate, spune Ministrul Educației / 25% din timpul alocat disciplinelor va fi dedicat activităților de consolidare, remediale și pentru aplicarea cunoștințelor în viața de zi cu zi, pentru toate ciclurile de învățământ

Măsura prin care 25% din timpul alocat unei discipline este rezervat activităților de consolidare, remediale și pentru aplicarea practică a cunoștințelor în viața de zi cu zi va fi extinsă…
Vezi articolul

LISTA Acte de studii care vor avea un cod QR, din anul școlar 2024-2025 / Regulamentul privind actele de studii și documentele școlare din învățământul preuniversitar, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației

Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de ordin pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar. Gestionarea implică:…
Vezi articolul
Diferențe majore rural-urban în rezultatele Evaluării Naționale

Școlile sau grădinițele închise timp de 3 ani ar putea fi transformate în săli de festivități, aprozare, cârciumi sau hosteluri de către primării, fără acordul Ministerului, prevede un proiect de lege depus de PSD, primit cu aplauze de deputații PNL din comisia de administrație. Împotrivă au fost doar USR și Ministerul Educației

Schimbarea destinației bazei materiale a școlilor, grădinițelor și oricăror altor instituții și unități de învățământ preuniversitar de stat se poate face pentru orice tip de activitate, după 3 ani în…
Vezi articolul