Ministerul Cercetării începe procedurile pentru investiții totale de 168 milioane de euro în atragerea de cercetători din străinătate: maxim 7 milioane de lei pentru un proiect de 36 de luni

459 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a anunțat, joi, lansarea apelului pentru investiții de 168 de milioane de euro, prin PNRR, în programe de atragere a specialiștilor din străinătate pentru activități de cercetare, dezvoltare și inovare desfășurate în România. 

Este vorba, potrivit informării MCID, despre Investiția 8 din Planul Național de Redresare și reziliență. Acesta urmărește ca cercetători din străinătate, inclusiv români din diaspora, să-și desfășoare proiectele în instituții de profil din România. 

Finanțarea maximă acordată pentru un proiect cu o durată de 36 de luni este de maximum 7 milioane de lei, anunță ministerul. Domeniile pentru care pot fi depuse proiecte sunt științele exacte și inginerie, științele vieții, științele sociale și umaniste.

Potrivit informării MCID:

  • Directorul de proiect își va putea construi o echipă formată din cel puțin două poziții echivalent normă întreagă pentru cercetătorii post-doctoranzi și cel puțin două poziții echivalent normă întreagă pentru studenții doctoranzi. 
  • Contractarea proiectelor aprobate spre finanțare se va realiza în iunie 2023. 
  • Cheltuielile eligibile sunt: cheltuieli cu personalul, cu logistica, de deplasare și cheltuieli de regie.
  • Directorul de proiect va activa pentru instituţia gazdă minimum 75% din perioada acoperită de grant și va fi angajatul acesteia pe durata proiectului.

Depunerea propunerilor de proiecte se realizează într-o singură etapă, utilizându-se platforma de depunere on-line: https://proiecte.pnrr.gov.ro și se face obligatoriu de către instituția gazdă din România. Pentru fiecare proiect, cel puțin 50% dintre experţii evaluatori sunt selectaţi din străinătate (UE și OECD), iar evaluarea se face după ce proiectele au fost declarate eligibile. 

Foto: © Kreangkrai IndarodomDreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Fara o crestere organica, nu se poate sustine proiectul. Chiar daca vin din strainatate, nu vor ramane aici pentru ca nu au de ce, vin si pleaca dupa 3 ani. O alta abordare constructiva care a fost testata de Chile, India, si China, este aceea de STV (Short-Term Visits). Se propun proiecte prin care se efectueaza vizite scurte, de 2-4 saptamani in diferite tari, un schimb de experienta cu cativa indicatori de proiect – prezentarea rezultatelor la o conferinta internationala, un articol publicat, etc. Astfel de stagii se pot efectua si la nivel de doctorate, si ajuta mult la contactul cu diferite personalitati din strainatate. Cred ca este singura abordare care se poate efectua avand in vedere bugetul insificient la MEC.

  2. Nu va veni niciun cercetător din străinătate, unde are toate condițiile și salariul pe măsură, să lucreze în România, unde salariile sunt mizere și nici statul român nu încurajează și nu investește în acest domeniu, așa cum ar trebui. România este o rușine la acest capitol, ca la multe alte capitole de altfel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Laura Pătraș, cercetătoare de la Universitatea Babeș-Bolyai – coautoare a unei serii de articole publicate în Nature, care analizează date biomedicale și neurocognitive din zborurile SpaceX

Laura Pătraș, reprezentantă a grupului de Nanomedicină de la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, precum și centrul Weill Cornell Medicine din New York, figurează drept…
Vezi articolul

Promenada „Să facem ca apa Dunării să fie bună de băut!” – o acțiune inedită care reflectă relația directă dintre starea de sănătate a Dunării și gradul de potabilitate al apelor sale

Timp de trei săptămâni, între 18 septembrie și 11 octombrie, ecologista Li An Phoa, fondatoarea ONG-ului olandez Drinkable Rivers, și partenerul ei, jurnalistul Maarten van der Schaaf, vor parcurge trei…
Vezi articolul
Eugen Ciurtin / Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Institutul de Istorie a Religiilor, reacție dură la propunerea Academiei Române de reorganizare: Nu a existat niciodată un institut similar în istoria României / Tocmai acest Institut organizează Congresul Internațional de Istorie a Religiilor, în 2026

Institutul de Istorie a Religiilor reacționează vehement la propunerea Academiei Române de reorganizare a acestei instituții care ar rămâne fără personalitate juridică, urmând a trece în cadrul Institutului de Studii…
Vezi articolul

ASE va prelua Institutul de cercetare a sfeclei de zahăr, la 16 ani de la legea care impune această preluare – proiect de hotărâre de guvern / Universitatea preia și datorii de 3,8 milioane de lei, acumulate de un institut rămas cu doi angajați și doar o mică parte dintre proprietăți

Academia de Studii Economice din București urmează să preia, să reorganizeze și să integreze Institutul de cercetare a sfeclei de zahăr de la Fundulea, potrivit unui proiect de hotărâre de…
Vezi articolul

Ministrul Cercetării susține că sunt directori de institute de cercetare care au spor de muncă grea. Hurduc propune plafonarea la 12.000 de lei net a salariilor pentru șefi, după ce tot el le aprobase bugete scandaloase

După scandalul bugetelor de salarii foarte mari pentru șefii câtorva institute de cercetare românești, aflate în coordonarea Ministerului Cercetării, ministrul susține că a descoperit cazuri în care directorii aveau spor…
Vezi articolul