Ministra Culturii din Franța, Rachida Dati, și fostul șef al Renault, Carlos Ghosn, vor fi judecați pentru corupție

382 de vizualizări
Foto: EPA/ Mohammed Badra
Judecători de instrucție parizieni au dispus marți un proces contra ministrului culturii francez Rachida Dati și a fostului președinte-director executiv al Renault-Nissan, franco-libanezo-brazilianul Carlos Ghosn, pentru corupție și trafic de influență, transmite AFP, care citează surse judiciare, scrie Agerpres.

Cei doi contestă acuzațiile în acest dosar judiciar cu mize politice importante: Rachida Dati (59 de ani) este una din principalele figuri ale guvernului condus de premierul Francois Bayrou și o potențială candidată la primăria Parisului.

Potrivit unor surse apropiate acestui caz, procesul s-ar putea desfășura totuși după alegerile municipale, prevăzute pentru martie 2026. Data exactă a procesului urmează să fie stabilită în cadrul unei prime audieri ce va avea loc în 29 septembrie.

Rachida Dati va fi judecată pentru abuz de putere și abuz de încredere, corupție și trafic de influență pasive. Ea este suspectată că a primit 900.000 de euro între 2010 și 2012 pentru prestații de consiliere în baza unei convenții de onorarii ce fusese semnată pe 28 octombrie 2009 cu RNBV, filială a alianței Renault-Nissan, însă fără să fi lucrat în mod real, atunci când era avocată și membră a Parlamentului European (2009-2019).

Anchetatorii au încercat să determine dacă această convenție de onorarii ar fi putut servi pentru a masca o activitate de lobby în Parlamentul European, interzisă oricărui eurodeputat.

După ce inițial fusese plasată sub statutul mai favorabil de martor asistat, Rachida Dati a fost inculpată în iulie 2021. Dati, care a fost ministru al justiției în timpul președinției lui Nicolas Sarkozy (2007-2012), consideră că faptele care i se impută s-au prescris, și și-a multiplicat – fără succes – demersurile menite să pună capăt urmăririi penale.

În prezent fugit în Liban, Carlos Ghosn (71 de ani) este vizat din aprilie 2023 de un mandat de arestare internațional în acest dosar și va fi judecat pentru abuz de putere, abuz de încredere, corupție și trafic de influență active, într-un dosar unde compania Renault s-a constituit parte civilă.

Ghosn contestă toate acuzațiile. A fost arestat la finalul lui 2018 în Japonia, unde ar urma să fie judecat pentru presupuse fraude financiare comise atunci când conducea grupul Renault-Nissan. El s-a refugiat în Liban la sfârșitul anului 2019, după o fugă spectaculoasă din Japonia.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România își plătește toate datoriile la Agenția Spațială Europeană și prima tranșă a contribuției pe 2023, anunță Ministerul Cercetării – “O premieră”, după ce, anii trecuți, datoriile lăsaseră România fără drept de vot în instituția europeană

România își va plăti toate datoriile către Agenția Spațială Europeană (ESA), precum și prima tranșă a contribuției pe anul în curs, după ce Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre în…
Vezi articolul