Ministrul David: Cel târziu miercuri vom anunța rezultatele procesului prin care universitățile trebuie să-și declare misiunea – de educație, de educație-cercetare sau de educație și cercetare avansată

[jp_post_view]
Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com
Ministerul Educației și Cercetării va anunța public „cel târziu miercuri, dacă nu mai repede” rezultatele procesului demarat la începutul acestui an, prin care universitățile au primit răgaz până în luna iunie a.c. să-și declare misiunea – de educație, de educație și cercetare sau de educație și cercetare avansată.

Ministrul a emis, în ianuarie 2025, un ordin prin care cerea instituțiilor de învățământ superior s-și stabilească și să-și declare propria misiune. Măsura are drept scop ca mediul universitar „să adapteze permanent oferta educațională la cerințele pieței muncii, astfel încât rolul instituției de învățământ superior să fie unul integrat la nivel local, regional, național și internațional”.

Ministrul spune, acum, că rezultatele acestui „proces bottom-up” urmează să fie anunțate în zilele următoare, în condițiile în care el dorește să finalizeze cele două proceduri declanșate în mandatul său – aceasta și cea referitoare la planurile-cadru pentru liceu – înainte să-și încheie mandatul actual.

Daniel David, în conferința de presă susținută luni la guvern:

  • „Cel târziu miercuri, dacă nu mai repede, vom anunța public celălalt demers important pe care l-am avut, anume de a stabili misiunile pe care și le asumă diverse universități, într-un proces bottom-up – de jos în sus, în care fiecare universitate își alege misiunea pe care și-o dorește, putând să opteze pentru 3 misiuni: educație, educație și cercetare, educație și cercetare avansată. Iar după aceea va fi tratată ca atare, adică va fi evaluată prin prisma misiunilor pe care și le-a angajat. Un demers corect, cinstit pentru societate, cinstit pentru studenți și, în același timp, care întărește universitățile, pentru că le evaluezi prin prisma misiunii pe care și-au asumat-o, nu prin prisma altor criterii.”
Context:

Ordinul ministrului David pe baza căruia universitățile trebuie să-și stabilească și să-și declare propria misiune a fost publicat în Monitorul Oficial la sfârșitul lunii ianuarie. Măsura face parte din „mica reformă” universitară anunțată de noul ministru de la începutul mandatului. El transmitea atunci universităților: „Nu vei primi finanțare mai mare, ci așteptarea este să folosești finanțarea în concordanță cu misiunea pe care ți-ai asumat-o”.

Potrivit ordinului, misiunea este aprobată prin hotărâre a senatului universitar, la propunerea rectorului, iar hotărârea trebuie transmisă Ministerului Educației și Cercetării, pentru aviz de legalitate. Ea trebuie inclusă în propria Cartă universitară și publicată pe site-ul instituției de învățământ superior „într-un mod accesibil”.

  • Ordinul din ianuarie al ministrului avea drept scop ca mediul universitar „să adapteze permanent oferta educațională la cerințele pieței muncii, astfel încât rolul instituției de învățământ superior să fie unul integrat la nivel local, regional, național și internațional”.
Citește și:
Ministrul David despre „mica reformă” universitară: Până în iunie ar trebui ca misiunile universităților să fie clar asumate / „Nu vei primi finanțare mai mare, ci așteptarea este să folosești finanțarea în concordanță cu misiunea pe care ți-ai asumat-o”
OFICIAL Fiecare universitate, prin Carta universitară, trebuie să-și stabilească misiunea proprie, cu scopul apropierii de piața muncii și cu impact asupra evaluărilor: universități de educație, de educație și cercetare sau de educație și cercetare avansată / Cele care au deja prevăzută o misiune o pot schimba până la 1 iunie – Ordin
UPDATE Raportul QX de diagnostic pentru educația și cercetarea din România – prezentat luni de ministrul Daniel David: Miză majoră – construirea societății bazate pe cunoaștere, am simțit pe pielea noastră ce înseamnă lipsa acesteia / Reforme propuse pentru Titularizare, statutul profesorului, evaluarea elevilor, olimpiade, cercetare

Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Nu-i așa ca este extraordinara exprimarea pleonastica a ministrului?
    „Cel târziu miercuri, dacă nu mai repede”
    Poate-i explica cineva ca „cel târziu miercuri” acoperă si luni sau marți 🙂

  2. Așa o fi cum zice el, c-o zice prea frumos.
    Dar…
    „În perioada interimatului, până la depunerea jurământului de către membrii noului guvern, executivul poate să emită numai acte cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. ”

    Așa ca daca-i act cu caracter normativ, este ok. Daca este altceva, nu.
    Oricum, ar trebui lăsat in seama noului ministru, chiar daca va fi tot cel care-i pus pe distrugerea sistemului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Comisarul European pentru Educație răspunde petițiilor despre salariile profesorilor, inclusiv unei petiții depuse de o elevă din România: Comisia e atentă la condițiile de muncă din școli, mai ales că niciun stat UE nu și-a îmbunătățit rezultatele la PISA

Comisia Europeană, structură executivă care are atribuții limitate în domeniul educației, „continuă să sprijine puternic eforturile țărilor membre de a face față provocărilor complexe” din acest, domeniu, a spus joi,…
Vezi articolul

Daniel David, după ce a fost numit în conducerea CNATDCU: Noi nu gândim individual, ci instituțional. Dacă mâine Consiliul Rectorilor își asumă poziția pe care eu am susținut-o – că rectorii nu ar trebui să fie în aceste consilii – eu îmi dau demisia. Dar regula e regulă

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, este unul dintre cei doi rectori recent numiți în noul Consiliu general al CNATDCU, for care a generat discuții aprinse între rectorii care…
Vezi articolul

Repartizare liceu 2024. Lista celor 22 de elevi olimpici admiși la liceu în București fără Evaluare Națională / Opt dintre ei sunt olimpici național la Sport, cinci – la Muzică

Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat tabelul cu repartizarea absolvenților clasei a VIII-a care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premii la etapa națională/internațională a competițiilor școlare. Cei mai mulți dintre…
Vezi articolul