OFICIAL Fiecare universitate, prin Carta universitară, trebuie să-și stabilească misiunea proprie, cu scopul apropierii de piața muncii și cu impact asupra evaluărilor: universități de educație, de educație și cercetare sau de educație și cercetare avansată / Cele care au deja prevăzută o misiune o pot schimba până la 1 iunie – Ordin

2.720 de vizualizări
ANOSR
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
Ordinul ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, pe baza căruia universitățile trebuie să-și stabilească și să-și declare propria misiune, a fost publicat, marți, în Monitorul Oficial. Măsura face parte din „mica reformă” universitară anunțată de noul ministru încă din decembrie, într-un interviu pentru Edupedu.ro, când spunea că misiunea declarată de universități va avea impact asupra evaluării instituțiilor de învățământ superior”.

Ordinul menționează, la Articolul 1, că are drept scop ca învățământul superior „să adapteze permanent oferta educațională la cerințele pieței muncii, astfel încât rolul instituției de învățământ superior să fie unul integrat la nivel local, regional, național și internațional”.

Cele trei tipuri de misiuni ale universităților, definite prin acest act: 
  1. de educație
  2. De educație și cercetare (cercetarea include, în sensul ordinului, și creația artistică, în cazul universităților cu profil artistic)
  3. De educație și cercetare avansată

Misiunea este aprobată prin hotărâre a senatului universitar, la propunerea rectorului, iar hotărârea trebuie transmisă Ministerului Educației și Cercetării, pentru avis de legalitate. Ea trebuie inclusă în propria Cartă universitară și publicată pe site-ul instituției de învățământ superior „într-un mod accesibil”.

„Se recomandă ca misiunea asumată de instituția de învățământ superior să fie menținută pentru întreaga perioadă a mandatului rectorului în funcție”, precizează ordinul.

Documentul spune că universitățile care au, în acest moment, prevăzută o misiune proprie „pot modifica tipul misiunii până la data de 1 iunie 2025”.

Despre utilitatea acestei inițiative, ordinul precizează:

  • Art. 5. — În procesul de asigurare și evaluare a calității educației se vor utiliza criterii, indicatori și/sau ponderi ale acestora conform misiunii asumate de instituția de învățământ superior.
  • Art. 7. — Organizarea și funcționarea, în cadrul instituțiilor de învățământ superior, a ciclurilor de studii universitare se efectuează cu respectarea legislației în vigoare, indiferent de misiunea asumată, fără ca acestea să fie condiționate între ele.
Context:

Ministrul Daniel David a anunțat într-un interviu pentru Edupedu.ro, încă de la începutul mandatului său, o „mică reformă” universitară. El spunea atunci: „Vom iniția reorganizarea arhitecturii mediului academic românesc, implementând legislația națională care permite și cere universităților să-și definească misiunea academică (educație; educație și cercetare; educație și cercetare avansată) cu impact asupra indicatorilor de evaluare și să încurajăm apoi concentrări academice, pe bază voluntară și cu stimulare financiară (…)”

  • ”Țintim tot o «mică reformă» de regândire a arhitecturii sistemului național de cercetare, prin încheierea demersului inițiat prin legea care reglementează reducerea gradului de fragmentare a sistemului de cercetare din România prin stimularea colaborării între organizațiile de cercetare și finanțarea acestora în raport cu performanțele academice obținute”, spunea tot atunci ministrul.

Ulterior, Daniel David explica, într-o emisiune TV de la începutul anului:

  • Se spune că orice universitate ar trebui să-și asume una din cele trei misiuni care există acolo: o zonă mai de educație, o zonă de educație și cercetare sau o zonă de cercetare avansată. Și dacă am face această, oricum trebuie să aplicăm acest lucru, dacă am face această reorganizare a arhitecturii, automat am reuși să legăm mai mult universitățile de piața muncii sau de mediul academic internațional prin misiunea pe care și-o asumă. N-are sens să evaluezi o universitate care vrea să producă în primul rând resursă umană de calitate și vrea să genereze demersuri antreprenoriale cu aplicații într-o anumită regiune, prin publicații internaționale și citări.
  • Este efectiv o prostie să faci acest lucru. După cum nici o universitate care se bate pentru cercetare fundamentală avansată n-are sens să o evaluezi prin, nu știu câte patente naționale a generat și a reușit să le implementeze în mediu socio-economic local. Că nu asta este miza. Mai degrabă ar trebui să fie patente internaționale, nu patentele naționale. Deci, vedeți, trebuie regândită arhitectura și atunci cele două trebuie să meargă la pachet: regândește arhitectura și vii și cu banii, care reușește să asigure standarde adecvate pentru actori educaționali care au misiuni diferite. Or tu, dacă-i tratezi pe toți cu aceeași misiune, este evident că o să apară diferențe între actorii respectivi. Când pui bani în sistem, o să fie ca atunci când pui bani într-o zonă în care există găuri negre și niciodată nu o să fie suficienți.
  • Deci, de aceea cred că multe lucruri se pot face în prima fază prin eficientizare a sistemului, reorganizare a arhitecturii și după aceea și utilizarea banilor o să aibă un impact mult mai mare”

Ordinul de ministru, publicat în Monitorul Oficial:

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Numai in Romania se pot intalni aberatii de genul „cercetare” vs. „cercetare avansata”(?). Adica, prima varianta ar fi…. cercetare de 2 bani.

  2. O universitate fără cercetare nu poate exista, mai ales cele tehnice. Dacă cadrele didactice nu fac și
    cercetare, ele nu au contact cu noutățile din domeniul lor, atunci ce vor preda studenților????
    Vor fi un fel de liceu sau școală de meserii???
    Această clasificare a universităților este total ilogică. Nu are rațiune.

  3. Această împărțire a universităților este o aberație făcută cu scopul de a suprafinanța cercetarea unora, printre care și UBB, doar că sunt declarate cu cercetare avansată. Acum universitățile primesc finanțare pe baza rezultatelor cercetăŕii, adică a articolelor și brevetelor de invenție. Sintagma ,,cercetare avansată” este fără sens. Cercetarea este cercetare din care se vor scriu articole și brevete de invenție, care nu sunt avansate sau neavansate.
    Mizeria mare este aceia că se dorește o finanțare suplimentară a unor universități fără a se ține cont de rezultatele efective ale cercetării. Se instituie un fel de pensie specială, doar că ești la categoria ,,avansat”.
    Trebuie o singură unitate de măsură pentru orice universitate, ai rezultate mai bune, atunci primești și bani mai mulți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

GRAFIC Numărul elevilor cu CES din școlile din România aproape s-a triplat în ultimii 5 ani, în timp ce numărul profesorilor de sprijin este ținut de Ministerul Educației cu mult sub standardul legal. În timp ce în județul Galați, unui profesor de sprijin îi revin 140 de elevi, doar într-un singur județ acesta este conform legii

Numărul elevilor cu cerințe educaționale speciale, CES, din învățământul de masă aproape s-a triplat în ultimii 5 ani, ajungând la peste 50.000 în anul școlar 2023-2024. În același timp, numărul…
Vezi articolul

Daniel David: Nimeni nu își propune să nu fie relevante olimpiadele dar nici să devină „excepție a excepțiilor” / Trebuie să fie o competitivitate în care elevii merg din pasiune și apoi să avem o serie de recompense și sub formă de facilități

Ministrul Educației Daniel David spune că elevii trebuie să meargă din pasiune la olimpiade și apoi să fie și o serie de recompense. „În condiții de criză fiscal – bugetară…
Vezi articolul

Interviu cu un olimpic internațional, elev în clasa a XII-a: Admiterea separată la liceu ar crea un fel de „cluburi exclusiviste”, spune Adrian Țiripa, care merge din proprie inițiativă să le povestească elevilor din mediul rural de unde vin anotimpurile, de ce strălucește Soarele și de ce e pasionat de astronomie

Admiterea separată la liceu ar putea duce la crearea de „cluburi exclusiviste”, spune Adrian Țiripa, elev olimpic internațional la Astronomie, care merge să le vorbească copiilor din mediul rural despre…
Vezi articolul

Ce pot solicita de la școli părinții elevilor care învață în clădiri vechi, pentru a afla dacă sunt în siguranță copiii lor – sfaturi de la Federația Părinților și Aparținătorilor Legali și cinci asociații ale elevilor / Organizațiile condamnă „indolența repetată“ a autorităților după cazul Odorheiu Secuiesc

Federația Părinților și Aparținătorilor Legali (FEPAL) și Asociațiile Elevilor din Constanța, Timișoara, București și Ilfov, Vâlcea, Maramureș „condamnă ferm autoritățile publice locale și centrale pentru indolența repetată și și lipsa…
Vezi articolul

BREAKING After school-urile și creșele rămân deschise, anunță premierul. Ludovic Orban: Grădinițele și școlile se închid pentru 30 de zile. În clasele I-IV e un pic mai complicat, dar se vor face „niște recapitulative” când se va reveni în clase

Toate grădinițele și școlile din România vor fi închise de luni, indiferent de incidența cazurilor de coronavirus din localitate, a anunțat premierul Ludovic Orban. „Practic, nu vor fi afectate creșele…
Vezi articolul