Ministrul Educației și Cercetării: Profesorii să-i facă pe copii să iubească democrația. Simplul fapt că bifezi o lecție și că vorbești despre instituțiile europene într-o manieră plicticoasă nu înseamnă că ți-ai atins obiectivul

1.096 de vizualizări
Foto: Cristian Nistor/ Agerpres Foto
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, spune că profesorii nu trebuie să bifeze o lecție „într-o manieră plicticoasă” atunci când le predau elevilor despre democrație: „Profesorii să-i facă pe copii să iubească democrația”, spune Daniel David într-un interviu pentru Europa Liberă România. Declarația sa vine în contextul în care anul trecut la primul tur al alegerilor prezidențiale, anulat ulterior, un candidat extremist, pro-Putin și cu discurs neolegionar, iar „legionar” a fost cel mai căutat cuvânt de către români, pe DEX online, în noaptea alegerilor.

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a spus că profesorii pot și trebuie să le predea elevilor despre democrație. „Profesorii să-i facă pe copii să iubească democrația”, nu trebuie să bifeze o lecție „într-o manieră plicticoasă”, a spus el în interviul pentru Europa Liberă.

„Nu trebuie să faci politică. Situația de a face politică e diferită de a vorbi despre democrație în general și despre faptul că într-o societate democratică sunt mai multe partide”, a mai spus David.

Redăm răspunsul integral al Ministrului Educației și Cercetării:

Anca Grădinaru, jurnalist: Ar trebui să le vorbească profesorii despre democrație?

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Să le spună (n. red. elevilor) dar nu ajunge. Foarte mulți fac acest lucru, dar să le spună bine, să le prezinte teoria într-o manieră atractivă, să-i facă pe copiii să iubească democrația, să-i facă pe copii să-și dorească să afle mai mult despre democrație și despre ce înseamnă o societate democratică. Simplu fapt că bifezi o lecție și că vorbești despre instituțiile europene într-o manieră plicticoasă nu înseamnă că ți-ai atins obiectivul. De aceea spun că în sistemul nostru preuniversitar ce trebuie să se schimbe major. Sunt multe lucruri pe care trebuie să le îmbunătățim. Cred că în zona metodelor de predare trebuie lucrat foarte mult. 

Anca Grădinaru: Știți că și în cancelarii au existat dispute cu ocazia alegerilor prezidențiale între profesori și profesorii se tem să discute cu elevii despre aceste lucruri, motivând că nu vor să intre în politică. 

Daniel David: Nu trebuie să faci politică. Vedeți, una este politică și alta este să spunem știința politicii, situația de a face politică și de a vorbi despre democrație în general și despre faptul că într-o societate democratică sunt mai multe partide. Poți discuta despre fiecare: despre extremism, despre o abordări europene. Nu trebuie să faci politică. 

Anca Grădinaru: Deci le recomandați profesorilor să discute cu elevii? 

Daniel David: Prin prisma a ceea ce spuneam, competența înseamnă cunoștințe declarative, procedurale și valori”. 

Informații de context

Președintele Asociației Profesorilor de Istorie, Mihai Manea, spune că în lumina actualei conjuncturi (n. red. legată de situația politică) ar trebui „o rediscutare a programelor de istorie”. El a făcut referire și la planurile cadru pentru liceu, amânate de nenumărate ori de Minister în ultimii ani, deși ar trebui să intre în vigoare anul școlar următor, 2025-2026, dar nici măcar nu au fost făcute publice pentru a fi consultate.

Mihai Manea spune într-un interviu acordat Edupedu.ro că elevii nu învață la orele de istorie să gândească critic, nu sunt prevăzute nici dezbateri prin care “să poată să gândească prin propriul filtru”.

De altfel, ministrul Daniel David a spus că „după ce lucrăm la programe sau în paralel, dar mai degrabă după ce lucrăm la programe, trebuie începute programele de training pentru profesori și de asemenea trebuie regândite, după mine, manualele”, a spus ministrul la Antena 3. El a adăugat că „noile planuri-cadru vor fi gata de implementat din 2026, după ce vor fi gata„ noile planuri cadru cu toate etapele lor, cu programe, cu manuale, cu profesori pregătiți”. Amânarea cu un an, anunțată de Daniel David, ar însemna că elevii care sunt acum clasa a VII-a vor fi primii care vor învăța pe noul curriculum.

Citește și:
INTERVIU Legionarismul explicat pe înțelesul elevilor de profesoara de istorie Iuliana Căplescu, de la Colegiul Național „Matei Basarab” din București
INTERVIU Extremismul explicat pe înțelesul elevilor de profesorul de istorie Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie din România
INTERVIU Cătălin Raiu, lector universitar în Științe Politice, cu studii în teologie: Este o problemă modul în care e predată teologia în Facultățile de teologie. Se creează un fel de analfabetism în privința culturii politice și ai preoți care desconsideră virtuțile democrației / Ideea mea de reformă: cursuri pentru studenții teologi despre modul în care funcționează democrația, ce este libertatea religioasă, dialogul inter-religios
VIDEO Propagandă legionară și pro-Călin Georgescu la ora de religie. Un profesor-preot de la Colegiul Național B.P Hasdeu din Buzău va fi cercetat disciplinar, după ce Recorder.ro a relatat cazul lui, anunță șefa ISJ Buzău / „Dacă se impune chiar întrerupere a activității la catedră a profesorului, asta se va întâmpla”
Ministrul Educației, reacție la propaganda legionară făcută de profesorul de religie din Buzău: Profesorul nu poate face orice, nu poate viola reguli și legi

5 comments
  1. Zilnic găsește câte un defect la profesori sau îi atacă voalat.

    Uită că și el implicit e tot profesor chiar dacă are o funcție administrativă vremelnică.

  2. WTF. Echivalează cumva DD instituțiile europene cu democrația, si înțeleg eu ca va trebui sa le cantam ode, nu care cumva sa părem plictisitori? Sa punem suflet când lăudăm Consiliul Europei?

    incredibil. du-te acasă omule si lasă-ne in pace.

  3. Cand vom alege democratic directorii?
    Sa fie alesi de catre profesori sau parinti sau profesori si parinti. Orice varianta dar sa nu mai fie numiti politic.

  4. În casa spânzuratului nu ar trebui discutat de frânghie. Democrația se revendică precum concluzia unui raționament logic valid. Ea nu reprezintă o patimă emoțională, ci rezultatul unei inferențe întreținută prin igienă cognitivă și prin exigență și autoexigență morală. Nu poți iubi o democrație în care directorii instituțiilor publice și rectorii universităților sunt deciși nemeritocratic, criteriul apartenenței politice la un/oricare partid subminând competența managerială, valoarea și recunoașterea profesională. Nu poți iubi o democrație în care minoritățile sunt ostracizate, în care majoritatea aspiră să purifice orice element de diversitate. Nu poți iubi o democrație în care instituțiile nu se echilibrează reciproc, nu se controlează reciproc, ci sunt toate capturate de o nomenclatură care se întreține la putere dincolo de „alegeri libere” sau „revoluții”. Nu poți iubi o democrație în care presa se întreține din subvențiile acordate de partidele politice. Nu poți iubi o democrație în care opăriți să parvină devin mai întâi miniștri ai educației și abia apoi prorectori, rectori, iar în cele din urmă profesori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cristian Ghinea: USR depune azi sesizare la CNATDCU și la comisia de etică a Universității Babeș Bolyai pentru a verifica teza de doctorat a lui Lucian Bode / „Regulamentul UBB cere ca teza de doctorat să aibă minimum 200 de pagini. Teza domnului Bode are 198 de pagini care includ și legislația de pe site-ul ANRE”, spune Cristian Ghinea

Deputatul Cristian Ghinea a precizat azi că depune sesizarea la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, instituție abilitată să verifice tezele de doctorat. Amintim că, ieri,…
Vezi articolul

Petiție online semnată de 30.000 de tineri pentru păstrarea reducerilor la transport oriunde în țară. ANOSR: După revoluția din 1989, dreptul studenților de a circula cu trenul nu a fost niciodată limitat între casă și centrul universitar

O petiție online lansată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) pentru păstrarea reducerilor la transportul feroviar oriunde în țară a fost semnată de 30.000 de studenți. Inițiativa…
Vezi articolul

Zeci de elevi olimpici de gimnaziu, pedepsiți prin depunctare și mustrare publică la Olimpiada națională de Cultură și Spiritualitate Românească, după ce au contestat notele / Mina Rusu, președinta competiției și reprezentanta Ministerului Educației și Cercetării: Cum poți să contești oare harul colegului cu care tu ai concurat? Aș scoate cuvântul „contestație” din dicționar

Peste 80% dintre elevii care au contestat notele primite inițial la Olimpiada Interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească” (Limba și literatura română și Religie), clasele V-VIII, etapa națională, desfășurată la Suceava,…
Vezi articolul

Scrisoare a mediului de business către Iohannis: În decembrie anul trecut, la învestirea noului Guvern ați declarat „Cetățenilor români li s-au promis restructurarea Statului, reforme importante în Sănătate, Educație. Toate acestea vor fi livrate” / Nu doar că nu au fost făcute progrese prea mari, dar și ce a fost început urmează a fi blocat de lupte politice sterile

Peste 200 de antreprenori români reuniți la a 9-a ediție a Summit-ului Romanian Business Leaders au transmis o scrisoare Președintelui Klaus Iohannis în care aceștia îi cer să „readucă stabilitatea…
Vezi articolul