Monica Anisie: Programul Teleșcoala de la TVR va continua și în noul an / Raluca Turcan: Ar trebui extins pe cât mai multe canale

[jp_post_view]
Monica Anisie la Gala Telescoala / Sursa: Facebook – Guvernul Romaniei
Proiectul Teleșcoala, activat de TVR la scurtă vreme după suspendarea școlii față în față, la începutul pandemiei Covid-19, va continua și la toamnă, a anunțat vineri ministrul Educației, Monica Anisie, în cadrul unei Gale dedicate profesorilor care au participat la acest program difuzat de TVR. La eveniment a fost prezent și vicepremierul Raluca Turcan, potrivit căreia Teleșcoala a fost un proiect „bun”, dar care ar trebui extins.

Monica Anisie, la Gala Teleșcoala:

  • Proiectul nostru trebuie să continue. Această pandemie ne-a solidarizat în jurul educației.(…) Prin creativitatea de care ați dat dovadă (profesorii participanți la program – n.red.) și prin modul cum v-ați adaptat în fața camerelor ai ridicat meseria la nivel de artă, arta de a crea caractere.
  • Acest proiect a apărut în timp record. A evoluat și va continua să o facă și în noul an școlar, adresându-se, poate, și mai multor beneficiari.

În ceea ce o privește, la același eveniment, Raluca Turcan a pus accentul pe predarea la distanță în toate formele ei, mai ales în online. În acest context, ea a apreciat proiectul Teleșcoala, dar a insistat pe dezvoltarea educației online:

  • Încetul cu încetul, să ajungem ca educația online să fie o alternativă la educația față în față și acestea să poată să se întrepătrundă când este nevoie
  • Teleșcoala a fost un proiect bun, dar cred că în perioada următoare el trebuie extins, să mergem cu structura aceasta pe cât mai multe canale

Gala dedicată emisiunii de la TVR a fost o ocazie pentru reprezentanții guvernului Orban să aducă mulțumiri profesorilor implicați și să insiste pe realizările lor, pe lângă succesul Teleșcoala. Emisiune pe care gazda evenimentului, realizatorul Radu Andrei Tudor, a calificat-o drept una cu succes de audiență. Tudor a arătat că la dispoziția proiectului a fost pus „cel mai performant studio virtual din România”, iar TVR „și-a atins emisiunea. Profesorii ne-au scris, elevii ne-au scris, audiențele ne-au arătat” acest lucru.

Teleșcoala a fost un proiect de predare pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a, pentru a-i ajuta pe aceștia în vederea examenelor naționale. Emisiunea a debutat la mijlocul lunii martie, în contextul suspendării orelor în școli, din cauza pandemiei.

Programul a avut, la început, o audiență „normală” pentru un post cu audiențe foarte mici, TVR 2, iar televiziunea publică a refuzat să ofere, la cerere, date relevante despre audiența programului, care, în pline pregătiri pentru examenele naționale, a pus inclusiv probleme privind relevanța materiei predate.

Proiectul s-a încheiat pe 12 iunie. Atunci, TVR prezenta câteva date despre emisiune:

  • 55 de profesori participanți (19 pentru nivelul gimnazial, 36 pentru liceu)
  • 192 de cursuri (96 pentru elevii din clasa a VIII-a, respectiv 96 pentru liceenii clasei a XII-a).
  • Pentru audiențe, în loc să spună câți telespectatori s-au uitat, în medie, la emisiune, adică informații esențiale de audiență, TVR a anunțat „reach-ul” programului (toți oamenii care au ajuns pe acest post măcar o dată, cât timp a fost difuzat): 2,5 milioane de telespectatori, dintre care aproape jumătate în mediul rural (1,1 milioane).

3 comments
  1. Profesorii de la Teleșcoala au fost ,,voluntari`, spunea d-na ministru la inceputul programului. Asadar nu e cazul să cerem mare calitate, au făcut ce s-au priceput, ce fac și pe la clase, expozitiv și anost. Ar fi interesant de văzut dacă MEN a lansat vreun apel pt acest voluntariat…dacă nu, inseamnă că au fost doar „criteriile” de validare cunoscute de către noi toți…

  2. Profesorii care au predat la Teleșcoala ,,au ridicat meseria la nivel de artă, arta de a crea caractere”?

  3. Cu tot respectul, dar acest proiect este inutil. Mai bine puneti la punct platforme facute de profesionisti, unde se pot desfasura lectiile. Nu vizionam documentare ci invatam , ca asta este scopul. Cred ca ar fi indicat sa mai cereti si parerea elevilor si a parintilor inainte sa puneti in practica tot felul de scenarii la care dvs personal nu participati. Ar fi frumos si de ajutor sa coborati prin scoli, sa verificati anumite materii, sa incercati ceva pentru viitor .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii pot decide cu câte note încheie media anuală, după eliminarea obligativității tezei, propune ministerul Educației / Trebuie să aibă anual cel puțin trei note peste numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ, potrivit unei propuneri aduse ROFUIP, în urma schimbării structurii anului școlar -Surse

Noua structură a anului școlar din toamna aceasta în 5 module și 5 vacanțe, dar și eliminarea obligativității tezelor (care erau evaluări semestriale scrise) aduc modificări în modul de calculare…
Vezi articolul

Primăria Odorheiu Secuiesc, amendată cu 10.000 lei în cazul autorizaţiei emise pentru lucrările la internatul Liceului „Tamasi Aron”, unde doi elevi au murit, după ce un perete s-a prăbuşit

Inspectoratul de Stat în Construcţii Harghita a aplicat o amendă în valoare totală de 10.000 lei primarului din Odorheiu Secuiesc, secretarului primăriei şi arhitectului şef al municipiului, în cazul autorizaţiei…
Vezi articolul

Daniel David: Bursele elevilor trebuie să reflecte performanța și nevoile sociale / Ministrul Educației va schimba criteriile de acordare a burselor școlare, „dacă noul guvern își asumă acest lucru”

„Bursele de multe ori nu reflectă performanța. Bursele elevilor trebuie să reflecte două lucruri, performanța și nevoile sociale de incluziune”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în conferința…
Vezi articolul

Cei 5 pași pentru completarea fișei de înscriere la liceu 2024, prezentați de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași: Nu completa o opțiune nedorită înaintea unei opțiuni dorite! Cu cât poziția în ierarhie e mai jos, cu atât numărul de opțiuni trebuie să fie mai mare

Pentru completarea fișei de admitere la liceu 2024, primul pas recomandat elevilor de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași este să analizeze opțiunile: „Realizează o listă a liceelor…
Vezi articolul

Un bacalaureat care “să verifice competențele de bază la toate disciplinele, cel puțin din trunchiul comun”, menționat ca soluție de ministrul Cîmpeanu / În prezent, trunchiul comun include peste 10 materii în fiecare an, inclusiv Religia

“Un bacalaureat adaptat, care să verifice competențele de bază, dar să verifice competențele de bază la toate disciplinele, cel puțin din trunchiul comun, alături de posibilitatea de a-și manifesta fiecare…
Vezi articolul