Motivarea absențelor elevilor din București, recomandată de Inspectoratul Școlar al Capitalei și Ministerul Educației, pentru zilele de 20-21 ianuarie, dacă nu au putut ajunge la școală din cauza grevei STB

4.805 vizualizări
Foto: Pexels.com
Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar București au transmis într-un comunicat de presă comun că le recomandă școlilor „motivarea absențelor elevilor care, în urma grevei angajaților Societății de Transport București din zilele de 20 și 21 ianuarie 2022, nu au putut participa la cursuri”. De asemenea, în cazul prelungirii grevei angajaților Societății de Transport București, „se recomandă conducerilor unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul București identificarea de soluții”.

Mai jos, comunicatul integral:

„Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului București apelează la autoritatea Primăriei Generale a Municipiului București pentru a găsi resurse astfel încât sa asigure rezolvarea problemelor de transport în comun, în mod responsabil, pentru a nu afecta dreptul la educație al elevilor, având în vedere pierderile educaționale suferite deja în contextul crizei sanitare.

Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului București recomandă conducerilor unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul București motivarea absențelor elevilor care, în urma grevei angajaților Societății de Transport București din zilele de 20 și 21 ianuarie 2022, nu au putut participa la cursuri.

De asemenea, se recomandă conducerilor unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul București identificarea de soluții astfel încât, în cazul prelungirii grevei angajaților Societății de Transport București, elevii care nu pot ajunge în unitățile de învățământ să desfășoare activitatea didactică online.”


2 comments
  1. Dar profesorii care locuiesc in cartiere fara metrou sau predau la scoli care nu sunt langa metrou si nu au cu ce ajunge la cursuri ce fac???? Ca nu avem toti masina proprie! Normal era ca pe perioada grevei sa se treaca in online.

  2. Bună seara, în comunicat nu există nici o dispoziție privitoare la profesorii care nu au cu ce ajunge la școli. E normal ? Cum să facem naveta la 2 școli din sectoare diferite în aceeași zi și să ajungem și la timp la ore (nu toți avem mașini să venim din afara Bucureștiului).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
schimbarea stilului de viață în perioada epidemiei

Daniel David: Toată lumea dorește să vorbească cu ministrul pentru orice problemă. Nimeni nu are încredere să discute cu alte instituții, cu profesorul, cu directorul de școală, cu inspectorul, cu secretarii de stat, ceea ce mie îmi arată că sistemul nu funcționează bine

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a spus că există o mare doză de neîncredere în sistem, pentru că toată lumea vrea să vorbească cu ministrul: „Nimeni nu are încredere…
Vezi articolul

Evaluarea Națională 2023 la Limba română. Sfaturi pentru elevi de la profesorul Cătălin Zaman: Să se întoarcă la texte pentru informații ori de câte ori e nevoie, când se simt nesiguri, pentru că timp este suficient

Elevii de clasa a VIII-a care urmează să susțină proba de Limba română ar trebui să citească cu atenție și fără grabă cele două texte date, pentru a nu pierde…
Vezi articolul
Vaccinul pentru Covid-19

Vaccinul pentru Covid-19 și opinia publică. Modelul folosit de “școala BBC” pentru a-i învăța pe oameni esența problemei: Ce înseamnă “risc” și “riscant” și diferența între “sigur” și “inofensiv” / Complicațiile comunicării despre vaccin în fața dezinformării și campaniilor antivaccin

Moartea cauzată de noul coronavirus – acesta este punctul de plecare pentru serviciul public de radiodifuziune din Marea Britanie, BBC, în efortul său de a educa populația despre siguranța noilor…
Vezi articolul