OFICIAL România are 302.173 copii și elevi defavorizați, dar Guvernul oferă câte 500 de lei doar pentru 260.000 dintre ei. Banii vin sub formă de „tichete educaționale” pentru haine și materiale școlare. Ordonanța de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial

3.060 de vizualizări
Foto: © Vadreams | Dreamstime.com
România are 302.173 copii și elevi defavorizați, potrivit Ministerului Educației, dar Guvernul a decis să ofere câte 500 de lei doar pentru 260.000 dintre ei, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 133 din 7 august 2020, publicată miercuri în Monitorul Oficial. Banii alocați, 130 de milioane de lei, provin din fonduri europene și vor fi acordați sub formă de „tichete educaționale”. Suma va fi pe un card dedicat și poate fi cheltuită doar pentru haine, încălțăminte și materiale școlare, potrivit actului normativ intrat în vigoare.

Ministerul Educației a identificat exact 302.173 de copiii din grădiniță, învățământul primar și gimnazial din medii dezavantajate, destinatari ai acestei măsuri pe fonduri europene, derulată de Ministerul Fondurilor Europene printr-un nou organism creat prin această OUG.

Este vorba despre Schema Națională de Sprijin pentru Elevii cei mai Defavorizați, numită SNSED. Bugetul acestei scheme este de 130 milioane lei, buget care ar ajunge doar pentru 260.000 de elevi.

Asta deși acest act prevede că potrivit adresei Ministerului Educației „cu numărul de înregistrare MEC 105/DLR/17.07.2020”, prin care se precizează că, „la nivelul anului școlar 2019-2020, Ministerul Educației și Cercetării a identificat un număr total de 302.173 de copii care se încadrează în categoriile grupului țintă aferent măsurii reglementate de prezentul act normativ”.

Conforma calculelor Edupedu.ro 42.173 de beneficiari finali nu vor primi aceste tichete de 500 de lei, potrivit datelor prezentate în document, deși au fost identificați că se încadrează în categoria grupului țintă. Asta înseamnă 15% dintre copiii cei mai dezavantajați din România.

Tichetele de 500 de lei vor fi distribuite pe card (tichet electronic) pentru trei categorii de persoane:

  • copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar;
  • copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar;
  • copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat gimnazial.

Ordonanța prevede și sancțiuni pentru părinți sau elevii majori, dacă ar cheltui banii de pe tichete pe alte produse sau dacă tichetele ar fi vândute. Amenzile minime pornesc de la valoarea unui salariu minim pe economie și ajung la un maxim de până la 20 de salarii minime pe economie.

Foto: Vadreams | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Sindicatele din Învățământ cer în teritoriu date despre profesorii afectați de măsurile din Legea Bolojan. În noiembrie, reprezentanții profesorilor vor prezenta președintelui Nicușor Dan un raport despre consecințele aplicării Legii nr. 141/2025

Sindicatele profesorilor cer organizațiilor sindicale afiliate date referitoare la numărul profesorilor afectați de prevederile Legii Bolojan, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Solicitarea vine în contextul în care pe 8…
Vezi articolul

Ministrul de Interne s-a întâlnit cu Alexandru Cumpănașu, care este pus sub acuzare de DNA, și a anunțat că-i „îmbrățișează” o idee: TEL VERDE prin care elevii să sesizeze ce se întâmplă în școală

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că pregătește implementarea unui Telefon Verde prin care elevii să poată sesiza, anonim, nereguli petrecute în școli: fie că este vorba despre „traficanți…
Vezi articolul

Directoarea Andreia Bodea, despre viitorul ministru al Educației: Să nu fie disprețuitor față de profesori, să nu-i trateze cu aroganță, cu superioritate și cu suficiență. Mă aștept să fim ascultați

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I. L. Caragiale” din București, a vorbit, pentru libertatea.ro, despre așteptările pe care le au profesorii de la noul ministru al Educației. „Să nu fie…
Vezi articolul