UPDATE Natalia Intotero (PSD), președinta comisiei de învățământ a Camerei Deputaților: Votul în plen, pe legile educației, ar putea fi pe 2 mai / Inițial anunțul era pentru 26 aprilie

628 de vizualizări
Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com
UPDATE: Președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero, a spus că votul pe legile Educației ar putea fi pe 2 mai, după ce inițial, în aceeași zi, tot marți, a precizat că va cere Biroului Permanent „un program de lucru non-stop săptămâna viitoare, astfel încât pe 26 aprilie să fie votul pe legile Educației în plenul Camerei Deputaților”. Ambele declarații au fost făcute în cadrul dezbaterilor pe proiectul legii învățământului Preuniversitar care au avut loc marți în comisia de învățământ din Camera Deputaților.

Președinta Comisiei de învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero a spus în deschiderea dezbaterilor pe proiectul legii învățământului Preuniversitar care au loc marți, că va cere Biroului Permanent ca deputații să aibă „program de lucru non-stop săptămâna viitoare, cu excepția probabil a zilei de duminică”, urmând ca toate amendamentele să fie trimise până pe 18 aprilie, iar pe 26 aprilie să fie votul pe legile Educației în plenul Camerei Deputaților”, a spus Intotero.

„Săptămâna viitoare, până în data de 18 aprilie inclusiv, primim amendamente din partea tuturor celor interesați și după data de 18 aprilie vom intra pe dezbaterea fiecărui articol, a fiecărei legi. O să solicităm Biroului Permanent extinderea programului de lucru săptămâna viitoare, cu excepția probabil a zilei de duminică, dar categoric vom avea nevoie cel puțin de cinci zile, urmând ca cealaltă săptămână până în data de 26 aprilie, noi am propune data cumva de 24, respectiv luni, să avem votul final aici în comisie pe cele două inițiative legislative. Să lăsăm timp pentru întocmirea raportului pe 26 aprilie, așa cum s-a decis în Biroul Permanent, să existe votul în plenul Camerei Deputaților”, a spus Natalia Intotero, președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților.

În partea a doua a dezbaterilor de marți, Natalia Intotero a revenit pe acest subiect explicând că în cazul în care nu vor finaliza dezbaterile, ar putea vota pe 2 mai proiectele de legi.

„Suntem dispuși să venim 19, 20, 21, 22, 24, 25, 26 aprilie. În cazul în care nu finalizăm aceste dezbateri, vom solicita să intrăm pe cealaltă săptămână pentru a ne încadra în acel termen legal. Adică mergem 27, 28, 29 aprilie, și apoi vine cealaltă săptămână, 1 mai, e liber și putem da votul în data de 2 mai”, a mai spus Intotero.

Amintim, potrivit procedurii avizate de Biroul Permanent, proiectele legilor Educației au fost trimise pentru raport la Comisia de Învățământ care are termen să depună amendamente până în 18 aprilie 2023, iar raportul trebuie depus până în 26 aprilie 2023, scrie pe site-ul Camerei Deputaților.

Amintim, marți și miercuri, 11 și 12 aprilie sunt dezbateri maraton pe proiectele legilor educației. Au fost discuții cu reprezentanții părinților, elevilor, studenților și profesorilor, conform programului afisat pe site-ul Camerei Deputaților.

Reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale din domeniul educației și reprezentanții mediului de afaceri vor participa la dezbaterea de la ora 17.

Miercuri, 12 aprilie, vor fi dezbateri cu reprezentanți ai Consiliului Național al Rectorilor, de la ora 9, apoi cu reprezentanți ai cultelor religioase de la ora 14.

La dezbateri participă și ministra Educației, Ligia Deca. Referitor la câteva amendamente propuse marți, Ligia Deca a spus că Ministerul Educației a fost ineficient în a asigura decontul nevetei elevilor și susține gratuitatea.

În plus, Ligia Deca ar fi de acord și cu măsura exmatriculării elevilor pe o perioadă de 3 zile, propusă de sindicate în cadrul comisiei.

Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ce înseamnă dezbaterea în procedură de urgență, prin care legile Educației vor fi discutate în Parlament
BREAKING Sindicatele profesorilor propun reintroducerea exmatriculării elevilor în lege, plus detenție școlară și amenzi pentru părinți. Nota la purtare să fie luată în calcul la admiterea la liceu sau BAC – document


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada Satelor 2024, etapa județeană. Subiectele primite de elevii din mediul rural la Matematică și răspunsurile corecte – descarcă / Rezultatele din mai multe județe au fost publicate

Subiectele și baremele de corectare de la etapa județeană a Concursului național „Olimpiadei Satelor din România” (OSR) 2024, organizată sâmbătă, 16 martie, au fost publicate de mai multe inspectorate școlare.…
Vezi articolul

Elevii din clasele primare cu performanțe în concursurile școlare, sportive și artistice să poată primi bursele de excelență olimpică și bursele de merit – solicită oficial Avocatul Poporului / Legea învățământului Deca-Iohannis și metodologia pentru noile burse i-au eliminat din calcul în acest an școlar

Elevii din învățământul primar cu rezultate deosebite trebuie să poată primi din nou burse de excelență olimpică și burse de merit, atâta vreme cât la competițiile Ministerului sunt admiși să…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Daniel David, face apel la solidaritate națională pentru investiții în educație și mărirea salariilor: Cu medicii și IT-iștii toți am fost solidari, așteptăm și noi solidaritate / Copiii noștri vor beneficia de creșterea calității actului educațional

Ministrul Educației, Daniel David, a lansat un apel la solidaritate națională pentru investiții în calitatea educației și creșterea salariilor din sistemul de învățământ, în emisiunea News Pass, de la B1…
Vezi articolul

Analiza datelor din septembrie nu arată probleme pentru plata utilităților școlilor, potrivit Ligiei Deca, dar aceasta spune că va cere actualizarea situației: “Nu încurajam trecerea în online a școlilor”

Analiza datelor de la inspectoratele școlare județene de la începutul lunii septembrie nu previzionează probleme pentru plata utilităților, după cum a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la videoconferința cu prefecții.…
Vezi articolul