Naveta elevilor, decontată de şcoală pentru orice mijloc de transport, nu numai rutier. Rectificarea OUG 15/2020, publicată în Monitorul Oficial

4.212 vizualizări
Foto: Unsplash.com
Biletele sau abonamentele emise de orice operator de transport, fie el naval, rutier sau feroviar vor fi decontate de către şcoli, potrivit unei rectificări la Ordonanţa 15 din 2020, publicată în Monitorul Oficial. Rectificarea repară „o eroare materială”, potrivit ministrului Educaţiei, care a reacţionat la criticile elevilor din Consiliul Naţional al Elevilor, după ce aceştia au semnalat faptul că în textul iniţial OUG 15 prevedea decontarea doar a biletelor de transport rutier, discriminând astfel pe cei care circulă cu trenul sau pe apă.

Potrivit textului publicat în Monitorul Oficial, „sintagma: emise de operatorii de transport rutier a fost înlocuită de sintagma „emise de operatorii de transport”.

Noul text normativ prevede:

„Elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă, din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi. Decontarea se realizează pe baza documentelor justificative, emise de operatorii de transport.”

Articolul 3¹ se modifică: „Elevilor de nivel liceal care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu la filiera/profilul/specializarea solicitată li se decontează cheltuielile de transport în limita a 50 km sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă, din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi. Decontarea se realizează pe baza documentelor justificative, emise de operatorii de transport.”

În termen de 30 zile din data de 11 februarie, deci până la jumătatea lunii martie 2020 ministerul trebuie să iniţieze hotărârea Guvernului privind procedura de decontare şi sumele ce pot fi decontate pentru transportul rutier al elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, mai prevede actul normativ.

Aproape 430 de mii de elevi fac naveta zilnic la școală, potrivit unei analize a Băncii Mondiale. Timpul mediu petrecut pe drum e mai mare pentru elevii care învață în orașe

Foto: Unsplash.com


1 comment
  1. Corect!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Carul pus înaintea boilor, la Ministerul Educației. După ce a fost aprobat bugetul pe 2023, instituția îi convoacă pe cei care ar fi trebuit să decidă dinainte câți bani erau necesari pentru școli în 2023, prin costul standard per elev / Noile sume vor include și creșterile de salarii pentru profesori

Ministerul Educației a trimis convocatorul pentru ședința Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar care va avea loc marți, pe 13.12.2022, ora 11.00, potrivit documentului consultat de Edupedu.ro. Între timp, bugetul…
Vezi articolul

Studenții, cercetătorii și instituțiile, invitați de ambasada SUA în România să exploreze programele educaționale în Săptămâna Internațională a Educației, până pe 22 noiembrie

Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) în România sărbătorește Săptămâna Internațională a Educației, în perioada 18-22 noiembrie. Tema din acest an, „Explore”, invită studenții, cercetătorii, instituțiile să exploreze oportunitățile de…
Vezi articolul

PROIECT 5.600 de locuri la Rezidențiat 2025 scoase la concurs de Guvern pentru absolvenții facultăților de medicină, farmacie și medicină dentară – cu 200 mai mult decât numărul aprobat în 2024

Guvernul scoate la concurs 5.600 de locuri pentru concursul de rezidențiat 2025, la care vor participa absolvenții facultăților de medicină, farmacie și medicină dentară, pentru a se pregăti într-o specializare.…
Vezi articolul