Nicuşor Dan, după ce a depus jurământul de învestire ca președinte: Este nevoie să stimulăm financiar personalul didactic, este nevoie ca în întreg sistemul educațional să stimulăm gândirea critică

[jp_post_view]
Foto: Captură video
„Este nevoie să stimulăm financiar personalul didactic, este nevoie ca în întreg sistemul educațional să stimulam gândirea critică, este nevoie să corelăm învățământul cu piața muncii, este nevoie să investim în educația timpurie, adica în creșe și grădinițe, si este esențial să prevenim abandonul școlar”, a declarat Nicușor Dan în discursul susținut la ceremonia de învestire în funcția de președinte al României.

Preşedintele ales Nicuşor Dan a depus astăzi, 26 mai 2025, jurământul de învestire în funcția de președinte al României. Acesta a abordat educația și prioritățile mandatului său, în discursul său de învestire în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

„Vă mulțumesc pentru dezbaterea impresionantă pe care ați avut-o în ultimele săptămâni, indiferent de cauza pe care ați susținut-o. Societatea și-a demonstrat ei însăși că este vie și puternică. Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, în limitele statului de drept, și vă invit să continuați să fiți implicați pentru a pune presiunea pozitivă pe instituțiile statului, pentru ca acesta să se reformeze”, a declarat Nicușor Dan, în primul mesaj susținut la Parlament la începutul mandatului, după cum relatează G4Media.ro.

„În ce privește zona culturală, e nevoie de un program național de acces la cultură, de susținerea culturii contemporane, de punerea în valoare a patrimoniului național. În zona socială, e nevoie de simplificarea sistemului de pensii, de reforma sistemului de prestații sociale, de dezvoltare unui sistem de îngrijire de lungă durată și paliativă, de eliminarea obstacolelor la accesul femeilor la piața muncii”, a spus Nicușor Dan.

Citește aici discursul integral susținut în Parlament de Nicușor Dan, după ceremonia de învestire în funcția de președinte al României


4 comments
  1. Câtă vreme investiția in educație nu se materializează prin creșterea inovării, totul este degeaba.

  2. Nu vă vine să credeți dar tehnologia e si in arte: prelucrarea metalului in brățări, a lemnului în sculptură….face bine să ieșim și noi din stereotipii, să scoatem capul din România, măcar pe internet, zic. Liceele tehnologice nu vor mai face doar ce fac in prezent, vor fi prima escală a robotilor înainte de a fi puși la muncă.

  3. David stimulează gândirea critică tăind orele de matematică și științe și introducând muzică și desen la liceul tehnologic. Curat murdar, Coane Fănică!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii și profesorii din 10 județe se întorc la școală luni, 20 februarie, în prima zi din modulul 4 / Se țin activități ”Școala altfel” sau Săptămâna ”Verde” în județul Gorj, afectat de cutremure

Elevii și profesorii din 10 județe care au avut vacanța ”mobilă” în săptămâna 13-17 februarie 2023 se întorc la cursuri luni, 20 februarie, în modulul 4, potrivit structurii anului școlar…
Vezi articolul

Relatarea unui părinte, din careul unei școli din centrul Bucureștiului: Fix ca acum 30 de ani. Directoarea cu reprezentanții primăriei, poliției, bisericii, nu m-ar mira să fi fost și de la Elcen sau Metrorex, băteau câmpii

„Am rămas consternat de careu. Fix ca acum 30 de ani. Ticseală maximă de părinți cu copii, gălăgie, iar directoarea cu reprezentanții primăriei, poliției, bisericii, nu m-ar mira să fi…
Vezi articolul

Daria Hărăbor, studentă la Harvard, într-un mesaj către elevii de la Naționala de Astronomie: Punctajele de la olimpiadă nu arată care dintre voi este cel mai inteligent, care este cel mai pasionat sau care ar trebui să continue o carieră pe acest domeniu. Eu le văd ca pe un kilometraj care îți arată cât de departe ai ajuns

Daria Hărăbor, studentă la Harvard, a spus elevilor prezenți la festivitatea de premiere de la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică 2024 faptul că punctajele obținute „nu arată care dintre…
Vezi articolul

Încă 150 de milioane de euro pentru școlile care vor să combată abandonul școlar prin PNRAS. Ministerul Educației anunță că redeschide runda a doua, după ce 40 de școli au fost declarate neeligibile la cel mai recent apel de proiecte

Cel puțin 50 de școli vor putea să obțină fonduri prin Programul Național de Reducere Abandonului Școlar (PNRAS) – runda a doua, de până la câte 300.000 de euro, după…
Vezi articolul