ULTIMA ORĂ Ministerul de Interne și cel al Muncii vor verifica măsurile impuse în școli de distanțare fizică și reducerea riscului epidemiologic pentru profesori și elevi

4.490 de vizualizări
Foto: Poliția Română
Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Muncii sunt cele două instituții care vor verifica măsurile impuse în școli de distanțare fizică și reducerea riscului epidemiologic, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern pentru măsurile din starea de alertă, act normativ pe care Guvernul îl aprobă la această oră în ședință.

Pe 18 mai în România intră în vigoare Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Prevederile din lege în domeniul educației pot fi citite aici.

”Măsurile prevăzute la art.10 se pun în aplicare de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne”, prevede actul citat.

Ministerul Muncii are atribuții de verificare a respectării condițiilor impuse pentru angajații din învățământ, atât cadre didactice cât și persoanal administrativ, iar Ministerul de Interne poate controla respectarea măsurilor impuse pentru elevi și pentru angajați.

În anexa 3 prin care se aprobă normele de aplicate ale Legii adoptate săptămâna trecută în Parlament, lege care intră azi în vigoare, articolul 10 prevede măsurile din domeniul Educației:

”În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) și art.38 din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. Se menține măsura suspendării temporare a cursurilor din toate unitățile și instituțiile de învățământ până la finalul anului școlar/universitar, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și cercetării și ministrului sănătății, emis în temeiul art. 38 și art. 71 alin. (2) din Legea 55/2020.
  2. Se permite desfășurarea, după data de 02.06.2020, a unor activități de pregătire, pe o perioadă de 2 săptămâni, pentru elevii claselor terminale (a 8-a, a 12- a și a 13-a), precum și pentru organizarea examenelor naționale în condițiile respectării măsurilor de prevenire, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și cercetării și ministrului sănătății, emis în temeiul art. 38 și art. 71 alin. (2) din Legea 55/2020.”

Reamintim că sămbătă în Monitorul Oficial a apărut Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, ordin prin care sunt detaliată condițiile de dezinfectare a claselor, de aerisire a sălilor între cursuri sau de intrare a elevilor la examenele naționale de Bacalaureat și Evaluarea Națională. Conform noilor reguli, nu vor fi mai mult de 10 elevi în clasă, pauzele vor fi de 10 minute la fiecare oră și în pauze vor ieși simultan maximum două grupe de elevi.

În timpul pauzei, clasa trebuie aerisită. Înainte și după ore are loc dezinfectarea cu biocide a claselor.

Regulile detaliate aici.

Foto: Poliția Română


2 comments
  1. Dar nu au fost in stare sa vegheze la cum au intrat 30000 de diasporeni in vama.Ce guvern esti tu sa declari pe un post national ca nu e vina guvernului ca oamenii nu au respectat distantarea.Un preot a fost in stare sa si faca floricele in curte penteu distantare si astia au lasat sa intre fara niciun triaj epidemiologic, fara termoscanare 30000???Era greu sa puna un angajat cu o bidinea cu var sa faca distantare! Au grija sa puna an de an prof.sa faca triaj ..de toate felurile.Si au pretentia sa stea distantati niste copiii sufocati 4-5 ore de o masca si de miros de clor si biocide?

  2. Aha, deci vine politia sa aresteze copiii care nu vor purta masca regulamentar in timpul celor 2 ore de studii. Mi-era si frica ca nu-i va controla nimeni. Demisia incompetentilor!!! Nu sunteti in stare de nimic, d-apai sa organizati 2 examene majore in care vor fi mobilizati sute de mii de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Problema noastră este că nu ne pregătim în școală copiii despre cum trebuie să se comporte cu rețelele de socializare, cât să se uite, cum să se uite, ce înseamnă ele, spune ministrul Daniel David, care face un apel la cultivarea discernământului în dauna cenzurii: Eu sunt pentru dereglementare și să controlăm lucrurile prin educație bine făcută

Școala nu pregătește elevii pentru comportamentul responsabil pe rețelele de socializare, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Acesta a declarat miercuri, la podcastul Starea Nației, că reglementarea rețelelor sociale…
Vezi articolul

BREAKING Aproape 16.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a nu au terminat clasa sau nu au fost înscriși automat de școli la Evaluarea Națională 2024 / Numărul este cel mai mare din ultimii 5 ani și apare după ce Ligia Deca a trimis în școli, în ianuarie, 13 măsuri ca să combată fenomenul

Ministerul Educației a anunțat luni la prânz că la Evaluarea Națională 2024 au fost înscriși „peste 160.400 de elevi”, în condițiile în care înscrierea elevilor la această evaluare este automată…
Vezi articolul