Numărul orelor alocate pentru discipline în proiectul de planuri-cadru de liceu nu ține cont de „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, perioade „degrevate de cursuri” / În trunchiul comun, principala țintă a criticilor privind eliminarea sau restrângerea unor materii, 120 de ore prevăzute în proiect nu vor exista, de fapt

4.165 de vizualizări
începerea școlii, predare bilingvă
Foto: Pixabay.com
Alocarea orelor pentru disciplinele din trunchiul comun (TC), la care se raportează și celelalte segmente ale planurilor-cadru pentru liceu, ia în calcul și intervalele ocupate de Școala Altfel și Săptămâna verde, potrivit proiectului de planuri-cadru pus în consultare de către Ministerul Educației și Cercetării. Or, cele două săptămâni sunt rezervate altor activități, nu orelor obișnuite, deci sunt intervale care „mănâncă” din totalul de săptămâni ale anului școlar.  Acest lucru nu este luat în considerare în împărțirea pe ore pentru trunchiul-comun, „eroarea” reprezentând aproape 6% din totalul acestor ore, într-un proiect apărut în contextul unor presiuni majore legate de „dispariția” unor materii, apariția altora sau reducerea numărului de ore pentru unele dintre ele.
  • Săptămâna „Școala altfel” este un program introdus prima dată în 2011-2012. Programul „Săptămâna verde” a fost introdus în anul școlar 2022-2023. La proiectul de planuri-cadru pus acum în consultare se lucrează de ani de zile, iar punerea lui în transparență a fost amânată de fosta ministră Ligia Deca pe tot parcursul anului trecut, adică s-a lucrat în continuare la ele într-o perioadă în care ambele programe – Școala Altfel, respectiv Săptămâna Verde – erau în desfășurare, iar impactul lor asupra predării disciplinelor, conform planurilor-cadru existente, era cunoscut.

Proiectul de planuri-cadru pentru liceu face trimitere la cele două săptămâni „speciale”, prezentate ca săptămâni „destinate activităților de alt tip decât cele proprii perioadelor de cursuri” și „perioade de timp degrevate de cursuri”. Aceasta înseamnă, așa cum s-a întâmplat până în prezent, că în timpul celor două săptămâni nu se fac orele obișnuite nici de limba română, nici de limbi străine, nici de matematică, istorie, religie sau sport, altfel spus ore în care să se predea materia obișnuită.

Dar ele sunt calculate ca săptămâni de predare pentru fiecare disciplină din trunchiul comun, în proiectul planurilor-cadru. Toate segmentele sunt astfel afectate – inclusiv curriculumul de specialitate (CS) și cel la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), care împart, cu pondere diferită, numărul anual de ore de școală cu materiile din trunchiul comun.

  • Trunchiul comun este segmentul preponderent în clasele a IX-a și a X-a (65% din numărul total de ore/săptămână), scăzând la 35% în clasele a XI-a și a XII-a, când crește ponderea curriculumului de specialitate.

Anul școlar are 36 de săptămâni în fiecare din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a și 34 de săptămâni în clasa XII-a. Aici intră și Săptămâna Școala Altfel și Săptămâna Verde. Totalul de 142 de săptămâni de școală pentru patru ani de studii liceale este același cu cel luat în calcul și la alocarea orelor, chiar dacă în cele două „săptămâni speciale” nu se fac ore obișnuite.

Astfel, pentru cei 4 ani de liceu, trunchiul comun prevede:

  • Pentru Limba și literatura română – un total de 356 de ore. Dar 20 dintre acestea sunt, de fapt, în Școala Altfel (SA) sau Săptămâna Verde (SV)
  • Limba modernă 1 are prevăzute un total 284 de ore. 16 dintre acestea sunt în SA și SV
  • Limba modernă 2 – 142 de ore, din care 8 ore sunt în SA și SV
  • Matematica (clasele a IX-a și a X-a) – 144 de ore, din care 8 în SA și SV
  • Biologie, Chimie, Fizică (clasele a IX-a și a X-a) – câte 72 de ore, din care câte 4 în SA și SV
  • Istorie – 72 de ore, din care 4 în SA și SV
  • Istoria evreilor. Holocaustul – 36 de ore, din care 2 în SA și SV
  • Istoria comunismului în România – 34 de ore, din care 2 în SA și SV
  • Geografie – 72 de ore, din care 4 în SA și SV
  • Religie – 142 de ore, din care 8 în SA și SV
  • Disciplină socio-umană: 142 de ore, din care 8 în SA și SV
  • Disciplină din arte: 72 de ore, din care 4 în SA și SV
  • Educație fizică: 142 de ore, din care 8 în SA și SV
  • Tehnologia informației și a comunicațiilor: 142 de ore, din care 8 în SA și SV
  • Dezvoltare personală – 142 de ore, din care 8 în SA și SV

Astfel, în cele 2.138 de ore dedicate trunchiului comun la nivel de liceu (fără Limba și literatura maternă), 120 de ore sunt, de fapt, ore din Săptămâna Școala Altfel și din Săptămâna Verde. Înseamnă că 5,61% dintre orele programate în trunchiul comun nu vor exista, de fapt, pentru că sunt programate în săptămâni în care se desfășoară alte activități decât cele obișnuite.

Alocarea orelor în TC – proiectul Planurilor-cadru pentru liceu:

Problema apare în condițiile în care încă de vineri seară, când proiectul acestor planuri-cadru a fost pus în consultare, s-au făcut auzite numeroase puncte de vedere critice cu privire la dispariția/schimbarea de segment curricular/reducerea ponderii unor materii – vezi, între altele, puncte de vedere critice despre prevederile referitoare la Limba și literatura română, Limba latină, Geografie. Istorie (și aici) În același timp, inclusiv ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a reclamat presiunile ce ar determina supraîncărcarea, spunând că „tot felul de mișcări în Parlament au introdus tot felul de discipline și teme pe care dacă le-aș adăuga în planul-cadru, copiii ar trebui să stea toată ziua la școală”.


3 comments
  1. Draga redactie EduPedu, tin sa apreciez analizele dumneavoastră. Sunt analize REALISTE. FOARTE PROFESIONISTE. Chiar nu pricep. Pur si simplu, analizele dumneavoastră sunt efectiv de la firul ierbii, asta e realitatea in teren. Nu e doar exemplul de aici, ci toate analizele dumneavoastră sunt CORECTE. CUM E POSIBIL? PENTRU CA SE BATE CAP IN CAP CU INCOMPETENTII DIN MINISTER.
    Daca incompetenții aia nu se pricep, cum de nu citesc analizele dumneavoastră? Aceia din minister au o ilogica a lor, un limbaj de lemn, o disonanta cognitiva crasa. Ne iau de prosti.
    Cum iesim la liman? Nu se mai poate asa.

  2. Ar fi foarte bine dacă ar lăsa doar una din cele doua ,, Săptămâni,, în care se pot face orice activități necuprinse în programe sau cuprinse dar abordate alfel.

  3. Ai facut varza planurile cadru cu programele scolare.
    Planul cadru cuprinde numar ore/saptamana si programa scolara se proiecteaza in functie de numarul de saptamani de scoala intr-un an scolar.
    Da’ te prinzi tu cum e cu programele scolare…

    Ba baiatule, ba!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Care va fi statutul biologiei în liceu în condițiile în care sportul și religia au mai multe ore pe săptămână? O asociație de profil atrage atenția că elevii au nevoie de gândirea critică dezvoltată de biologie, atitudinile pro-știință și împotriva sfaturilor „după ureche”

Ministerului Educației i se solicită menținerea Biologiei în planurile-cadru de învățământ liceal la specializarea „Matematică-Informatică” cu același număr de ore ca în prezent: „câte 2 ore/săptămână la clasele a IX-a…
Vezi articolul

Nu avem specialiști în dezvoltare de curriculum, spune Mihaela Singer, fostă președintă a Consiliului Național pentru Curriculum: Dacă i-am avea n-am mai fi mereu în criză de timp și n-am mai propune improvizații / Un calendar rațional arată că nu este timp suficient pentru programe și manuale

Dacă am avea specialiști în dezvoltare de arhitectură curriculară „n-am mai fi mereu în criză de timp” și n-am mai „propune improvizații”, a declarat la Parlament, la o dezbatere pe…
Vezi articolul

Olimpiada Națională de Biologie 2024. Subiectele la probele teoretică și practică și baremele – descarcă / Elevii au fost premiați miercuri seară, iar joi, 25 aprilie, se întorc acasă – rezultatele finale

Subiectele și baremele de la etapa națională a Olimpiadei de Biologie (ONB) 2024, organizată la Sibiu, și rezultatele finale pentru elevii de liceu participanți au fost publicate pe site-ul competiției.…
Vezi articolul

Numărul dispozitivelor digitale a crescut puțin în familii, în timpul școlii la distanță din primăvară / Tot telefonul rămâne instrumentul preferat / Copiii au petrecut pe Internet aproape de două ori mai mult decât pentru școala online – raport KiDiCoTi

Trecerea de la predarea față în față la școala online, în primăvară, nu a însemnat o creștere semnificativă a dispozitivelor digitale în familiile elevilor, unde tot telefonul rămâne instrumentul preferat,…
Vezi articolul