O femeie din Italia în vârstă de 90 de ani s-a întors la școală pentru a-și continua studiile gimnaziale întrerupte în anii ’40 de război / „Colegii de clasă sunt ca nepoții mei”

872 de vizualizări
Foto: https://www.unionesarda.it/
O femeie din Italia care și-a întrerupt gimnaziul din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial s-a întors în sala de clasă pentru a-și obține diploma, la vârsta de 90 de ani, relatează The Guardian.

Annunziata Murgia este cea mai în vârstă persoană care a participat vreodată la lecțiile pentru licenza media, sau diploma de la final de gimnaziu, dobândită în urma unui examen susținut de obicei de elevii care urmează cursurile învățământului secundar inferior, la vârsta de 14 ani. Ea face acest lucru la o școala de tip seral din apropierea casei sale din Dolianova, Sardinia, potrivit sursei citate.

„Îmi place să învăț, mi-a plăcut întotdeauna”, a declarat ea pentru publicația Il Messaggero. „Dar când a izbucnit războiul (n. red. Al Doilea Război Mondial), totul s-a schimbat pentru mine. A trebuit să mă duc să muncesc, deoarece familia mea se lupta și a trebuit să îmi joc rolul. Pe vremuri, doar cei care aveau bani puteau să studieze”.

Murgia a spus că a învățat să coasă când era copil și a ajuns să devină croitoreasă. Cursurile de croitorie le-a făcut după ce, când era în clasa a III-a, a izbucnit conflictul, iar singura opțiune era de a învăța meserii, declară ea pentru publicația L’Unione Sarda. În timp, a citit multe cărți, așa că a studiat singură, „ori de câte ori am putut”.

Pasiunile ei sunt istoria și muzica. „Întotdeauna mi-au plăcut cărțile de istorie, și pentru că am trăit o bună parte din istoria despre care se scrie în cărți – am văzut consecințele primului război mondial și l-am trăit pe cel de-al doilea”, spune Murgia, mai scrie The Guardian.

Cea mai tânără colegă de clasă a lui Murgia are 16 ani, o elevă care va susține din nou examenul de diplomă, în timp ce Murgia va face prima încercare în iunie. Promovarea examenului, care include teste de literație și matematică, este necesară pentru a putea trece la învățământul secundar superior, care în Italia se încheie la 18 ani.

„Participă activ la cursuri” și este pasionată de istorie

Marina Pilia, profesoară de literatură la școală, a descris-o pe Murgia ca fiind o elevă foarte pasionată și implicată: „Deși are unele dificultăți de auz și nu era în cea mai bună formă ieri din cauza unei căzături, ea participă activ la cursuri, în special la istorie”, a spus Pilia.

Școala la care este Murgia se adresează în principal adulților și celor cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani care au nevoie să susțină din nou examenele școlare. Vârsta medie a elevilor din clasa lui Murgia este de peste 40 de ani, unii dintre ei pregătindu-se și pentru diploma de gimnaziu.

„Adesea, acestea sunt femei care își reiau formarea educațională după ce au avut copii sau persoane care nu au obținut niciodată diploma și au nevoie de ea pentru a lucra, deoarece este cerința minimă de educație”, a declarat Pilia.

Ultima persoană din grupa de vârstă a lui Murgia care a susținut examenul la școală a fost o femeie în vârstă de 87 de ani, în 2016. Murgia a spus că profesorii ei sunt „fantastici”, iar colegii de clasă sunt „ca și nepoții mei”. „Unii mă însoțesc acasă seara, când se întunecă”, a adăugat ea. Și ea este pregătită pentru examen. „Voi da tot ce am mai bun din mine”, a mai mărturisit aceasta, conform sursei citate.

Foto: Annunziata Murgia/L’Unione Sarda


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Liviu Papadima îi răspunde dur președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în dezbaterea pe programa de română: Declarațiile dvs. sunt împânzite nu numai de interpretări hazardate, ci și de evidente inadvertențe de documentare

Replică a universitarului Liviu Papadima în dezbaterea pe programele de limba și literatura română la clasa a IX-a – 2026. Profesorul îi reproșează președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, că intervenția…
Vezi articolul

Profesorul și scriitorul Alex Goldiș, despre memoriul care apără noua programă de Română: Trimiterea la „interese oculte” e o strategie clasică de manipulare și agitatorism. „Energiile suspecte” sunt ale unor specialiști care înțeleg responsabilitatea din spatele conceperii unei programe care ignoră elevul, realitatea și achizițiile disciplinei din ultimii ani

Un mesaj amplu și critic la adresa memoriului care susține actuala programă școlară, propusă grupul de lucru de la Ministerul Educației, pentru Limba și literatura română de clasa a IX-a,…
Vezi articolul

Olimpiade școlare 2022. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale, precum cele de Greacă veche, Latină, de lectură și de Inovare și creativitate digitală au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE

Au fost publicate regulamentele specifice pentru olimpiadele școlare naționale din anul școlar 2021-2022, de către Ministerul Educației, pe edu.ro. Acestea cuprind informații despre probele de concurs, participarea elevilor, calificarea acestora,…
Vezi articolul

Elevii din Teleorman denunță reguli absurde în anumite licee: La băieți, „nu se admit perciuni lungi, cercei”, „tunsori extravagante”, tricouri cu desene discriminatorii, iar la fete – interzis cu „blugi decupați” sau cu pantaloni cu talie joasă

Interzis liceenilor să se prezinte la școală cu „tunsori extravagante”, „părul lung neîngrijit, neprins la spate”, tricouri cu „înscrisuri/mesaje/desene discriminatorii, perciuni lungi, „blugi decupați”, pantaloni cu talie joasă – sau…
Vezi articolul