O lună de la redeschiderea școlilor în majoritatea țărilor europene: focarele de Covid-19 sunt excepția, nu regula și afectează foarte puțini elevi și profesori – Washington Post

7.592 de vizualizări
Ghidul pentru gimnaziu și liceu
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Nu este imposibil, dar copiii rar vor transmite altora noul coronavirus, în mediul școlar, potrivit mai multor experți citați de Washington Post. Publicația trece în revistă, într-o amplă analiză, ce s-a întâmplat cu școlile europene la o lună după ce acestea s-au redeschis pentru noul an, în majoritatea țărilor de pe continent. Principala concluzie: sunt țări care nu pot să indice o școală, de pe teritoriul lor, unde să se fi transmis considerabil noul coronavirus, dar și acolo unde există astfel de școli – cum s-a întâmplat în Belgia, Norvegia sau Germania – astfel de focare sunt limitate la foarte puține cazuri și afectează extrem de puțini dintre milioanele de elevi și profesori care au revenit la clasă.

De aceea, notează publicația citată, în pofida creșterii numărului de cazuri în multe țări și deși universitățile sunt medii cu potențial mare de răspândire a virusului, statele europene sprijină pe deplin școala față în față, pentru învățământul primar și secundar.

Washington Post dă, între altele, exemplul unei școli dintr-o mică localitate belgiană, unde în câteva zile au fost testați pozitivi 26 de elevi și șase profesori. La nivel național, însă, doar 16 școli s-au închis partial sau total din cauza coronavirusului, dintr-un total de 8.400 – deci sub 0,2% dintre instituțiile de învățământ. Iar majoritatea s-au închis în special din cauza lipsei de personal, după ce unii profesori s-au infectat în comunitate, nu pentru că virusul s-ar fi răspândit în școală, după ce o primă persoană s-a îmbolnăvit.

Cazurile de Covid-19 în școli par să fie suficient de rare pentru ca autoritățile să considere că mediul școlii fizice ar putea fi mai sigur decât școala online, deoarece, în afara școlii, elevii par să fie respecte regulile de distanțare cu mai puțină rigurozitate.

Constatări Washington Post în diverse state europene:

  • Rămâne dificil, în continuare, să fie identificate persoanele de contact ale celor infectați, ceea ce îngreunează eforturile autorităților de a stabili dacă virusul se transmite sau nu într-o școală.
  • Felul cum media reflectă situația afectează percepția publică, multe instituții de presă relatând mai mult despre numărul mare de persoane în carantină, decât pe numărul de infectări și pe originea cazurilor.
  • Este dat drept exemplu, în acest sens, cazul Finlandei, unde peste 2.700 de elevi și profesori au fost trimiși în carantină, după ce au fost expuși unor cazuri de coronavirus, după reluarea școlilor. Dar mai puțin de 10 persoane se crede că s-ar fi infectat după expunerea inițială, conform unui specialist finlandez.
  • Un caz aparte este cel al unei școli primare din Norvegia, unde, în iunie, s-au infectat 40 de persoane, dintre care 16 elevi. Anchetatorii au determinat că noul coronavirus ar fi fost introdus în școală aproape simultan de către două persoane, dintre care foarte probabil un adult.
  • În Elveția, clasele intră în carantină doar dacă un prim caz este urmat de un al doilea, sugerând o transmisie în interiorul clasei. Până acum, doar câteva clase au fost nevoie să intre în carantină, la nivel național.

În Germania, unde au existat câteva școli cu un număr semnificativ de cazuri, după redeschiderea anului școlar, doar aproximativ 0,15% dintre școli au fost nevoite să intre în carantină și, în cele mai multe dintre cazuri, autoritățile nu cred că boala s-a transmis în interiorul școlilor.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. 


2 comments
  1. 80% din oamenii pe care ii cunosc se plang de faptul ca un copil ii pune la treaba/munca.

    Pentru majoritatea, este suficient serviciul, iar acasa doresc relaxare. De aceea vedem in toate parcurile copii cu bunici in weekend, cu bone filipineze si fara parinti. Parintii s-au dus sa petreaca ei doi timp impreuna fara copii. Educatia este data de bunici inapoiati din punct de vedere tehnologic dar si gramatical. 99% din bunici sunt de la tara si nu stiu cu cratime si dintr-astea.

    Asa ca, acum avem inca o problema pentru acesti parinti care au facut copii fara sa stie ca de fapt un copil = schimbarea vietii (adio tabieturi, terase, baute, petreceri, cluburi, etc) si anume Covid. Dupa ce ca oricum acel copil era o corvoada si cu toate ocaziile il trânteau la bunici, acuma a mai aparut si scoala online.

    Daca acel parinte lucreaza de acasa, copilul online … e haos. Ii cere ajutorul si parintele nu are chef sa i-l dea deoarece el nu e obisnuit sa faca asta. Iar sa stea cu soacra in casa sau sa o aduca de la ţară .. e si mai complicat.

    Asa ca, pentru a-si justifica propriile esecuri ca parinte, gasesc cativa postaci pe niste site-uri neavizate, fara niciun fel de background infectionist care spun ca … de fapt, de aproape 1 an, totul a fost o teapa si ca astia mici, copiii, nici nu fac Covid, daramite sa ti-l tranamita tie.

    Acele mamici la aproape 40 de ani si taticii, la citirea unei aemenea vesti, aleg sa o creada, normal!! E scaparea lor. Duca-se copiii la scoala, sa mi-i educe invatatoarea/profesoara … ca mai bine fac covid decat sa mi-i tin pe cap. Gasesc niste statistici scrise pe un site, preluate de pe altul ca doar x% fac si ca este exceptia, nu regula.

    Adevarul este ca deapre acest viris se stie extrem de putin si oamenii nu pot sa isi traiasca viata altfel. Unii oameni, eu pot de exemplu. Dar aia care nu pot, se vor infecta negresit. Zi de zi aud cazuri din ce in ce mai aproape de mine. Succes mamicilor si taticilor care va duceti copiii la scoala ca sa scapati de ei. Sunteti aia pe care ii vad in concediu ca isi iau soacra dupa ei in Grecia. Absolut odios!

  2. Vai, dar ce s-a schimbat tonul!
    Avem o creștere cu 1000% pe zi față de aprilie, dar ce sa vezi deodată totul e roz.
    Decizia e simplă. Scapă cine poate!
    Economia să fie salvată, indiferent de costurile umane!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

GRAFIC Copiii de clasa a VIII-a cu rezultate slabe acumulează acum lacune mult mai mult decât colegii lor / Whatsapp, Messenger și apelurile telefonice, cel mai des folosite de profesorii și elevii români, pentru învățarea la distanță – Studiu realizat de 3 universități și Institutul de Științe ale Educației

„Copiii de clasa a VIII-a care au de obicei rezultate școlare slabe acumulează în această perioadă lacune într-o măsură semnificativ mai mare decât colegii lor, cu o medie de 1,93,…
Vezi articolul

VIDEO De ce există o criză de sănătate mintală în România. Mircea Miclea, omul reformei în educație: Profesorii trebuie să aibă 1.500 – 1.800 euro salariu net / Cu pedagogie de pe vremea lui Ceaușescu profesorii nu fac față generației digitale

De ce trebuie să fie bine plătiți profesorii? Mircea Miclea a explicat într-un podcast G4Media/InspiRO că educația nu este posibilă fără cadre didactice performante. Iar un salariu mediu net pentru…
Vezi articolul

BREAKING Instituția-cheie în analizarea plagiatelor este desființată în proiectul Legii educației, în plin scandal de plagiat la adresa premierului. Nicolae Ciucă “a validat“ proiectul de lege și va scăpa de analiza CNATDCU dacă legea intră în vigoare

Instituția esențială în analizarea plagiatelor este desființată prin reorganizare și pierderea atribuțiilor specifice, în Proiectul Legii învățământului superior, document care are aprobarea oficială a președintelui Klaus Iohannis și care a…
Vezi articolul

EXCLUSIV Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor titular de istorie timp de 24 de ani, la unul dintre cele mai bune licee din Tulcea / Klaus Iohannis și-a blocat postul 27 ani, la Sibiu

Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai, a avut blocat postul de profesor titular de istorie la cel mai bun liceu din Tulcea timp…
Vezi articolul

Ghid de tratament pentru dependența de Internet a adolescenților, dependență care nu are diagnostic recunoscut, propus de un grup de cercetători din Iași – Articol într-o publicație internațională de specialitate / 20 de ședințe de terapie, fără interdicția de a folosi Internetul 

Terapia familială, terapia de grup, terapia acceptării și angajamentului se numără printre posibilele abordări psihoterapeutice propuse pentru abordarea „dependenței de Internet” la adolescenți, propuse de un grup de cercetători ai…
Vezi articolul