OFICIAL Calendarul pentru ajutorul de 200 de euro pentru elevii care vor să își cumpere calculatoare. Cererile și actele doveditoare se depun la școală până pe 22 mai

5.045 de vizualizări
Foto: © Lightpoet | Dreamstime.com
Calendarul pentru acordarea unui ajutor financiar de 200 de euro, în vederea achiziționării de calculatoare pentru anul 2023, a fost publicat în Monitorul Oficial. Pe 4 mai, Guvernul a aprobat hotărârea prin care elevii și studenții până în 26 de ani, care au venitul brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 de lei, pot primi 200 de euro, ca să își cumpere calculatoare.

Pentru anul 2022, aproape 2.000 de elevi au fost selectați de Ministerul Educației pentru a primi 200 de euro, ajutor financiar, ca să-și cumpere calculatoare. O noutate o reprezintă faptul că a crescut venitul brut pe membru de familie, pentru a intra în posesia banilor. Concret, anul trecut, venitul brut pe membru de familie trebuia să fie mai mic sau egal cu 250 de lei.

Calendarul pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziționării de calculatoare pentru anul 2023
  • Stabilirea și numirea comisiilor județene, a comisiilor din unitățile și instituțiile de învățământ: până la 12 mai;
  • Depunerea cererilor și dosarelor cu actele doveditoare: până la 22 mai;
  • Efectuarea anchetelor sociale și evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ, împreună cu comisiile de anchetă socială: până la 7 iunie;
  • Centralizarea cererilor la Comisia centrală prin intermediul portalului dedicat: 8—9 iunie;
  • Afișarea pe portalul Ministerului Educației a listei nominale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru: 14 iunie;
  • Afișarea în fiecare unitate de învățământ a listei beneficiarilor: 16 iunie;
  • Depunerea contestațiilor: 19—22 iunie;
  • Rezolvarea contestațiilor: 23—30 iunie;
  • Afișarea rezultatului contestațiilor în fiecare unitate de învățământ: 30 iunie;
  • Afișarea pe portalul Ministerului Educației a listei finale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru: 14 iulie;
  • Achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educației și distribuirea către inspectoratele școlare/ universități: 24 iulie—18 august;
  • Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari: 21—31 august;
  • Achiziționarea de calculatoare: 21 august—16 octombrie;
  • Depunerea copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire de către elevi și studenți: 21 august—20 octombrie;
  • Depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice, a copiilor de pe facturi și de pe procesele verbale de predare-primire spre decontare, la comisia județeană, respectiv la comisiile din instituțiile de învățământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat: 21 august—25 octombrie;
  • Decontarea către operatorii economici: 25 august—24 noiembrie;
Documentele necesare pentru obținerea ajutorului de 200 de euro

Potrivit Hotărârii nr. 1.294 din 13 august 2004, pentru a obține ajutorul financiar, beneficiarii vor completa o cerere-tip pe care o depun la unitatea/instituția de învățământ la care este înscris elevul/studentul. Această cerere va fi completată de studentul care solicită acest ajutor ori, în cazul elevilor, de un părinte.

Cererea-tip va fi însoțită de următoarele document, potrivit art. 3 alin. (3) din hotărârea citată mai sus:

„a) copie a certificatului de naștere sau a actului de identitate al elevului/studentului, iar în cazul elevilor, împreună cu o copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal, precum și a actului care să dovedească calitatea de ocrotitor legal, după caz;

b) copii ale certificatelor de naștere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalți membri ai familiei;

c) adeverință de la instituțiile de învățământ/unitățile din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalți frați/surori;

d) acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei.

e) declarație pe propria răspundere a părintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, după caz, sau dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 269/2004 și că dispun de diferența de bani pentru achiziționarea unui calculator cu o configurație minimă standard.

f) adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte media generală/calificativul din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei I;

g) adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte numărul de absențe nemotivate din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei I;

h) adeverință eliberată de către instituția de învățământ din care să rezulte că studentul a promovat minimum 45 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți studenții, cu excepția studenților din anul I.”

Model cerere-tip:

Foto: © Lightpoet | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ajutorul de 200 de euro pentru elevii și studenții până în 26 de ani care vor să își cumpere calculatoare, aprobat de Guvern și pentru 2023 / Model de cerere
PROIECT Ajutor de 200 de euro pentru elevii și studenții până în 26 de ani, ca să își cumpere calculatoare / Venitul brut pe membru de familie trebuie să fie mai mic sau egal cu 500 de lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studenții vor plăti integral abonamentele STB de transport în București până când noile reguli cu reducerile de 90% sunt publicate, cel târziu pe 15 septembrie / Elevii au în continuare abonament gratuit prin aplicația YouthTB

Abonamentele de transport STB pentru studenții din București sunt disponibile la acest moment numai în valoarea integrală, fără vreo reducere pentru aceștia, anunță Societatea de Transport București (STB) într-un comunicat…
Vezi articolul

Ministerul Educației este obligat de instanță să actualizeze aplicația de salarizare a angajaților din Învățământ, pentru calcularea sporului de condiții vătămătoare de 15%

Ministerul Educației trebuie să deblocheze/actualizeze aplicația de salarizare a personalului din Învățământ, pentru calcularea şi plata lunară a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, după cum decis joi,…
Vezi articolul

Burse de excelență olimpică 2024-2025. Elevii cu premii la olimpiade naționale și competiții internaționale pot primi până la 3.700 de lei pe lună, dacă nu au mai mult de 10 absențe nemotivate – criterii de acordare

Elevii cu premii la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale pot primi burse de excelență olimpică de până la 3.700 de lei pe lună, potrivit noilor reguli de acordarea burselor…
Vezi articolul

Tehnologia informației și a comunicațiilor să fie introdusă, la liceu, în trunchiul comun pentru toate tipurile de învățământ și indiferent de profil, cere Asociația Patronală a Industriei de Software / Ministrul Cîmpeanu nu a menționat TIC printre disciplinele care vor intra „probabil” în trunchiul comun din viitoarele planuri-cadru pentru liceu

Ore de tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC) trebuie introduse obligatoriu în trunchiul comun, pentru toate tipurile de învățământ și indiferent de profil, susține Asociația Patronală a Industriei de Software…
Vezi articolul

Ministrul Finanțelor, despre articolul din HG care lasă deschise școlile private: A ieșit limpede din Guvern, numai că a existat o greșeală / A fost o discuție cu ministrul de Externe, pentru că sunt câteva școli străine din București și să nu apară nemulțumiri

Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a declarat în această seară despre Hotărârea de Guvern care menține deschise școlile private, în timp ce toate școlile de stat se închid din cauza pandemiei,…
Vezi articolul