OFICIAL Orarul elevilor și copiilor din București, pentru școala online, le va fi trimis acestora de toate școlile și grădinițele până miercuri, 21 octombrie – Planul de măsuri ISMB

5.095 de vizualizări
Foto: © Undrey | Dreamstime.com
Toate școlile primare și gimnaziale, grădinițele și liceele sau școlile postliceale, private sau publice, vor trimite orarul cursurilor online elevilor și copiilor din București, până miercuri, 21 octombrie, potrivit Planului de măsuri aprobat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, document care constituie cadrul normativ la nivelul Capitalei pentru desfășurarea școlii în sistem 100% online.

În condiţiile evoluţiei situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea virusului SARS – CoV 2, în Municipiul Bucureşti, ca urmare a trecerii în scenariul roşu, se impune, la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ de stat şi particular, trecerea activităţii instructiv-educative în sistem online, potrivit documentului.

Planului de măsuri în vederea desfăşurării activităţilor instructiv-educative în sistem online în unităţile de învăţământ din Municipiul Bucureşti pe perioada suspendării cursurilor trebuie să ajungă în toate unitățile de învățământ până marți, 20 octombrie.

Până pe 21 octombrie, miercuri, este prevăzută „informarea preșcolarilor/elevilor și a părinților acestora asupra modalității de organizare a activității didactice prin intermediul tehnologiei și al Internetului în această perioadă, inclusiv cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au”.

Tot până pe 21 octombrie, ar trebui să aibă loc „transmiterea, către preșcolari/elevi și părinții acestora, a orarului școlar și a programului stabilit la nivelul unității de învățământ, precum și a altor informații relevante pentru facilitarea învățării prin intermediul tehnologiei și al internetului”. Responsabilii aici sunt directorii, diriginții, învățătoarele și educatoarele.

În același timp are loc, tot de către responsabuilii de mai sus, și consilierea elevilor/preșcolarilor pentru participarea la școala online.

Până pe 25.10.2020 are loc realizarea Procedurii ISMB privind desfăşurarea online a inspecţiilor şcolare pentru obţinerea gradelor didactice, lucru de care sunt responsabili inspectorii din ISMB. Inspecțiile școlare pot avea loc și online, potrivit inspectorului general asjunct al ISMB.

Profesorii vor fi monitorizați și verificați dacă și cum desfășoară orele online, mai prevede documentul: „Monitorizarea organizării și desfășurării activităților de învățare online, prin realizarea activităţii de inspecţie Graficului Unic de Monitorizare şi Control al ISMB, pentru anul şcolar 2020-2021”.

Foto: © Undrey | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. Sa fie ora de 30 min !

  2. Nu pot sa cred ca ministerul trebuie sa decida acest aspect. ma apuca rasul. atunci scolile ce fac?inteleg ca nu au trimis inca orarul? sau ca nu il pastreaza pe cel dupa care lucreaza deja de mai bine de o luna?

  3. Nu inteleg de ce este nevoie de orar online. Exista deja avizat la fiecare unitate un orar, se merge pe el si punct. Cum adica orar online??

  4. În titlul articolului scrie „joi, 21 octombrie”. 21 octombrie este miercuri. Cred mai trebuie să citiți o dată și textul. În rest, numai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul Ciucă a adoptat netransparent o ordonanță prin care, sub pretextul urgenței, o autoritate publică centrală sau locală va putea să adopte orice decizie fără niciun fel de consultare, acuză mai multe ONG-uri, într-o scrisoare deschisă către Avocatul Poporului

Fără a cere avizul Consiliului Economic și Social, fără a publica textul măcar pe agenda publică a Ședinței de Guvern, Guvernul Ciucă a adoptat o Ordonanță de Urgență care modifică…
Vezi articolul

Vouchere de vacanță de 1.600 de lei pentru profesorii și angajații din Învățământ. Primesc aceste sume cei cu salarii nete de până la 8.000 lei inclusiv, prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază din luna acordării acestora, potrivit unui ordin de ministru – document

Valoarea voucherelor de vacanță este de 1.600 de lei pentru angajații din Învățământ, pentru anul 2024, potrivit unui ordin semnat de Ligia Deca. Este vorba despre ordinul de ministru nr.…
Vezi articolul

Fără festivitate, flori și manuale la deschiderea anului școlar 2025-2026, la o școală și un liceu din Mioveni / Director: Această decizie este un protest al demnității față de viitorul școlii

Conducerea Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu” din Mioveni a transmis un comunicat prin care anunță că începutul anului școlar 2025-2026 va fi marcat prin boicotarea festivității tradiționale de deschidere. Măsura este…
Vezi articolul