Lista abuzurilor e care este acuzat profesorul Alfred Bulai, urmărit penal după acuzațiile formulate de mai multe studente, este continuată într-o nouă investigație publicată, luni, de Snoop.ro, care scrie despre…
Filologul Liviu Papadima, profesor la Universitatea din București, a declarat, la emisiunea Educația la putere de la TVR 2, că „cea mai mare problemă în momentul de față în școli este enorma…
Ministerul Sănătății propune un ordin (OMS) care va interzice comercializarea oricăror băuturi îndulcite, răcoritoare sau energizante în incinta unităților de învățământ, permițând vânzarea doar a apei potabile sau minerale îmbuteliată.…
La 35 de ani de la Decembrie 1989, societatea civilă solicită protejarea ultimelor mesaje de la Revoluţie rămase în România pe Palatul Universităţii din Bucureşti. Organizaţiile revoluţionarilor din Bucureşti, Timişoara…
În perioada 16-20 decembrie, elevii se pot înscrie pentru susținerea probelor orale și de competențe ale examenului național de Bacalaureat 2025, conform calendarului oficial stabilit de Ministerul Educației. Prima probă are…
„Un risc fără precedent pentru viața pe Pământ”. Cu aceste cuvinte 38 de oameni de știință de renume mondial (inclusiv câțiva câștigători ai Premiului Nobel) cer, într-un articol publicat în…
Elevii mai au doar câteva zile de școală până la vacanța de iarnă, care începe sâmbătă, 21 decembrie 2024, și se încheie marți, 7 ianuarie 2025. Aceasta este ultima pauză…
Platforma Viva este actualizată în timp real cu toate modificările legislative relevante, eliminând riscul de neconformitate și asigurând că unitatea de învățământ operează în conformitate cu cele mai recente reglementări.…
Peste 1.500 de posturi didactice și de cercetare în universități sunt scoase la concurs de ministerul Educației în anul universitar 2024-2025, potrivit anunțului publicat în Monitorul Oficial la finalul lunii…
Protestele împotriva guvernului populist condus de președintele Aleksandar Vučić continuă să crească în Serbia, după ce prăbușirea unui acoperiș de beton la o gară din Novi Sad a ucis 15…
Evaluarea în domeniul educației ar trebui să fie independentă, a declarat Șerban Iosifescu, expert în educație și fost președinte al Agenției Române de Asigurare a calității în școli (ARACIP), în…
Ciocnirea galaxiilor acum 12 miliarde de ani ar fi putut determina formarea celor mai mari galaxii din univers, relatează The Guardian, potrivit G4Media.ro. Un studiu realizat de astronomii de la Universitatea…
Arheologii au identificat locul unei bătălii străvechi în ceea ce este acum Irakul, comparând relatările istorice cu imagini declasificate de la sateliții spion ai SUA, informează CNN, scrie G4Media.ro. Cercetătorii de…
Departe de a fi ieșit triumfători din Africa, oamenii moderni au dispărut de mai multe ori înainte de a continua să populeze lumea, au dezvăluit noi studii, potrivit BBC, scrie G4Media.ro.…
Strămoșii antici ai nativilor americani, cunoscuți sub numele de poporul Clovis, mâncau mai ales mamuți și alte animale mari în timpul celei mai recente ere glaciare, potrivit unui nou studiu…
Mai multe pagini de Facebook, care par administrate de boți și sunt înregistrate la aceleași adrese din străinătate, au început să inunde feedurile utilizatorilor, cu imagini generate deseori de inteligența…
Locuințele a 109 elevi din Arad care absentează frecvent de la ore au fost vizitate de polițiștii locali, în ultima săptămână. Majoritatea părinților declară că elevii nu reușesc să se…
Aștept demitizarea acestei raționalități birocratice care ne ține la adăpost, spune profesoara Anca Florea, director adjunct al Colegiului Național B.P. Hasdeu din Buzău. Aceasta a caracterizat impactul negativ al birocrației…
Școlile au de arhivat, pentru profesorii care au primit anul trecut prima de carieră didactică de 1.500 de lei, diplomele de participare la cursuri și declarațiile pe proprie răspundere privind…
Actuala organizare a sistemului de învățământ generează confuzie și tensiuni în luarea deciziilor, având efecte negative asupra calității actului educațional, a declarat Șerban Iosifescu, expert în educație și fost președinte al…
Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre prin care stabilește o nouă valoare totală a investiției în proiectul major de cercetare „Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), ce vizează tehnologii…
François Bayrou, fost ministru al Educației și profesor licențiat în litere clasice, a fost numit vineri prim-ministru al Franței de către președintele Emmanuel Macron, după cum notează G4Media.ro. Cu o…
Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre ce stabilește condițiile de finanțare pentru burse și stagii de specializare sau formare profesională acordate românilor de pretutindeni și cetățenilor străini care optează pentru…
Ministerul Educației a cerut de la Guvern și a obținut 30 de milioane de lei pentru a acoperi cheltuieli prevăzute în PNRR cu investiții în digitalizarea universităților și echiparea laboratoarelor…
Inspectoratele școlare sunt rugate de Ministerul Educației să solicite școlilor să arhiveze documentele justificative ale profesorilor și angajaților care au primit anul trecut primele de carieră didactică și de carieră…
Referitor la articolul publicat, vineri, 13 decembrie 2024, pe siteul edupedu.ro, intitulat „Studenții din campusul Regie, mințiți de Termoenergetica București”, cu referire la Compania Municipală Termoenergetica București S.A. (CMTEB), în…
Unele inspectorate școlare au publicat posturile didactice vacante pe parcursul anului școlar 2024-2025. Noile reguli de angajare pentru profesori pe posturile care rămân libere în timpul anului școlar au fost aprobate…
Cei peste 11.000 de studenți cazați în 27 de cămine ale Politehnica București din campusul Regie nu au primit apă caldă și căldură joi seară, 12 decembrie, după cum estima…
Sindicatele profesorilor solicită ministrului Educației ca aplicația de salarizare a angajaților din Învățământ să fie modificată pentru ca indemnizația de hrană să fie luată în calculul indemnizației de concediu de…
Elevii și tinerii cu vârste între 4 și 21 de ani sunt invitați să participe la cea de-a 43-a ediție a Concursului Internațional de Artă „Micul Montmartre” din Bitola, Republica…
Zeci de mii de profesori sunt plătiți sub salariul minim brut pe economie, arată una dintre concluziile studiului „Salarizarea în sectorul public din România – Reforme pe fondul marilor așteptări”,…
Atenție la viitorul ministru al Educației! Învățământul este portofoliul de mare importanță simbolică în România aruncată în buza fascismului, prin politicile anti-educaționale promovate de încă președintele Iohannis. Au înțeles PSD-PNL-USR-UDMR…
Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației în guvernul Boc II, din 2009 până în februarie 2012, și-a anunțat joi seară intenția de a candida la președinția României. „Da, vreau să…
Mii de studenți din campusul Regie ar urma să beneficieze din nou de apă caldă și căldură joi seară, după ce avariile repetate au provocat întreruperi timp de aproape două…
Subiectele primite de elevii de clasa a XII-a și a XIII-a la simularea județeană organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași au fost publicate online de inspectorat. Edupedu.ro le prezintă…
Proba scrisă de la Titularizare 2025, concursul de angajare în învățământ, are loc pe 15 iulie 2025, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 7.495…
Profesorul de Științe Economice de la Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploieşti, Liviu Drăghici, a povestit, într-o postare pe Facebook, cum le-a explicat elevilor la școală…
Una dintre fetele care a luat parte la umilirea unei eleve de la Liceul Teoretic Nikolaus Lenau, și care învață la liceul privat „Henri Coandă” Timișoara, a fost sancționată cu…
Validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidații înscriși la concursul național de Titularizare 2025 se va face în perioada 6-21 mai, potrivit calendarului oficial. În cazul în care înscrierea candidaților…
Peste 4.800 de elevi de clasa a VIII-a din Timiș au susținut o simulare a Evaluării Naționale, proba de matematică, joi, 12 decembrie, după ce ieri au dat proba la…
Subiectele primite de elevii de clasa a VIII-a la simularea județeană organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași au fost obținute de Edupedu.ro și pot fi consultate și descărcate mai…
Profesorul de matematică Flavian Georgescu a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „orele trebuie să fie mult mai practice”. „Evident, copiii au nevoie să înțeleagă practic cum stau lucrurile…
În timpul unor activități desfășurate de lucrătorii MApN împreună cu elevii Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I” Pitești în Poligonul Militar Goranu, s-a produs…
Metodologia de mobilitate pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar 2025-2026 a fost publicată în Monitorul Oficial joi, 12 decembrie, cu o lună după termenul stabilit de Ministerul Educației pentru aprobare.…
„Într-adevăr, dacă aduci texte neatractive la clasă, voi avea o reacție de respingere și nu o să ai pe ce construi”, a declarat filologul Liviu Papadima, profesor la Universitatea din…
Studenții înscriși pe locurile cu taxă ale Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București (UNEFS) primesc o singură bursă socială pe semestru, din fondurile proprii ale instituției, potrivit…
Elevii cazați în 19 camere din căminul Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași au fost forțați să plece din cămin în luna septembrie, în timpul săptămânii, ca în…
Sorin Borodi, profesor de matematică la Școala Gimnazială “Ion Creangă” din Cluj-Napoca, a declarat, într-un interviu pentru Radio Iași România, că ar trebui schimbată programa la matematică. „Toți profesorii, de mulți…
Elevii de clasa a XII-a din județul Timiș au susținut miercuri, 11 decembrie, proba de limba română în cadrul simulării județene a Evaluării Naționale 2025, potrivit Inspectoratului școlar județean. În…
În premieră, România este pe primul loc în 44 de țări în privința consumului problematic de social media. Concret, 22% dintre copiii și adolescenții de 11-15 ani din România au…
Performanță pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori (IJSO) 2024, desfășurată la București. Competiția a reunit peste 50 de țări, iar echipa României a câștigat două medalii…
Peste 133.500 de studenți s-au înscris în anul universitar 2023-2024 în cadrul ciclurilor de studii de licență ale universităților din România, potrivit datelor din partea Platformei Naționale de Colectare a…
Guvernul a adoptat în septembrie Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 106/2024, care include modificări importante la legea 95/2006 în ceea ce privește accesul la asigurarea publică de sănătate pentru diverse…
Proiectele de ordine de ministru cu regulile de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație și referitoare la finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat pentru anul 2025…
Elevii de clasa a VIII-a din județul Timiș au susținut miercuri, 11 decembrie, proba de limba română în cadrul simulării județene a Evaluării Naționale 2025. Au participat elevi din 146…
Până pe 7 februarie, inspectoratele școlare au de transmis Ministerului Educației proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2025 – 2026 separat, atât pentru școlile de stat, cât și pentru…