Șerban Iosifescu, despre anomaliile actualei legi a educației: Directorul de școală are doi șefi, prioritatea decizională o are cel care are banul și pârghiile administrative, fără ca decizia să fie neapărat în interesul elevului

Actuala organizare a sistemului de învățământ generează confuzie și tensiuni în luarea deciziilor, având efecte negative asupra calității actului educațional, a declarat Șerban Iosifescu, expert în educație și fost președinte al Agenției Române de Asigurare a calității în școli (ARACIP), în cadrul unei dezbateri despre Legea Învățământului Preuniversitar, organizată online pe 6 decembrie de Asociația „Ține de noi”. El a descris structura legislativă și administrativă actuală ca pe un „melanj contradictoriu” între centralizare, descentralizare și deconcentrare, susținând că în lipsa unor mecanisme și proceduri clare instituțiile nu au cum să colaboreze.

Expertul în educație a vorbit, în cadrul dezbaterii, despre descentralizarea decizională în sistemul de învățământ și despre structura sa confuză: „De exemplu, directorul de școală are doi șefi, stabiliți prin contract de management educațional și contract de management administrativ-financiar. Știi care e șeful? Sunt oarecare delimitări de atribuții, dar nu știi exact cine decide. Până la urmă, nu știi care are prioritate decizională. Și, cum se întâmplă la noi, prioritatea decizională o are, de obicei, cel care are banul și pârghiile administrative, impunând un anumit punct de vedere, fără ca decizia să fie neapărat în interesul elevului sau al învățării”, consideră Iosifescu.

Șerban Iosifescu a semnalat tendința de menținere a controlului la nivel central în sistemul de învățământ, dând ca exemplu comisiile de specialitate care avizează curriculumul și intervin peste specialiștii care l-au elaborat, ca să păstreze normele cadrelor didactice: „Oricine este în această comisie poate să afirme că specialiștii care au elaborat curriculumul sunt «vai de mama lor» și să decidă schimbări după bunul plac, nu în interesul elevului, ci pentru a păstra norme și structuri existente”, a afirmat el.

De asemenea, colaborarea între instituții rămâne o problemă nerezolvată, în lipsa unor proceduri clare, consideră el: „Multe instituții au responsabilități similare și, teoretic, ar trebui să colaboreze. Dar, dacă nu stabilești clar mecanismele și procedurile de colaborare, nu prea ai cum să colaborezi”, a mai declarat Șerban Iosifescu.

Redăm explicațiile pe subiect ale lui Șerban Iosifescu:

Șerban Iosifescu: Actuala structură este un melanj adesea contradictoriu, intenționat lăsat așa, cred eu, între centralizare, descentralizare și deconcentrare. Chiar dacă descentralizarea decizională este unul dintre principiile conducătoare, menționat în primele articole ale legii învățământului, structura este confuză. De exemplu, cel mai relevant în acest sens este dublul contract de management al directorului. Noi știm din management că poți avea un singur șef, dar directorul de școală are doi șefi, stabiliți prin contract de management educațional și contract de management administrativ-financiar. Știi care e șeful? Sunt oarecare delimitări de atribuții, dar nu știi exact cine decide. Până la urmă, nu știi care are prioritate decizională. Și, cum se întâmplă la noi, prioritatea decizională o are, de obicei, cel care are banul și pârghiile administrative, impunând un anumit punct de vedere, fără ca decizia să fie neapărat în interesul elevului sau al învățării.

Se păstrează, prin diverse mecanisme, un control absolut la nivel central. De exemplu, am scris despre acest subiect: reapar acele comisii de specialitate care avizează curriculumul, deși avem un organ de specialitate pentru asta. Astfel, oricine este în această comisie poate să afirme că specialiștii care au elaborat curriculumul sunt „vai de mama lor” și să decidă schimbări după bunul plac, nu în interesul elevului, ci pentru a păstra norme și structuri existente. Repet, în lege, Ministerul Educației poate face orice, fără limite clare ale autorității decizionale. În alte legi există nu doar precizări despre ce poate face ministerul, ci și despre ce nu are voie să facă. La noi, atribuțiile ministerului sunt limitate doar de cadrul constituțional.

Combinațiile instituționale actuale pot genera tensiuni, confuzii și conflicte. De exemplu, curriculumul și evaluarea sunt adesea în contradicție. Dacă vrem date corecte, evaluarea trebuie să fie independentă de decizia de implementare și de partea de politici educaționale. La fel, combinarea inspecției și evaluării interne cu evaluarea externă, realizată de o instituție subordonată Ministerului Educației, nu asigură independența necesară.

Instituțiile se presupune că ar trebui să colaboreze, dar în realitate se calcă pe bătături. De exemplu, avem Centrul Național pentru Educație Incluzivă, care are atribuții curriculare. Avem Centrul Național pentru Curriculum, care, evident, are și el atribuții curriculare. Avem Centrul Național de Învățământ Tehnologic și Tehnologic Dual, care are, de asemenea, atribuții similare. Și aș putea să enumăr multe alte categorii de atribuții în care mai multe instituții au responsabilități similare și, teoretic, ar trebui să colaboreze. Dar, dacă nu stabilești clar mecanismele și procedurile de colaborare, nu prea ai cum să colaborezi. Știu asta din experiență”, a afirmat Iosifescu.