ad-comunicare-edupedu.ro

Material susținut de BCR

VIDEO Dacă profesorul dovedește interes și motivație în fața elevilor, va fi urmat de către ei – Simona Bădițescu, profesoară de Limba și literatura română implicată în programul-pilot LifeLab by BCR

Implicarea profesorilor în proiecte adecvate mediului lor, vremurilor actuale și adaptarea permanentă la ceea ce este nou și modern în zona pedagogiei sunt elemente care pot să-i inspire pe elevi.…
Vezi articolul

Teodora Dumitru, ambasadoare a campaniei „Împreună pentru drepturi” a Comisiei Europene: Sunt un caz fericit, în ciuda diagnosticului, am ajuns studentă la Medicină. Dar de ce trebuie să mă consider norocoasă când vine vorba despre un drept fundamental?

Teodora Dumitru, o tânără din România care a trăit toată viața cu paralizie cerebrală, a fost numită ambasadoare a campaniei „Împreună pentru drepturi” a Comisiei Europene, alături de alte persoane…
Vezi articolul

Program medical „focalizat pe cercetare avansată”, lansat de Universitatea Babeș-Bolyai / Rectorul Daniel David: o instituție ca UBB „nu-și poate permite în ziua de astăzi să nu aibă o componentă biomedicală”

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță un nou program în domeniul medical, “focalizat pe cercetare avansată”. Programul, numit UBBMed și desfășurat în cadrul “UBB School of Health”, care e listată alături…
Vezi articolul

Expresia “Învățământul preuniversitar este centrat pe elev” dispare în proiectul de modificare a Statutului elevilor, iar articolul este reformulat / Drepturile elevilor, de la transportul gratuit la burse, actualizate în document

“Gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean” și mutarea parțială a deciziei de la autoritățile locale de la guvern, în ceea ce privește cuantumul burselor, sunt două dintre…
Vezi articolul

DOCUMENT Elevii vor putea fi mustrați de profesori în fața clasei, ca sancțiune, deși acum este interzis acest lucru. Modificările scrise de Ministerul Educației, pentru sancționarea elevilor, în proiectul de modificare a Statutului acestora

Elevii vor putea fi mustrați în fața clasei de cadrele didactice, potrivit ordinului ce modifică Statutul elevului, document obținut pe surse de Edupedu.ro. Statutul actual prevede că mustrarea elevilor în…
Vezi articolul

Un raft cu cărți lângă o pușculiță: un elev de clasa a II-a și-a desenat visul în cadrul concursului de educație financiară „Școala banilor bine-crescuți”. Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara este câștigătoarea ediției din acest an

Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara a câștigat anul acesta concursul de desene dedicat claselor P-IV, „Școala banilor bine-crescuți”, organizat de BCR – Școala de Bani. Elevii care au desenat…
Vezi articolul

Niciun proiect nou finanțat din fonduri europene nu e propus de Ministerul Educației pentru 2023, potrivit bugetului pe care Ligia Deca îl consideră “acoperitor” / Politicile și prioritățile instituției – copiate în mare parte din fișa de buget propusă acum un an, sub predecesorul Sorin Cîmpeanu

Fișa de buget aferentă Ministerului Educației, pentru 2023, nu menționează niciun proiect nou finanțat din fonduri europene, pe care această instituție să îl deruleze de anul viitor. Documentul menționează doar…
Vezi articolul

Fostul director al Muzeului Național Brukenthal, profesorul Sabin Luca, a plagiat într-o carte publicată în 2006, a stabilit Comisia națională de etică din cadrul Ministerului Cercetării / Cartea va fi retrasă de la vânzare din România și Germania

Consiliul național de etică din cadrul Ministerului Cercetării, Inovației și Digitalizării a decis că „prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca este vinovat de abaterea de la normele de bună conduită…
Vezi articolul

OFICIAL Banii de „Masa caldă în școli” sunt mai puțini cu peste 4 milioane de lei decât prevedea ordonanța prin care a fost aprobat numărul de 450 de școli în program. Nu există niciun leu prevăzut pentru mâncarea elevilor din primele două module ale anului școlar care începe în septembrie 2023

Pentru anul 2023, banii care sunt alocați pentru programul Masa caldă în școli sunt mai puțini cu peste 4 milioane de lei decât prevede o ordonanță de urgență, potrivit legii…
Vezi articolul

Conducerea Colegiului „I. L. Caragiale” din Ploiești a blocat toate bursele elevilor, timp de 2 luni, deși acestea ar fi trebuit virate încă din 15 noiembrie. Directoarea liceului, Laura Pandelache: Nu au verificat situația diriginții la timp așa încât să transmită numărul acela de absențe, care nu trebuie să depășească 10 lunar

Elevii Colegiului Național „I. L. Caragiale” din Ploiești primesc bursele pe lunile noiembrie și decembrie în ultima zi de școală din acest an pentru că diriginții nu au verificat situația…
Vezi articolul

“Sunt sau nu urmăriții penal din România cei mai potriviți să le țină discursuri elevilor?” – întrebarea unui parlamentar pentru ministrul Ligia Deca, după ce primarul din Iași, Mihai Chirică, suspect într-un dosar DIICOT, a participat la un eveniment școlar

Ministrul Educației, Ligia Deca, este îndemnată “să răspundă clar: sunt sau nu urmăriții penal din România cei mai potriviți să le țină discursuri elevilor?”. Întrebarea e formulată de senatorul USR…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Educația financiară înseamnă să dai undița, nu peștele, spune Elena Lasconi, primar în Câmpulung Muscel, județul Argeș: Cred că, dacă noi am fi educați financiar și am avea un sistem educațional de calitate, nu am mai avea o altă Românie dincolo de granițele țării

„Este foarte important să nu te mai uiți la bani ca și cum ar fi cea mai importantă treabă pe care o faci în viața asta, pentru că nu e”,…
Vezi articolul

Profesorul de fizică Laurențiu Badea: „Asta ni se transmite de la nivelurile ierarhice superioare”, informal, că trebuie să existe o notă pe modul / Mai mulți profesori spun că modulele actuale au impact negativ asupra predării, evaluării și gradului de încărcare resimțit de elevi

Efectul trecerii de la semestre la module se vede în majoritatea școlilor din România, iar în cele mai multe acest efect înseamnă o abundență a evaluărilor, arată într-un material experții…
Vezi articolul

Сім’я з України хоче відкрити в Констанці дитячий садок з викладанням українською мовою, а також із заняттями румунською мовою: діти мають адаптуватися тут, у Румунії

В Україні Олександра була вчителькою початкових класів, а Роман – економістом. Приїхавши до Румунії в лютому 2022 року з маленькою дитиною, їм було нелегко шукати роботу і працювати, бо не…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Directoarea Colegiului Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung, Argeș, școală-pilot în proiectul LifeLab by BCR: Ne dorim să livrăm ore de calitate, să facem lucruri care să conteze de-adevăratelea pentru elevi

„Suntem școală centenară și ne dorim să livrăm ore de calitate, să facem lucruri care să conteze de-adevăratelea pentru elevi”, a declarat Magdalena Dorcioman, directoarea Colegiului Național „Dinicu Golescu” din…
Vezi articolul

Pentru 2023, costul standard per elev crește cu 7% față de anul acesta, echivalentul creșterii salariilor angajaților din Educație, potrivit unor proiecte de hotărâre de Guvern. O noutate este finanțarea școlilor și grădinițelor autorizate, înființate de universități

Valoarea costului standard per antepreşcolar/ preşcolar/ elev ce vizează cheltuielile pentru salariile angajaților din Învățământ, în anul 2023, este de 6.834 lei, potrivit unor proiecte de Hotărâre de Guvern puse în…
Vezi articolul

„Campus Oradea”, consorțiu pentru învățământ dual, aprobat de Consiliul Județean Bihor / A început procedura de selecție a companiilor ce vor face parte din consorțiu și care vor beneficia de facilități fiscale

Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că a aprobat, împreună cu Consiliul Municipal Oradea, în şedinţă comună, înfiinţarea unui consorţiu pentru învăţământ dual numit „Campus Oradea” ce are ca scop creşterea…
Vezi articolul

DOCUMENT A fost lansat apelul de proiecte pentru școli prin care pot accesa până la 1 miliard de euro din PNRR pentru dotarea laboratoarelor de informatică și a claselor cu mobilier sau înlocuirea mobilierului mai vechi de 5 ani / Primăriile pot aplica până în data de 19 martie 2023

Ministerul Educației a lansat apelul competitiv de proiecte „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe” (palatele și cluburile copiilor, cluburile sportive,…
Vezi articolul

Atribuții sporite pentru UEFISCDI, instituția care administrează o bună parte din banii pentru cercetare și învățământul superior, pentru a ajuta alte instituții în accesarea fondurilor prin PNRR – proiect de ordonanță

Instituția guvernamentală care administrează în bună parte finanțarea cercetării și a învățământului superior, UEFISCDI, urmează să primească noi atribuții, prin lege, pentru a putea asista alte instituții publice și private…
Vezi articolul

Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, este doctorand la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, iar îndrumătorul său este directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Constantin Chiriac. Festivalul a primit cei mai mulți bani sub mandatul lui Romașcanu

Ministrul culturii, Lucian Romașcanu îl are ca îndrumător de doctorat pe directorului Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac. Festivalul a primit cei mai mulți bani sub mandatul…
Vezi articolul

Regulile pentru înființarea ludotecilor și grădinițelor comunitare, ca servicii private sau de stat complementare grădinițelor și creșelor, au fost puse în consultare publică / Angajarea personalului didactic, doar pe perioadă determinată – document

Regulile pentru înființarea ludotecilor și grădinițelor comunitare au fost puse în dezbatere publică vineri, 16 decembrie, de către Ministerul Educației. Metodologia de organizare și funcționare a serviciilor de educație timpurie…
Vezi articolul

China difuzează obligatoriu pe TikTok elevilor chinezi de sub 14 ani conținuturi educaționale, experimente științifice, tururi ale muzeelor și limitează folosirea la 40 de minute pe zi. Analiză Le Figaro despre „cum își protejează China copiii și îi prostesc pe ai noștri cu rețeaua socială TikTok”

Diferențele dintre versiunea chineză a aplicației TikTok și cea internațională au fost semnalate de către publicația Le Figaro. De exemplu, dacă elevii au sub 14 ani, atunci aceștia vor vedea…
Vezi articolul