Asociația cercetătorilor Ad Astra salută, într-o scrisoare deschisă emisă vineri, decizia guvernului de a adopta, în ședința de guvern de săptămâna trecută, un memorandum privind utilizarea instrumentului Policy Support Facility…
România și China își vor recunoaște reciproc diplomele emise de instituțiile de învățământ superior, anunță Ministerul Educației. Guvernul a aprobat în ședința de joi, 21 mai, memorandumul între Ministerul Educației…
„Sunt elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Andrei Bârseanu”, din Tîrnăveni, județul Mureș și am citit numeroare articole și scrisori ale altor absolvenți care m-au impulsionat să îmi scriu…
România este, probabil, prima țară cu un președinte în funcție și un fost președinte sancționați simultan de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru derapaje de limbaj împotriva unei minorități. Klaus Iohannis…
„Am făcut un subiect de examen de matematică în condiţiile anunţate: cu masca pe faţă, trei ore. N-am rezistat, mi s-a părut infernal”, a declarat Andy Varga, elevă în clasa…
Graficul desfășurării concursului pentru acordarea gradațiilor de merit – sesiunea 2020 a fost actualizat prin Ordin de ministrul Educaţiei, potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial. Depunerea de către candidați a…
Prăpastia dintre țările cu investiții mari în învățământul superior și cele, printre care și România, unde finanțarea universităților a scăzut în ultimul deceniu este de așteptat să se mărească în…
„Dezavuăm cu tărie atacurile la adresa ELI-NP – Laserului de la Măgurele. Autorii acestora sunt în sfera unor interese obscure, care aduc prejudicii grave României, scrie într-un punct de vedere…
Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Rectorilor și parlamentar PNL, reacționează la acuzațiile de conflict de interese lansate de universitatea condusă de Remus Pricopie. „Într-o perioadă în care învățământul preuniversitar și cel…
Profesorii au primit de la conducerea mai multor şcoli formulare pe care să le trimită elevilor şi părinţilor pentru a le solicita acestora acordul scris „de principiu”, în legătură cu…
Admiterea absolvenţilor de licee militare la facultăţi de profil se va face prin repartiţie, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă aflat pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern…
Universitatea in Cambridge este prima dintre marile instituții de învățământ din Marea Britanie care anunță că anul academic viitor predarea se va desfășura tot online, potrivit The Guardian. Anunțul făcut…
Începutul anului școlar 2020-2021 va însemna pentru Deutsche Schule Bukarest și momentul inaugurării noului campus școlar. În acest moment, lucrările se află în plină desfășurare, astfel încât în septembrie copiii…
SNSPA anunță că „va lua în discuție, în forurile de conducere”, întreruperea colaborării cu Consiliul Național al Rectorilor, „până când nu vor fi adoptate măsuri de depolitizare a acestei instituții”.…
Salariile profesorilor vor ajunge în acest an la nivelul prevăzut de grila din Legea salarizării pentru anul 2022, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern pus în dezbatere de Ministerul Educației.…
„Un studiu recent publicat în Journal of Vocational Behavior a descoperit că timpul investit într-un hobby poate conduce la o creștere a încrederii în propria capacitate de a îndeplini sarcinile…
Comisia a anunțat că va angaja aproape 41 de milioane de euro prin intermediul programului Orizont 2020, programul de cercetare și inovare al UE, pentru a sprijini 9 proiecte care…
Premierul Noii Zeelande le-a sugerat angajatorilor să ia în considerare o săptămână de lucru de patru zile şi alte opţiuni de muncă flexibilă, pentru a impulsiona turismul şi a-i ajuta…
Măștile nemedicale, din material textil, sunt recomandate pentru copiii sub 5 ani și mai mari, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății. Este vorba despre o recomandare oficială inclusă într-un ordin…
Candidații la examenul național de Definitivat 2020 trebuie să depună cerere de recunoaștere sau echivalare a inspecției până pe 22 mai, transmite Inspectoratul Școlar al Municipiului București într-o adresă către…
Salariile personalului didactic de predare, personalului didactic auxiliar, personalului didactic de conducere și personalului de îndrumare și control vor crește la 1 septembrie 2020 până la nivelul prevăzut în grila…
Elevii sunt exceptați de la purtarea măștii în timpul orelor de curs, dacă se păstrează distanțarea și dacă medicul școlar ia această decizie, potrivit unul comunicat dat de Ministerul Sănătății.…
„După ce ne vom consulta cu inspectoratele școlare și cu partenerii de dialog social, dacă este necesar, vom gândi începerea probelor poate mai târziu” la examenele de Bacalaureat și Evaluarea…
Pandemia Covid-19 este de așteptat să lovească puternic posibilitățile de angajare ale tinerilor abia ieșiți de pe băncile școlii, pe o piață unde situația era deja precară, pentru această categorie…
Mutarea școlii în online înseamnă printre altele o nouă formă de democratizare a educației formale. Faptul că în această perioadă părinții au putut avea acces la felul în care se…
Mihai Dragoș, fost președinte al Consiliului Tineretului din România, a transmis EduPedu.ro o reacție la anunțul Federației Tinerilor din Constanța, cum că i-a reclamat la DNA pe ministrul Tineretului Ionut…
„Proba practică la Titularizare s-a scos” și „putem lua orice inspecție în calcul”, nu doar pe cea specială, pentru înscrierea la examenul din acest an, a explicat ministrul Educației modificările…
PRO România și PSD anunță că au depus miercuri, 20 mai, o moțiune simplă îndreptată împotriva ministrului Educației, Monica Anisie. Titlul documentului este ”Pas cu pas am ajuns în colaps…
Președintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, Parlamentului spre reexaminare legea referitoare la interzicerea comportamentului de tip bullying în școli. Șeful statului apreciază că în noua versiune a legii „nu se…
Organizațiile elevilor și studenților cer autorităților, printr-un comunicat transmis miercuri, să „operaíonalizeze de urgență posibilitatea procurării online a legitimațiilor de călătorie la transportul feroviar pentru elevi și studenți.” Ele arată…
Sunt „undeva la 1.900” de cadre didactice fără un dispozitiv, ori fără acces la internet, potrivit secretarului general adjunct al Ministerului Educației, Sorin Decă, la conferința online organizată de Tineretul…
Google va acorda o finanțare de 200.000 de dolari către ONG-ul românesc Adfaber, pentru a derula programe de siguranță online și activități conexe pentru profesori și copii, „cu scopul de…
O bibliotecă virtuală de materiale didactice, ce include și o platformă de creare de conținut pentru profesori și o enciclopedie digitală, a fost lansată săptămâna aceasta și pusă ‘la dispoziția…
Întotdeauna m-am întrebat cât de greu este pentru cineva să poarte povara dublului discurs, cel public și cel al unei realități intime. Când eram elevă, mă gândeam cum un profesor…
Pregătirea digitală a copiilor care îndrăgesc matematica s-a transformat, peste noapte, într-o cerință-normă a școlii transferate exclusiv în online din cauza pandemiei. Profesor de matematică la Liceul Teoretic Internațional de…
Federația Tinerilor din Constanța anunță că a depus plângere penală la Direcția Națională Anticorupție împotriva ministrului Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, „pentru mai multe fapte asimilate faptelor de corupție: abuz…
Biserica Ortodoxă din Moldova, subordonată Patriarhiei Moscovei, a lansat într-o adresă oficială către autoritățile statului toate marile teze conspiraționiste promovate de propaganda rusă în perioada pandemiei. Astfel, ierarhii moldoveni, în…
Limita de 10 elevi în fiecare clasă a fost eliminată din măsurile prevăzute în școli pentru examenele naționale de Bacalaureat și Evaluarea Națională, potrivit unui ordin comun al ministrului Sănătății…
În fiecare școală va fi prezent un cadru medical pe perioada pregătirii pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională dintre 2 și 12 iunie, dar i la examene, a declarat ministrul Educației…
„Am observat foarte mult în spațiul public, în analiza acestei perioade o linie foarte fina de demarcație sau câteodată indistinct între ce este și ceea ce ar trebui să fie.…
Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial noua fișa-cadru a postului pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar. Noile atribuții prevăd obligații ce țin de învățarea-predarea și evaluarea elevilor în mediul…
Redeschiderea școlilor nu a dus la o creștere a cazurilor de Covid-19, după cum au fost informați miniștrii Educației din UE, potrivit unei relatări de luni a publicației britanice The…
Reînceperea şcolilor în 22 de ţări europene nu a dus la vreo creştere semnificativă a infecţiilor de coronavirus în rândul copiilor, părinţilor sau personalului, s-a spus la o videoconferinţă a…
China, țară devenită lider mondial în producție, dar care are restanțe mari în domeniul cercetării și inovației, unde Occidentul deține supremația, ia măsuri pentru ca studenții de elită să se…
„Această radiografie a două luni de școală altfel, cu totul altfel, aș spune că este o pedagogie de pandemie într-un sistem educațional care oricum era inegal din punct de vedere…
Modele de subiecte pentru examenul de titularizare au fost publicate de Centrul Național de Evaluare și Examinare încă din luna inauarie. Pentru a veni în ajutorul profesorilor sau al viitorilor…
Guvernul a alocat întregii cercetări fundamentale din România o finanțare „derizorie și complet insuficientă”, într-un moment în care pandemia Covid-19 a demonstrat importanța cercetării pentru omenire, arată senatorul USR Mihai…
Temele și orele au început să fie cam stresante pentru că nu avem ceva bine pus la punct, spune Antonia Vijidac, elevă în clasa a VII-a, la Liceul Tehnologic Nr. 1…
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede că părinţii îşi pot lua zile libere pentru supravegherea copiilor şi în perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la…
Cine nu a susținut deloc inspecția la clasă, poate primi echivalarea notei cu ultima inspecție susținută în calitate de cadru didactic calificat, anul trecut sau la ultimul examen de Titularizare,…
Noi teste de antrenament pentru elevii de clasa a VIII-a care se pregătesc pentru Evaluarea Națională 2020 au fost publicate de Ministerul Educației. Setul 6 de teste de antrenament conține…
Testele de antrenament pentru Bacalaureat setul 6 a fost publicat de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE). Sunt teste elaborate de specialiștii CNPEE în concordanță cu noile…
Un număr de 31 de tineri pasionaţi de securitate cibernetică fac parte din lotul preliminar al României din care vor fi selectate ulterior zece persoane pentru a participa, în noiembrie,…
Sumele pentru plata cadrelor didactice care vor fi participa anul acesta la examenul național de bacalaureat vor crește, au declarat surse din Ministerul Educației pentru Edupedu.ro. În același timp, propunerea…
Reacție de o duritate fără precedent a conducerii Laserului de la Măgurele, la decizia partenerilor europeni de-a continua proiectul doar Cehia și Ungaria, fără componenta din România. Managementul proiectului de…
Proiectul de calendar pentru admiterea la liceu 2020 este discutat azi în ședință la Ministerul Educației. Potrivit documentului obținut de Edupedu.ro, afișarea locurilor în liceele tehnologice se va face pe…