Peste 150.000 de elevi au terminat astăzi, 27 mai, liceul. Sunt cu peste 10% mai puțini decât anul școlar trecut / Festivitatea de premiere a claselor a XII-a de la Sinaia – FOTO

2.238 de vizualizări
Foto: Daiana Părăuță, elevă
Ministerul Educației anunță că 150.000 de elevi de clasa a XII-a și de clasa a XIII-a sunt în promoția de absolvenți de liceu 2022. Aceștia au încheiat pe 27 mai cursurile anului școlar. La Sinaia, peste 120 de absolvenți ai claselor de a XII-a ai Colegiului “Mihail Cantacuzino” au participat la festivitatea de premiere și la defilarea prin centrul orașului.

Anul trecut, peste 170.000 de elevi au terminat liceul pe 4 iunie 2021. Promoția de anul acesta este mai mică numeric față de cea de anul trecut cu peste 10%.

Înainte de a fi numiți pe podium, elevii de clasa a XII-a și-au auzit numele și au trecut printr-o poartă de metal la care au legat câte un lacăt, pentru a marca legătura de viitor cu școala.

După premierea și cuvintele de final de an școlar, cele patru clase au plecat spre centrul orașului Sinaia, împreună cu profesorii și colegii lor din clasele mai mici. Punctul final a fost fântâna din parcul “Dimitrie Ghica”, unde elevii s-au oprit pentru a sărbători drumul.

Fiecare clasă a adoptat un stil vestimentar unic. De exemplu, elevii clasei de filologie (XII C) au avut tricouri personalizate cu textul „12 Ce Vremuri Am Prins”. Același text a fost pictat și pe bannerul clasei. Fetele din acest colectiv au pregătit în zilele de miercuri și joi fuste de tip „tutu” împreună cu doamna dirigintă, care a fost și croitor, în clasă.

FOTO

Festivitatea de premiere a avut loc după ce, cu câteva zile înainte, cele patru clase au susținut cursuri festive în sălile de clasă, unde au celebrat alături de profesorii și diriginții lor ultimele ore din viața de licean.

Foto: EduPedu.ro
Examene Naționale 2022. Calendar BAC

După liceeni, elevii de clasa a VIII-a vor încheia cursurile pe 3 iunie, iar restul elevilor vor termina anul școlar 2021-2022 vineri, 10 iunie. Ultimii care intră în vacanța de vară sunt elevii claselor de la profilurile tehnologic și profesional, care încheie cursurile la data de 1 iulie.

Potrivit calendarului oficial, evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la Bacalaureat are loc în perioada 6-8 iunie, iar evaluarea competențelor digitale, 9-10 iunie.

Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației a trimis inspectoratelor o notă prin care anunță că s-a decis extinderea intervalelor de timp pentru cele două probe. Conform notei, evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională (proba C) se va face între 13 și 16 iunie. Evaluarea competentelor digitale – proba D va avea loc în perioada 8-10 iunie 2022.

Amintim că Ministerul Educației a mai trimis o notă cu privire la planificarea probei de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, în cadrul examenului de Bacalaureat. Astfel, pe 13 iunie, a doua zi de Rusalii, nu se organizează probe, deși calendarul oficial prevede asta. Mai multe detalii aici.

Citește mai mult aici: Calendar Bacalaureat 2022. Vineri se încheie cursurile pentru elevii de clasa a XII-a, care mai au o săptămână până la examen


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FSE „Spiru Haret” va demara proteste dacă nu se revine asupra cifrelor de școlarizare, care „vor duce la creșterea abandonului școlar”

„Cifrele de școlarizare trimise către inspectorate vor conduce la creșterea abandonului școlar”, iar dacă ministerul Educației „nu va reveni asupra actului normativ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” va demara…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Profesorul de Geografie Radu Șodolescu: Este foarte important să educăm întreaga generație tânără pentru a avea niște oameni responsabili, mai ales când este vorba de resursele financiare ale familiei, ale țării, ale județului. Nu se știe ce funcții vor ocupa

O incursiune transdisciplinară în lumea globalizării și a educației financiare, pornind de la o fișă didactică LifeLab structurată pe tema „Dimensiunile și domeniile globalizării”. Asta le-a propus elevilor săi de…
Vezi articolul

Triaj epidemiologic zilnic în toate școlile, la începutul orelor – Ministerul Educației cere inspectoratelor să monitorizeze îmbolnăvirile prin gripă

Ministerul Educației le cere inspectoratelor școlare să monitorizeze evoluția cazurilor de îmbolnăvire prin gripă și infecții respiratorii în școli și grădinițe. „Astfel, în toate școlile din țară, se va efectua…
Vezi articolul