Preşedintele Emmanuel Macron reia propunerea să fie interzis accesul minorilor sub 15 ani la reţelele sociale, după înjunghierea mortală a unei supraveghetoare şcolare de către un elev

676 de vizualizări
Foto: © CarolRobert | Dreamstime.com
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a declarat marţi că va încerca să interzică accesul minorilor sub 15 ani la reţelele sociale, pe care le-a acuzat de promovarea violenţei, după înjunghierea mortală a unei supraveghetoare şcolare de către un elev, informează agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres, preluată de G4Media.ro. Ideea acestei interdicții a fost promovată de autoritățile franceze în ultima lună.

„Voi da câteva luni pentru a căuta mobilizarea europeană. Dacă nu reuşim, voi negocia pentru a putea aplica acest lucru în Franţa. Nu putem pierde mai mult timp”, a declarat preşedintele Macron la televiziunea publică France 2. 

Cu câteva minute înainte, prim-ministrul francez Francois Bayrou a anunţat pe un alt canal, TF1, că va fi interzisă imediat vânzarea oricăror arme albe minorilor, până acum fiind interzisă doar vânzarea cuţitelor.

Înjunghierea unei supraveghetoare şcolare de 31 de ani la prima oră a dimineţii în Nogent (nord-estul Franţei), în timp ce verifica rucsacul unui elev de 14 ani la intrarea în centrul de învăţământ secundar a îndurerat Franţa.

Macron a subliniat că „violenţa este din ce în ce mai prezentă în societăţi” şi că acest lucru afectează minorii, motiv pentru care a justificat restricţionarea accesului lor la reţelele sociale.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Citește și:
Franța dorește să impună la nivel european verificarea vârstei adolescenților care folosesc rețele sociale. Ministrul pentru tehnologii digitale susține interzicerea utilizării rețelelor până la 15 ani

Foto: © CarolRobert | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Asociația Studenților de la Universitatea din București cere măsuri sporite de siguranță în cămine, după un furt și multe probleme de igienă și securitate / Studenții reclamă gratii slăbite la ferestre, personal dezinteresat, garduri rupte, gândaci și mucegai

Un furt soldat cu pagube materiale în valoare de circa 10.000 de lei, petrecut într-un cămin al Universității din București, precum și situația de igienă și securitate din căminele acestei…
Vezi articolul

Propunerea de a trece la „orarul de iarnă” vine de obicei de la directorul școlii, nu de la elevi, iar cadrele didactice sunt majoritare și votează în acord cu directorul, spune Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor

Consiliul Național al Elevilor susține recomandarea trimisă marți de Ministerul Educației conform căreia „descurajează practicile unităților de învățământ care trec la orarul de iarnă și reduc durata orelor și a pauzelor”. Președintele…
Vezi articolul
identitatea de gen

“Primul caz în care o instanță din România acordă despăgubiri pentru discriminare lingvistică”: Ministerul Educației și Inspectoratul din Cluj trebuie să plătească 60.000 de lei pentru un grup de elevi maghiari, în urma desființării unei clase de liceu

Ministerul Educației și Inspectoratul Județean Cluj trebuie să plătească despăgubiri în valoare totală de 60.000 de lei pentru un grup de zece elevi discriminați, în urma unei decizii din 2019…
Vezi articolul