Profesoara Eugenia Pavăl: De 1 Decembrie, aș vrea să uit…

Scriu acest text în zi de sărbătoare. E sărbătoarea țării în care am fost născută și crescută, în care am învățat că orice zid trecut este o lecție de viață. Este țara în care am cunoscut dictatura, dar și locul în care încă se aude scrâșnetul dureros al facerii democrației.

Mă gândeam să încep cu un citat celebru despre patrie sau despre sacrosancta legătură dintre generații. Am renunțat temându-mă să nu sune prețios! Nu e deloc ușor să scrii despre țara ta, fără să fii patetic sau critic, pentru că, într-o vreme a contrastelor evidente, poți ușor trece de la o extremă la alta. Nu vreau să cad în patima naționalismului ieftin, a lozincilor patriotarde, dar nici în aceea a criticii deșănțate.

Am să vorbesc despre România reală, așa cum o văd și simt eu, mai ales de 35 de ani, de când, în calitate de truditor al școlii românești, am străbătut timpul alături de generațiile de elevi pe care i-am asistat în devenirea lor.

România mea reală este ca o femeie frumoasă și voluptuoasă, încrâncenată și delicată, puternică și ezitantă, răvășită, însă, de visuri neîmplinite, de stângăcii stupide, secătuită de poftele necumpătate ale unor ’’patrioți’’ contemporani însetați de argint și de putere.

România mea reală înseamnă oamenii ei simpli, inteligenți și creativi, îndrăzneți și generoși, dar și aceia lași, resemnați și ignoranți care trăiesc încă într-un obscurantism de neînțeles, paradoxal în comparație cu accesul la sursele de informare.

Dar, mai presus de orice, România mea reală se confundă cu tinerii pe care îi văd zi de zi la școală și pe care îi învăț să fie mereu cu ochii larg deschiși asupra lumii, să creadă în ei, să-și impună ideile novatoare, cu fruntea sus, prin forța argumentelor, să schimbe ce e de schimbat.

Datoria față de ei nu-mi dă voie să uit că 1 Decembrie ne găsește și anul acesta cu un sistem de învățământ eterogen, aflat la discreția unor politruci care nu au absolut nicio legătură cu școala cea adevărată, cu științele educației. În contextul actual, nefericit, al unei pandemii ce pare că nu se mai sfârșește, ne-am jucat de-a v-ați ascuns ba cu școala tradițională, ba cu școala online! Că nu se poate face scoală tradițională în pandemie, se știe! Dar, după ce ridicăm în slăvi școala online, acuzând cadrele didactice de reticență la nou și-i scoatem pe mulți din zona de confort, o discredităm, pentru că cei învestiți cu mersul învățământului românesc nu s-au deranjat să creeze conținuturi și orare speciale pentru acest tip de școală, înainte de începutul anului școlar.

De 1 Decembrie, aș vrea să uit că nu există încă programele și manualele pentru clasa a IX-a, că ne-am trezit cu o vacanță forțată, de două săptămâni, tocmai atunci când, profesori și elevi, intraserăm într-un ritm eficient, că în plină desfășurare a concursurilor de directori, prin unele județe, nu spun care, au loc celebrele ’’descinderi’’ de la inspectoratele școlare, chipurile, pentru îndrumare și consiliere, nu ca forme de presiune asupra directorilor nedoriți sau ca sursă de stres pentru profesori și elevi, după un cumplit val patru al pandemiei.

Aș vrea să uit multe de 1 Decembrie… Dar nu voi uita niciodată că noi suntem România reală! O țară este mereu după chipul și asemănarea oamenilor ei. La mulți ani, România!

___

Cine este Eugenia Pavăl:

Eugenia Pavăl este profesoară de Limba și literatura română a Colegiului Național „Grigore Moisil” – Urziceni, Ialomița. A absolvit Liceul Pedagogic din București și Facultatea de Litere a Universității din București, gradul I, 35 de ani vechime la catedră.