Profesorii au fost înlocuiți de inteligența artificială într-un liceu din Londra. Proiectul-pilot a fost lansat pentru elevii care se pregătesc pentru examene

[jp_post_view]
SURSA: Freepik.com
Pregătirea pentru examene cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) și nu cu un profesor: un liceu privat din Londra a demarat un astfel de experiment, inițiativă privită cu circumspecție de o cercetătoare în domeniul AI, relatează AFP, potrivit Agerpres.

David Game College, o unitate de învățământ privată situată în centrul Londrei, a lansat acest proiect-pilot în urmă cu circa șase luni pentru tinerii care se pregătesc pentru examenele GCSE. Este prima clasă de acest fel din Regatul Unit.

„Învățământul va fi transformat de AI. Nu mai e nicio îndoială”, a declarat directorul adjunct al școlii, John Dalton. El a dorit să preia conducerea în acest domeniu.

Platforma „controlează” felul în care elevii își însușesc cursurile și furnizează instituției „informații despre obiceiurile lor de învățare”, a explicat el.

Șapte elevi fac parte deocamdată din acest proiect-pilot. Într-o mică sală de clasă, aceștia au la dispoziție calculatoare de pe care pot accesa programul.

În locul profesorilor, elevii sunt asistați de „antrenori pedagogici”, care sunt calificați ca profesori, dar nu cunosc conținutul diferitelor materii. Rolul lor este mai degrabă de a-i ghida pe elevi în utilizarea sistemelor de inteligență artificială.

Ei îi susțin, de asemenea, în obținerea de competențe non-tehnice, cum ar fi aptitudini pentru a lua parte la dezbateri.

„Lider mondial

Potrivit lui John Dalton, la rândul său profesor de biologie, AI poate evalua cunoștințele unui elev „cu o precizie superioară față de un profesor mediu” și permite o predare mai personalizată. Poate contribui, de asemenea, la reperarea unor lacune în cunoștințele elevilor.

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a promis la jumătatea lunii ianuarie că va face din regatul Unit „liderul mondial” în domeniul inteligenței artificiale. El a anunțat un plan de acțiune care ar urma să atragă companii, investitori și să dinamizeze o economie aflată în dificultate.

Guvernul de la Londra spune că AI i-ar putea ajuta pe profesori să-și organizeze lecțiile și să corecteze lucrări de control. A dezvoltat propriul instrument, un asistent pentru lecții denumit „Aila”, adaptat la programa școlară britanică.

Pentru Rose Luckin, o profesoară de la universitatea londoneză UCL care studiază utilizarea AI în educație, proiectul-pilot de la David Game College este un „caz unic”.

Ea își pune întrebări asupra capacității AI de a preda „în ansamblu matematica, engleza, biologia, chimia și fizica”.

Cercetătoarea se întreabă de asemenea dacă „educația socială” pe care o aduce de obicei într-o sală de clasă se poate realiza „suficient” prin intermediul acestui program, chiar dacă responsabilii proiectului-pilot afirmă că elevii dispun de mai mult timp pentru a interacționa cu colegii lor.

„Nu vreau să fiu foarte negativă, căci dacă nu încercăm aceste instrumente, nu vom vedea cum funcționează”, a spus ea.

Ea a mai precizat și că AI va „transforma” rolul profesorilor. Dar este încă „imposibil” de știut în ce sens se va întâmpla acest lucru.

Profesoara speră că David Game College va evalua dacă AI „are un impact pozitiv sau negativ”.

„Mai eficace

Massa Aldalate, o elevă în vârstă de 15 ani, spune că a fost vrăjită de acest program.

„La început, aveam dubii”, a explicat ea, așezată pe un scaun rotativ în sala de clasă. „Dar este mult mai eficace dacă vreți cu adevărat să vă atingeți obiectivele”, a continuat adolescenta.

Sala de clasă tradițională nu-i lipsește „cu adevărat”.

În ceea ce privește cursurile de engleză, una dintre materiile ei preferate, eleva se gândea că trebuia să aibă un profesor în fața ei. Dar „a funcționat”, a spus ea. „Voi răspundeți la întrebări și totul are logică”, a explicat ea.

Unul dintre principalele sindicate din învățământ în Marea Britanie, National Education Union, a apreciat faptul că guvernul pune accentul pe formarea profesorilor cu ajutorul instrumentelor digitale.

Secretarul general al sindicatului, Daniel Kebede, a subliniat însă că această ambiție ar trebui să se traducă prin „importante investiți”’ pentru dotarea acestor unități cu tehnologia necesară.

Rose Luckin a subliniat că programul de la David Game College este „elitist”, întrucât costurile anuale sunt de 27.000 de lire sterline (32.120 euro), cu peste 10.000 de lire sterline în plus față de taxele medii de școlarizare din școlile private britanice.

Accesul inegal la tehnologie este, de altfel, una din „provocările” AI, a mai spus ea.


2 comments
  1. Câtă vrăjeală. Ar face orice sa taie din cheltuieli și sa aibă profit maxim.Horror!E ca începutul unui film horror!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții sunt întrebați dacă sunt de acord cu examenul la Colegiile naționale care suspendă obligativitatea Evaluării Naționale și dacă sunt de acord cu noul Bacalaureat din proiectele de legi ale Educației – sondaj lansat de Federația Părinților

Un chestionar de consultare pentru părinți, cu privire la admiterea la liceu și noul Bacalaureat din proiectul de lege a învățământului preuniversitar, a fost lansat de Federația Națională a Asociațiilor…
Vezi articolul
colegiile universitare la care se intră fără BAC

Admiterea la liceu, prevăzută de „România Educată”, încurajează meditațiile? Ministrul Educației: Să eliminăm ipocrizia aceasta că „vai, nu este bine să faci meditații”. Este foarte bine să faci meditații, condiția e să nu faci cu elevii de la clasă

Este foarte bine să faci meditații, cu condiția să nu intri în incompatibilități, să faci meditații cu elevii de la clasă, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care a spus într-un…
Vezi articolul

Simulare BAC 2023. Rezolvarea subiectelor la Istorie, făcută de profesoara Andreea Martinescu: Este surprinzător faptul că la subiectul II apare un text referitor la evenimente din prima jumătate a secolului XIX

Subiectele pe care le-au primit liceenii la simularea de la Istorie au fost rezolvate pentru Edupedu.ro de profesoara Andreea Martinescu. Cadrul didactic este de părere că subiectele au fost accesibile:…
Vezi articolul

Actualii studenți de anul 1 care au fost olimpici național sau internațional în liceu vor putea primi până la 6.000 de euro pe an pentru cercetare, prin programul de granturi „Regele Carol I” / Cererile se depun până pe 25 decembrie la universități

Absolvenții de liceu care au obținut premii sau mențiuni la competițiile naționale sau internaționale recunoscute de Ministerul Educației, în timpul liceului, și care din anul universitar 2022-2023 urmează cursurile unei…
Vezi articolul

Apeluri insistente la încredere în guvern, minciuni pe tema „memorandumului-declarație” și informații despre bani dați și pentru salariile din alte domenii – Declarațiile complete făcute de miniștrii guvernului Ciucă în ajunul protestului de vineri al profesorilor

„Încredere” și sinonime ale acesteia au fost cuvinte-cheie în apelurile adresate de 3 miniștri ai Guvernului României la adresa profesorilor, în declarațiile făcute la finalul ședinței de guvern de joi.…
Vezi articolul