Program de burse pentru elevii de 13-16 ani, organizat de British School of Bucharest. Regulile pentru a câștiga o bursă de studii la școala britanică

3.687 de vizualizări
Transferul elevilor în anul școlar 2024-2025
Foto: Freepik.com
British School of Bucharest organizează un nou program de burse pentru anul școlar următor, pentru elevii cu vârsta între 13 și 14 ani și între 15 și 16 ani, se arată într-un comunicat de presă al școlii.

Pentru a se înscrie și a avea șansa de a beneficia de bursa BSB începând cu anul academic 2021-2022, elevii trebuie să scrie un eseu pe tema “Shape your tomorrow / Creează viitorul tău”, care se va concentra pe schimbările cauzate în acest an de pandemie. Eseul se adaugă la alte documente necesare pentru înregistrare. Acesta va trebui să abordeze unul din următoarele subiecte:

  • Împărtășește-ne părerea despre modul în care distanțarea socială va remodela modul în care interacționăm unul cu celălalt.
  • Lecțiile pe care le învățăm prin depășirea obstacolelor sunt fundamentale pentru evoluția noastră. Relatează-ne unul dintre cele mai dificile momente din ultimul an. Cum te-a afectat și ce ai învățat prin depășirea acestuia?
  • „Dacă viața de dinainte era ‘normală’, nu vreau să mă întorc la ea”. Discutați de ce umanitatea trebuie să se descurce mai bine în noul normal în ceea ce privește problemele de mediu, egalitatea de gen sau rasismul sistemic.
  • “Adevărata creativitate nu este să privești în afara cutiei, ci în interiorul ei”. Argumentează pentru sau împotriva faptului că limitările ne ajută să gândim neconvențional.

Pe lângă eseu, înscrierea presupune și prezentarea următoarelor documente:

  • Formularul de înscriere
  • Copie a certificatului de naștere/CI/Pașaport
  • Cea mai nouă situație școlară
  • Portofoliu cu lucrări de artă/realizări sportive – dacă este cazul

Documentele necesare pentru înscriere, precum și eseul, se vor trimite până pe 22 ianuarie 2021, nu mai târziu de ora 13.00, la adresa: admissions@britishschool.ro. Programul de burse BSB se adresează elevilor născuți între:

  •  1 septembrie 2006 și 31 August 2007 – pentru înscrierea în anul 10 în sistemul de studii britanic, începând cu anul școlar 2021 – 2022.
  •  1 septembrie 2004 și 31 August 2005 – pentru înscrierea în anul 12 în sistemul de studii britanic, începând cu anul școlar 2021 – 2022.

Sursă foto: Freepik.com


1 comment
  1. Sau cu alte cuvinte scoala mediocra pe bani ridicol de multi cauta creiere gratis cu care sa se ridice in statistici si cu care sa se laude de parca ar fi contribuit cu ceva! Racolam olimpici pentru glorie si fraieri pentru +20000 euro/an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, despre elevii care folosesc telefoane la ore: Am cerut inspectorilor școlari să monitorizeze și să trimită raport la minister. Așa ceva este de neacceptat. Este o rușine pentru statutul profesorului

Așa ceva este de neacceptat. Este o rușine pentru statutul profesorului, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, despre elevii care intră în direct pe rețelele sociale în timpul orelor.…
Vezi articolul

Noile reguli pentru organizarea olimpiadelor școlare 2025, finanțarea lor și acordarea de premii elevilor și profesorilor ar fi trebuit să fie în vigoare la 1 august, dar Ministerul Educației încalcă propriul termen din nou – Guvernul modifică planul actelor normative și estimează finalul lunii august pentru această HG

Noile reguli pentru organizarea olimpiadelor și altor competiții școlare 2025, finanțarea lor și acordarea de premii elevilor, profesorilor și școlilor, sunt încă neaprobate. Ministerul Educației și-a stabilit termenul de 1…
Vezi articolul

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești: „Guvernanții nu prezintă soluții pentru studenți și nu oferă absolut nicio normă sau îndrumare instituțiilor de învățământ superior”

„Guvernanții nu prezintă soluții pentru studenți și nu oferă absolut nicio normă sau îndrumare instituțiilor de învățământ superior din România cu privire la modul de desfășurare a actului educațional, care…
Vezi articolul

Cum și-au bătut joc șefii unei școli și ai inspectoratului școlar Gorj de Ministerul Educației – un caz de abuz administrativ în care o profesoară a fost împiedicată sistematic să predea

Conducerea Liceului Tehnologic Motru și cea a Inspectoratului Școlar Județean Gorj au sfidat instituția care gestionează și guvernează sistemul de învățământ din România – Ministerul Educației. Totul s-a petrecut în…
Vezi articolul