Program național de mentorat a educatorilor, burse de studiu pentru elevii din liceele pedagogice și standarde de calitate în educația timpurie, într-un apel de peste 20 de milioane de euro, pentru Ministerul Educației și ARACIP, în dezbatere publică

1.944 de vizualizări
Foto: © Lordn7 | Dreamstime.com
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în consultare publică un proiect de 21 de milioane de  euro pentru Ministerul Educației și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) prin care se vor face standarde de calitate pentru educația timpurie, un program național de mentorat a educatorilor și se vor acorda burse de studiu pentru elevii din liceele pedagogice.

Apelul „Sistem unitar pentru educație timpurie incluzivă și de calitate” este necompetitiv, singurul solicitant eligibil este reprezentat de Ministerul Educației și partenerul eligibil în cadrul acestui apel de proiecte este reprezentat de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), conform Ghidului Solicitantului pus în dezbatere publică.

„Performanța sistemului de educație este reflectată prin indicatorii relevanți pentru educație și formare care situează România pe ultimele locuri între statele membre ale UE. Date din 2019 evidențiază decalaje importante față de media UE și de țintele stabilite: 

  • Ponderea copiilor cu vârste sub 3 ani, în sistem formal de îngrijire/educație era 15,1% (față de 33% – ținta UE), participarea la educația timpurie fiind deosebit de scăzută în mediul rural și în rândul copiilor de etnie romă; 
  • Rata de participare la învățământul preșcolar era de 86,3%, mai scăzută decât media UE de 94,8% și valoarea-țintă UE de 95%.
  • Părăsirea timpurie a școlii cu o rată de 15,3% este departe de ținta stabilită pentru România (11,3% în 2020) și de nivelul UE 27 (10,2%), cu nivel mai ridicat în mediul rural (22,4 %) și în rândul categoriilor sociale defavorizate, inclusiv în rândul romilor.
  • Ponderea absolvenților de studii superioare (30-34 de ani) este de 25,8%, sub media UE28 (41,3%)”, potrivit documentului.

Bugetul apelului

Bugetul alocat apelului de proiecte este de 23.100.000,00 euro, din care contribuția UE este în cuantum de 19.635.000,00 euro (85%), iar contribuție națională este în cuantum de 3.465.000,00 euro (15%).

Rata de cofinanțare UE reprezintă 85,00 % din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Acțiuni sprijinite în cadrul apelului  „Sistem unitar pentru educație timpurie incluzivă și de calitate”

Apelul de proiecte vizează finanțarea următoarelor măsuri:

  • Completarea cadrului de asigurare a calității educației timpurii 
  • Formarea personalului (directori, metodiști, inspectori pentru învățământ preșcolar/educație timpurie, responsabili ai CEAC de la nivelul unităților de învățământ) implicat în asigurarea și monitorizarea calității serviciilor de educație timpurie 
  • Dezvoltarea și susținerea sistemului de formare inițială a cadrelor didactice din educația timpurie 
  • Program de mentorat pentru personalul didactic și nedidactic din educația timpurie pentru diminuarea decalajului urban-rural în abordarea noului curriculum și a aplicării principiilor educației timpurii și pentru promovarea strategiilor didactice inovatoare”  

Grup țintă vizat de apelul de proiecte

În cadrul prezentei cereri de proiecte, grupul țintă eligibil cuprinde  următoarele categorii:

  • „Personal didactic de predare, auxiliar (inclusiv mediatori școlari) şi personal didactic de conducere, de îndrumare şi control; 
  • Elevi din programe de formare pentru Îngrijire și Educație Timpurie a Copiilor (ÎETC)”.

Activități eligibile: 

„Dezvoltarea și asigurarea calității sistemului de ÎETC:

  • Completarea cadrului de asigurare a calității educației timpurii, elaborarea unui set unitar de standarde de calitate pentru programele de educație timpurie (elaborare standarde specifice pentru programele de educație timpurie, revizuire standarde de autorizare/acreditare a unităților de educație timpurie, standarde ocupaționale specifice în educația timpurie, atât pentru personalul didactic, cât și pentru cel nedidactic, în acord cu Reperele Fundamentale în Învățarea și Dezvoltarea Timpurie a Copilului de la naștere la 7 ani și cu documentele de politici in domeniu elaborate la nivel european de Grupul de lucru pentru Educație timpurie) – activitate relevantă și obligatorie 
  • Formarea personalului implicat în evaluarea și monitorizarea asigurării calității la nivel județean, în vederea utilizării setului unitar de standarde de calitate pentru programele de educație timpurie – activitate relevantă și obligatorie
  • Program național de mentorat pentru diminuarea decalajului urban-rural în abordarea noului curriculum și a strategiilor didactice inovatoare – activitate relevantă și obligatorie
  • Programe de formare, consiliere și mentorat a cadrelor didactice cu implicarea unor mentori selectați de inspectoratele școlare – activitate relevantă și obligatorie
  • Elaborare de analize de nevoi la nivel județean, măsuri de evaluarea competențelor îmbunătățite – activitate relevantă
  • Elaborare și editare ghiduri cu bune practici pentru sprijinirea implementării noului curriculum și a principiilor de bază ale unei educații timpurii incluzive și de calitate, cu un accent deosebit pe strategii didactice inovatoare (inclusiv predare online și formarea competențelor digitale) – activitate relevantă

Dezvoltarea sistemului de formare inițială și continuă a cadrelor didactice pentru ÎETC Îngrijire și Educație Timpurie a Copiilor:

  • Conceperea și implementarea unui modul de formare inițială și continuă, privind competențele culturale adaptate specificului comunităților roma (istorie, tradiții, valori, cutume, limba, etc.) care să ofere, atât cadrelor didactic din educația timpurie, cât și elevilor/studenților aflați în proces de formare pentru ÎETC, competențe de a înțelege și de a adapta procesul educațional în context etno si multicultural, inclusiv din perspectiva importanței utilizării unor metode de predare a unor noțiuni de bază – bilingve – activitate relevantă
  • Susținerea formării inițiale din liceele pedagogice prin acordarea de burse de studiu elevilor pentru o carieră didactică în ÎETC – activitate relevantă și obligatorie

Perioada de implementare a proiectului este de 48 de luni. În situația în care proiectul va avea prevăzută o perioadă de implementare mai mare / mai mică de 48 de luni, cererea de finanțare va fi respinsă”, potrivit documentului.  

DOCUMENT Ghidul Solicitantului Condiții Specifice Sistem unitar pentru educație timpurie incluzivă și de calitate – în dezbatere publică

Foto: © Lordn7 | Dreamstime.com/ Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Ce ambitii! Eu unul ma bucur ca avem o pondere mai scazuta a copiilor sub 3 ani in sistem formal. Asta inseamna ca mai avem parinti care valorizeaza timpul petrecut cu copilul (si nu sunt obsedati doar de cariera) si familii extinse unite.

    „Ponderea copiilor cu vârste sub 3 ani, în sistem formal de îngrijire/educație era 15,1% (față de 33% – ținta UE), participarea la educația timpurie fiind deosebit de scăzută în mediul rural și în rândul copiilor de etnie romă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime

Acordarea indemnizației de instalare, pentru angajații din Învățământ, este obligatorie, spune Federația Sindicatelor „Spiru Haret”: Dacă profesorii nu o primesc, „există posibilitatea sesizării instanței de judecată” / Model de cerere pentru indemnizația de instalare

În anul școlar 2024-2025, acordarea indemnizației de instalare, pentru angajații din Învățământ, este obligatorie, după cum se arată într-o informare a Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, document consultat de…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu, ministru al Educației în țara europeană cu cele mai multe școli care au latrine: Toaleta, chiar dacă este în curte, ea poate să fie conformă. Cu toții am fost la festivaluri, cu toții mergem la plajă și sunt toalete conforme

„Este o problemă exagerată, pentru că de multe ori lor legăm digitalizarea și calitatea educației de toaletă. Toaleta, chiar dacă este în curte, ea poate să fie conformă. Cu toții…
Vezi articolul

Mai multe asociații ale elevilor cer Guvernului să facă „achiziții publice de tablete și abonamente la internet”, pentru școala online, și acuză că „autoritățile au compromis acest an școlar prin tot ce (nu) au făcut”

Patru asociații ale elevilor cer Guvernului „să înceapă în regim de urgență procedura unei achiziții publice de tablete și abonamente la internet”, pentru ca școala online să se deruleze și…
Vezi articolul