Promisiunile pe Educație ale noului președinte al României, Nicușor Dan

5.732 de vizualizări
Foto: © LCVA | Dreamstime.com
Nicușor Dan a publicat cele câteva priorități ale sale pe Educație în documentul său programatic „Viziunea România Onestă”. Acesta precizează că „Educația trebuie tratată ca o chestiune de siguranță națională” și pune pe primul loc resursa umană din învățământ, dar vorbește și despre dezvoltarea gândirii critice.

„De calitatea școlii de azi depinde forța României de mâine – economică, democratică, culturală”, potrivit documentului citat.

Nicușor Dan precizează că „investiția în profesori, în copii și în adaptarea școlii la lumea reală este cea mai strategică decizie pe care o poate lua un stat responsabil”.

„Profesionalizarea resursei umane din educație” înseamnă, pe scurt în planul de promisiuni al noului președinte „creșterea motivației cadrelor didactice prin salarii competitive, formare continuă de calitate și promovare pe criterii meritocratice”.

Pentru prima dată într-un program prezidențial apare ca temă „dezvoltarea gândirii critice”. Iar explicația pentru această promisiune ar fi aceea că ar putea avea loc „revizuirea programelor școlare și instruirea specifică a profesorilor pentru a încuraja gândirea independentă, argumentarea logică și capacitatea de analiză”.

În privința corelării educației cu piața muncii, Nicușor Dan scrie că „elaborarea, împreună cu mediul de afaceri, a unei strategii care să alinieze învățământul preuniversitar și universitar la nevoile economiei reale” ar fi soluția.

La fel ca toate programele de Guvernare din ultimii 10 ani, și aici apare discuția despre investițiile în educația timpurie, care ar trebui să se materializeze prin „construirea de creșe și formarea personalului calificat, ca parte a unui program național de sprijin pentru primele etape din viața copilului”, potrivit viziunii lui Nicușor Dan

Ultima chestiune abordată pe această temă a Educației, în viziunea lui Nicușor Dan, este combaterea abandonului școlar. Iar asta s-ar face prin „asigurarea de mese calde, transport școlar și alte măsuri sociale, precum și stimulente pentru cadrele didactice care predau în comunități vulnerabile”, se mai arată în document.

Foto: ID 375405240 © LCVA | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Perplex, acest ministru are numai vorbe in „portofoliu” si mai nou idei tampite despre titularizare. Cu cat mai multe idei de-astea, cu atat mai multe sanse ca scolile, aservite politic, sa nasca mici georgisti si simionisti. Odata ce ai pus profesorul sa se milogeasca unor directori sau inspectori de partid, ti ai dat foc la valiza si o sa fie pericolul extremismului la fiecare runda de alegeri. Lasati titularizarea cum e! Nu creati portite pentru nepotisme si acoliti politici, dom’ mEnistru.

  2. In primul rand sa-l puna pe domnul profesor universitar doctor psiholog la treaba. De 4 luni domnul in cauza trage chiulul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul va veni cu o decizie în privința salarizării personalului nedidactic din școli până la sfârșitul săptămânii, susține liderul sindical Marius Nistor: Trebuie să-și calculeze banii și să ne dea răspunsul

Până la sfârșitul acestei săptămâni, Guvernul o să vină cu o decizie în privința rezolvării problemei ce ține de salarizarea personalului nedidactic din unitățile de învățământ, după cum a declarat,…
Vezi articolul

UPDATE Elevii din șase școli încep cursurile pe 12 ianuarie, din cauza întreruperilor de curent electric provocate de căderile de zăpadă și viscol / Alte două grădinițe și un liceu au activități online

UPDATE Șase școli sunt închise încă două zile după vacanța de iarnă pentru elevi, conform unui anunț făcut miercuri de Ministerul Educației. Este vorba despre unități de învățământ din județele…
Vezi articolul

Guvernul a aprobat plata unei restanțe de 160,6 milioane lei către Agenția Spațială Europeană / Autoritatea Română pentru Cercetare: Măsura permite recuperarea dreptului de vot al României în cadrul organizației

Guvernul a adoptat, în ședința sa de marți, o hotărâre prin care alocă 160,6 milioane lei în contul restanțelor acumulate de România către Agenția Spațială Europeană (ESA), anume contribuțiile la…
Vezi articolul

Profilul absolventului de liceu încă nu e gata, deși termenul pe care ar fi trebuit să-l respecte Ministerul Educației era 30 septembrie / În paralel, Ligia Deca le transmite inspectorilor școlari generali că noile programe pentru liceu nu mai pot întârzia

Profilul absolventului de liceu încă nu este finalizat, deși termenul pe care ar fi trebuit să-l respecte Ministerul Educației era 30 septembrie. Concret, ordinul ministrului educației privind aprobarea profilului de…
Vezi articolul