Analiza de mai jos este ultimul articol al regretatului cercetător Dan Constantin Jipa (1935 – 2020), unul dintre primii sedimentologi români, creator de școală, membru corespondent al Academiei Române și primul Director Științific al GeoEcoMar:
Când ne gândim la un bazin marin, ne apare în minte imaginea unei largi suprafeţe acvatice, răscolite de valuri și de curenți. În realitate, în mările şi oceanele lumii, relieful fundului este unul mult mai variat decât ne-am putea închipui, pe alocuri, chiar mai accidentat decât cel pe care îl putem vedea pe uscat. Există aici munţi, dealuri şi văi similare cu formele de relief de la suprafață. Utilizarea metodelor geofizice moderne face ca relieful adâncurilor marine să devină mai clar.
Asemenea altor bazine marine, pe fundul Mării Negre există o vastă reţea de văi submarine (Fig. 1). Tranziţia de la malul mării la zona submarină cea mai adâncă se face prin câteva trepte de relief (Fig. 1 A). Există mai întâi o zonă aproape plată, care se numește şelf sau platformă continentală. De la 100 – 200 de metri adâncime, începe relieful submarin mai abrupt – panta continentală, a doua treaptă de relief submarin. Aria unde înclinarea fundului marin are valori intermediare (între panta continentală şi câmpia abisală) este numită piemont continental (Fig. 1 A), iar zona cea mai adâncă, plată sau cu relief foarte redus, poartă numele de câmpie abisală.
Văile submarine (Fig. 1 B) sunt prezente mai ales pe panta continentală, prelungindu-se pe piemont până la marginea câmpiei abisale. Întocmai ca pe uscat, o vale submarină este formată dintr-un canal principal, care are ca afluenţi alte canale mai mici. Partea superioară a văii submarine, situată pe panta continentală, este adâncă şi are versanţi abrupţi. Acesta este canionul submarin, care uneori incizează partea externă a șelfului continental. Pe măsură ce traseul văii înaintează spre zone submarine mai adânci, cu relief mai plat, valea devine din ce în ce mai puţin adâncă, pierzându-și caracterul de canion. În zona Mării Negre au fost evidenţiate în jur de 30 de sisteme de văi submarine (Fig. 1 B).
În partea estică și sudică, linia de ţărm a Mării Neagre se află la limita cu Munţii Caucaz şi Munţii Pontici. Aici, panta submarină este mai abruptă şi canioanele sunt mai bine delimitate.
Imaginile (figura 2 A) arată reţeaua de văi submarine din zona de la vest de Batumi şi Poti (Georgia). Canioanele acestei zone sunt adânci, cu versanţi abrupţi şi înalţi (Fig. 2 B). Din secţiunea morfologică (Fig. 2 C) se vede că cel mai profund canion – Batumi Nord – are peste 700 m adâncime. Pe văile canioanelor sunt transportate pietriş, nisip şi mâl, proces care se produce şi în râurile terestre. Pe coasta estică, caucaziană, a Mării Negre, multe dintre capetele canioanelor ajung foarte aproape de linia de plajă. Din acest motiv, o mare parte a nisipului şi a pietrişului adus de râuri terestre este captată de canioane şi transportată în zone cu apă adâncă, producând astfel o eroziune puternică a plajelor.
În Marea Neagră, cele mai dezvoltate văi submarine sunt cele ale Dunării (Fig. 3). Sistemul submarin dunărean a fost studiat intens de o echipă de cercetători de la GeoEcoMar, în colaborare cu cercetători de la Universitatea din Hamburg și de la I.F.R.M.E.R (Franţa). Capul canionului submarin dunărean a avansat 26 km în zona periferică a platformei continentale. Investigaţiile geofizice au evidenţiat în firul canionului existența mai multor generaţii de canale meandrate (Fig. 3 A). De la adâncimea apei de circa 800 de metri până la adâncimea de 1500 de metri, în sistemul submarin dunărean se dezvoltă un canal lung, de aproximativ 65 de kilometri, uşor ondulat. La capătul din aval al acestui canal, s-a format un sistem complex de canale mici şi puternic meandrate. Aceasta este zona ”Conului de Apă Adâncă al Dunării”, format prin acumularea sedimentelor transportate de Dunăre. De la capătul său nord-vestic de pe şelf, la o adâncime a apei de 120 de metri, până la terminaţia sud-estică a Conului Submarin, aflat la o adâncime de 2150 de metri, lungimea sistemului de văi submarine al Dunării însumează aproximativ 200 de kilometri.
Pe lângă văile submarine din zona adâncă a mării (de la 200 de metri până la aproximativ 2100 de metru), pe platforma continentală a Mării Negre există canale submarine la adâncimi ale fundului mării de 50 la 150 m. Cele mai clare canale de acest fel au fost evidenţiate de studiile realizate de cercetători turci, francezi şi americani la est de Strâmtoarea Bosfor (Fig. 4).
Canale submarine au fost puse în evidenţă şi pe șelful Mării Negre din dreptul Deltei Dunării (Fig. 3). Traseul canalelor marchează situaţia care a existat când nivelul mării era mai coborât, şelful era subaerian şi Fluviul Dunărea, încărcat cu sedimente, curgea până la capul canionului submarin. În prezent, când nivelul Mării Negre este ridicat şi şelful este inundat, gurile de vărsare ale Fluviului Dunărea se află la aproximativ 100 de km depărtare, iar transportul sedimentelor pe Canionul Dunării nu mai este unul activ.
____
Regretatul cercetător Dan Constantin Jipa (1935 – 2020) a fost unul dintre primii sedimentologi români, creator de școală, o personalitate marcantă a Geoștiințelor din România. Membru corespondent al Academiei Române, Dan C. Jipa a fost primul Director Științific al GeoEcoMar și a sprijinit și sfătuit generații întregi de geologi și sedimentologi. Acesta este ultimul său articol.
Radu Vancu
Costin Ionescu
Raluca Pantazi