Rectorul Universității Dunărea de Jos din Galați, Puiu Lucian Georgescu, renunță la candidatura pe listele PSD în Parlament

857 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Lucian Georgescu
Rectorul Universității Dunărea de Jos din Galați, Puiu Lucian Georgescu, anunță că a renunțat să mai candideze pe listele PSD în alegerile parlamentare. „Am avut în vedere responsabilitățile complexe de management și strategia de dezvoltare a Universității, care necesită prezența efectivă a rectorului în Galați”, explică Puiu Lucian Georgescu decizia, în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook.

Rectorul Universității Dunărea de Jos din Galați ocupa locul al cincilea pe lista PSD Galaţi între candidaţii pentru Camera Deputaţilor pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, scrie publicația Viața liberă.

Lucian Puiu Georgescu, ales la sfârșitul anului trecut rector al Universității “Dunărea de Jos” din Galați și fost ministru al Cercetării în guvernul Tudose, a fost acuzat în Observator Cultural, sub semnătura lui Marius Oprea, de falsificarea unor date din CV-ul “prin care și-a construit cariera”. Este vorba despre perioada din ultimii ani ai comunismului, când, potrivit sursei citate, “a fost activist al Comitetului Județean al UTC Galați”.

Comunicatul integral publicat de rectorul Puiu-Lucian Georgescu pe pagina sa de Facebook:

„În urma unei largi consultări cu echipa de conducere din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați am luat decizia să renunț la candidatura pentru alegerile parlamentare din partea PSD.

Am avut în vedere responsabilitățile complexe de management și strategia de dezvoltare a Universității, care necesită prezența efectivă a rectorului în Galați.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își reiterează intenția de a se implica plenar în dezvoltarea comunității locale, județene, regionale și naționale, fiind o componentă de bază a acesteia, prin aportul științific, tehnic și de inovare, așa cum se întâmplă în întreaga lume.

Rolul universității este, pretutindeni în lume, unul major care creează plus valoare comunității și trebuie apreciat ca atare.

Prof. univ. dr. ing. Puiu-Lucian GEORGESCU
Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați”


1 comment
  1. Daca ar fi fost pe un loc eligibil nu ar fi renuntat. Chiar asa, de ce nu o fi consultat „pe larg” echipa de conducere inainte sa isi declare disponibilitatea de a fi pus pe listele PSD?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitățile tehnice critică felul cum sunt elaborate, la CNATDCU, standardele minimale pentru acordarea titlurilor de conferențiar și profesor universitar, a atestatului de abilitare și a diplomei de doctor, pe noua lege / Standardele urmează să fie finalizate până la sfârșitul anului și adoptate la începutul lui 2024

Procedurile prin care sunt stabilite standardele minimale pentru conferirea titlurilor de conferențiar și profesor universitar, a atestatului de abilitare și a diplomei de doctor, conform noii legi a învățământului superior,…
Vezi articolul

Universitățile de Arte cer public să nu fie modificat articolul 114 din proiectul legii învățământului superior, așa cum a fost anunțat după negocierile cu Universitaria, pentru că ar reduce finanțarea pentru acestea: Peste 6.000 de studenţi ar fi direct afectaţi

Modificarea articolului 114 din proiectul legii învățământului superior este cerută public de Consorţiul Universitar Arte într-un comunicat trimis la redacție. Alianța de universități scrie mai întâi că „îşi manifestă susţinerea…
Vezi articolul