Rectorul Universității Tehnice din Iași, Dan Cașcaval, a fost reales pentru al treilea mandat la conducerea instituției

922 de vizualizări
Foto: USAMV
Dan Cașcaval, care se află din 2016 la conducerea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, a fost reales pentru al treilea mandat de rector, în alegerile organizate luni în cadrul instituției de învățământ superior, potrivit unui comunicat emis luni seară. El l-a învins în cadrul scrutinului pe contracandidatul George Țăranu, cel care în toamnă inițiase, fără succes, o campanie prin care propunea ca la universitatea ieșeană rectorii să poată avea cel mult două mandate, indiferent de perioada în care s-au desfășurat acestea.
  • Potrivit datelor prezentate de biroul electoral, Dan Cașcaval a obținut 367 de voturi pentru (71,4% din totalul voturilor valabil exprimate), în timp ce George Țăranu a obținut 147 de voturi. Prezența la urne a fost de 83,7%. 

Legea învățământului superior limitează numărul de mandate ale rectorilor la două, dar nu ia în calcul și mandatele exercitate în temeiul vechii legi. Acest lucru i-a permis lui Dan Cașcaval, precum și altor rectori în funcție, să candideze pentru un nou mandat de cinci ani, deși sunt deja în funcție de cel puțin 8 ani.

În toamna anului trecut, Universitatea din București a prevăzut în carta sa actualizată că în instituția bucureșteană rectorii nu pot avea mai mult de două mandate, indiferent de perioada de desfășurare a acestora. Modelul a fost preluat, în octombrie, într-o campanie desfășurată la Universitatea Gheorghe Asachi, prin care inițiatorul, George Țăranu, până acum membru al Senatului universitar, cerea un referendum se modificare a Cartei universitare, pentru ca aceeași restricție să fie aplicată și acolo. Campania nu a avut însă succes.

  • George Țăranu, șef de lucrări la Facultatea de Construcții și Instalații, a candidat ulterior împotriva lui Dan Cașcaval în alegerile pentru funcția rector – programul său managerial aici.

Programul managerial al lui Dan Cașcaval – aici.

Dan Cașcaval, specializat în inginerie chimică, fost decan al facultății de profil din cadrul Universității Tehnice, este președinte al Agenției Universitare a Francofoniei pentru Europa Centrală și Orientală. Edupedu.ro a scris, în 2023, că el a preluat această funcție, în cadrul agenției internaționale conduse de fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, în condițiile în care el menționa într-un CV mai vechi un nivel mediu de înțelegere și nivel începător pentru vorbire și scriere în limba franceză.

Citește și:

Rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, candidat unic, a fost reales pentru al patrulea mandat la conducerea instituției

CALENDAR Începe sezonul pentru alegerea rectorilor în universitățile românești, pentru următorii cinci ani / Anca Buzoianu deschide calea – realeasă pentru un nou mandat la conducerea UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca

Campanie la Universitate Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași pentru ca rectorii să aibă cel mult două mandate, indiferent de perioada când s-au derulat


1 comment
  1. X-ulescu reales, chiar și fără vreun congres.
    important e cascavalul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un bacalaureat care “să verifice competențele de bază la toate disciplinele, cel puțin din trunchiul comun”, menționat ca soluție de ministrul Cîmpeanu / În prezent, trunchiul comun include peste 10 materii în fiecare an, inclusiv Religia

“Un bacalaureat adaptat, care să verifice competențele de bază, dar să verifice competențele de bază la toate disciplinele, cel puțin din trunchiul comun, alături de posibilitatea de a-și manifesta fiecare…
Vezi articolul
Echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I

DOCUMENT Model de raport lunar pe care trebuie să îl completeze profesorii pentru a primi sporul de doctorat și exemple de activități luate în calcul pentru acordarea lui, publicate de ISJ Dolj

Profesorii trebuie să depună lunar un raport de activitate suplimentară pentru a putea primi sporul de doctorat. Elaborarea unei lucrări științifice si rezolvarea creativă a situațiilor ce impun managementul riscului,…
Vezi articolul

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European: O recomandare pe care aș da-o este să introducem cursuri de inteligență artificială și robotică în școlile din România, dar nu ca ore în plus / Elevii folosesc unelte AI, dar profesorii nu, pentru că nimeni nu-i învață

România trebuie să introducă cursuri de inteligență artificială și robotică în școli, iar acestea nu trebuie să fie ore în plus, a declarat într-un interviu pentru TechRider Victor Negrescu, vicepreședinte…
Vezi articolul