Remus Pricopie: SNSPA nu se va asocia cu demersul Consiliului Național al Rectorilor, privind amputarea atribuțiilor Ministerului Educației în definirea politicilor publice în domeniul educației

3.250 de vizualizări
Remus Pricopie / Foto: Facebook.com
Școala Națională de Studii Politice și Administrative anunță că nu va organiza referendumul propus de Consiliul Național al Rectorilor, cu privire la procesul de acordare a titlurilor de doctor și a atestatelor de abilitare. „SNSPA nu se va asocia cu demersul Consiliului Național al Rectorilor, privind amputarea atribuțiilor MEC în definirea politicilor publice în domeniul educației”, declară rectorul Remus Pricopie, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Rectorul SNSPA acuză presiuni din partea președintelui CNR, Sorin Cîmpeanu, asupra ministrului Educației, Monica Anisie, după ce Ministerul Educației a finalizat selecția membrilor CNATDCU pentru mandatul 2020-2024. 

Reacția SNSPA vine după ce Consiliul Național al Rectorilor condus de liberalul Sorin Cîmpeanu a anunțat oficial că le propune universităților să organizeze două referendumuri, prin care să stabilească dacă elimină Ministerul din procesul de acordare a diplomelor de doctor și din abilitări.

Comunicatul integral al SNSPA:

„Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus PRICOPIE: “SNSPA nu se va asocia cu demersul Consiliului Național al Rectorilor, privind amputarea atribuțiilor MEC în definirea politicilor publice în domeniul educației”

După consultarea Consiliului de Administrație al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, face următoarele precizări în legătură cu propunerea Consiliului National al Rectorilor (CNR) privind reorganizarea CNATDCU:

  1. Nu putem să nu observăm că poziția conducerii Consiliului National al Rectorilor (CNR) s-a schimbat în ultimele săptămâni, după ce Ministerul Educației și Cercetării a finalizat selecția membrilor CNATDCU pentru mandatul 2020-2024. Dacă inițial era apreciat rolul CNATDCU în asigurarea standardelor de calitate academică, acum același organism consultativ a devenit „o piedică” în calea autonomiei universitare;

 

  1. Inițiativa CNR, susținută în fapt de Președintele CNR, rectorul și – simultan – politicianul Sorin Cîmpeanu, de a organiza „dezbateri democratice” privind rolul și funcția CNATDCU în arhitectura academică românească și exprimarea opiniei (prin vot) a membrilor comunităților academice, poate fi interpretată ca o formă de presiune a CNR asupra MEC, respectiv a ministrului Educației, Monica Anisie, care a derulat un proces transparent și perfect legal pentru selecția cadrelor didactice și de cercetare, membre CNATDCU.

 

  1. Rolul președintelui CNR, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, este acela de a armoniza relația dintre universități și mediul politic, social și economic, nu de a crea presiuni și constrângeri sau conflicte, care pot oricând escalada, între factorii de decizie din sistemul de învățământ superior. Din păcate, și în acest ultim demers CNR, sesizăm mai mult interese sau orgolii personale, decât preocuparea pentru binele comunității academice;

 

  1. Având în vedere cele prezentate mai sus și în lipsa unei argumentări corespunzătoare, avansată în spațiul public, SNSPA nu se va asocia cu recenta propunere a conducerii CNR, respectiv aceea de a declanșa un mecanism amplu, la nivelul universităților, care are ca scop declarant amputarea atribuțiilor MEC în definirea politicilor publice în domeniul calității educației.”
Citește și:

 


3 comments
  1. Ce note a avut la studiile de licenta domnul Liviu Marin, component al comitetului de selectie pentru matematica? Vrem sa vedem foaia matricola!

  2. Adică ,,singura persoană care am organizat concursuri de director” va semna viitoarele Diplome de Doctor? E foarte ciudat că un profesor de calibrul d-lui Pricopie spune așa ceva. De fapt nu e ciudat, dar totuși…

  3. Conflictul dintre domnii Pricopie si Campeanu produce o analiza corectă la care d-na Ministru ar putea sa reflecteze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Recunoașterea funcției didactice obținute de universitari în străinătate e valabilă doar la nivel de universitate, dispare posibilitatea recunoașterii valabile la nivel național – Metodologie nouă pentru învățământul superior / Documentele necesare la dosar

Recunoașterea funcției didactice de către o universitate, în cazul funcțiilor obținute la universități acreditate din străinătate, este valabilă și produce efecte juridice doar la nivelul acelei instituții de învățământ superior,…
Vezi articolul

Admitere 2022 USAMV: Peste 5.400 de locuri la cele 7 facultăți ale Universității de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din București. Peste 4.000 de locuri de cazare în două campusuri de top / Înscrieri până pe 22 iulie – VIDEO (P)

Admiterea la facultățile Universității de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) București a început. Studenții și viitorii studenți pot să se înscrie online în perioada 4 – 22 iulie 2022…
Vezi articolul

Membrii CNATDCU care au fost condamnați în instanță vor putea fi revocați, prevede noul regulament. Sorin Cîmpeanu, despre modificările aduse regulilor de funcționare a forului: Întotdeauna în instanță deciziile Consiliului au avut de suferit pe aspecte procedurale și nu de conținut științific

Membrii CNATDCU care au fost condamnați în instanță vor putea fi revocați, prevede noul regulament al forului care analizează plagiatele din tezele de doctorat, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației.…
Vezi articolul

Rectorul SNSPA scrie Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu acuzațiile de abuz sexual la adresa profesorului Marius Pieleanu, expuse într-o investigație Snoop.ro: Vă supunem atenției, spre analiză și luarea măsurilor care se impun

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) anunță că a transmis miercuri, 30 iulie 2025, o solicitare oficială către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,…
Vezi articolul