Repartizarea la liceu pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, publicată doar de inspectoratele școlare

15.622 de vizualizări
Foto: Angelo Brezoianu – Agerpres Foto
Repartizarea la liceu pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) a fost publicată doar de unele inspectorate școlare. Amintim că Edupedu.ro a scris că astăzi, 7 iulie, elevii cu CES vor afla în ce licee au fost repartizați pe locurile destinate lor, potrivit calendarului.

7 iulie 2022: Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și comunicarea rezultatelor candidaților. Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere”, se arată în calendarul admiterii de liceu.

Potrivit unei note, candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, pot solicita și primi o nouă fișă de înscriere pentru a putea participa la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023.

Lista inspectoratelor școlare:

Potrivit Ministerului Educației, sunt 405 de locuri suplimentare pentru elevii cu CES în București.

Articol în curs de actualizare


3 comments
  1. Elevii repartizați pe locurile cu CES și rromi au medii cu 2,3,4,5 puncte mai mici decât media clasei.Trebuie susținuți ,dar se pierde măsura de la nota 9 la nota 6.Asa este normalitatea in Romania.

  2. Cand se vor publica listele si la Galati ? Nu trebuie respectat calendarul repartizarilor ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere liceu 2025. Fișa de înscriere se completează de către elevi și părinți, în prezența dirigintelui, în perioada 14 – 21 iulie / Informații utile despre completarea opțiunilor și actele necesare pentru dosarul de înscriere

Elevii care au absolvit clasa a VIII-a și au susținut Evaluarea Națională 2025 vor completa opțiunile în fișele de admitere la liceu 2025, în prezența părintelui și a dirigintelui, în…
Vezi articolul