Repartizarea la liceu pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, publicată doar de inspectoratele școlare

[jp_post_view]
Foto: Angelo Brezoianu – Agerpres Foto
Repartizarea la liceu pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) a fost publicată doar de unele inspectorate școlare. Amintim că Edupedu.ro a scris că astăzi, 7 iulie, elevii cu CES vor afla în ce licee au fost repartizați pe locurile destinate lor, potrivit calendarului.

7 iulie 2022: Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și comunicarea rezultatelor candidaților. Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere”, se arată în calendarul admiterii de liceu.

Potrivit unei note, candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, pot solicita și primi o nouă fișă de înscriere pentru a putea participa la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023.

Lista inspectoratelor școlare:

Potrivit Ministerului Educației, sunt 405 de locuri suplimentare pentru elevii cu CES în București.

Articol în curs de actualizare


3 comments
  1. Elevii repartizați pe locurile cu CES și rromi au medii cu 2,3,4,5 puncte mai mici decât media clasei.Trebuie susținuți ,dar se pierde măsura de la nota 9 la nota 6.Asa este normalitatea in Romania.

  2. Cand se vor publica listele si la Galati ? Nu trebuie respectat calendarul repartizarilor ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Clase de până la 33 de elevi la liceu s-ar putea forma încă din prima etapă de admitere, nu doar în situațiile speciale, cum e în metodologie, din cauza cazurilor multiple de elevi cu medii egale la repartizarea computerizată – surse

La repartizarea computerizată din acest an se vor putea forma clase de liceu cu până la 30 de elevi, iar cu aprobarea inspectoratului școlar al municipiului București, numărul ar putea…
Vezi articolul
Înscrierea pentru Admiterea la liceu

Înscrierea pentru Admiterea la liceu a început. În ce ordine treci opțiunile pe fișă? Programatorii care au făcut softul de repartizare computerizată explică algoritmul cu exemple concrete / Completarea fișei punct cu punct

Vineri, 16 iulie 2021, a început completarea fișelor cu opțiunile elevilor pentru admiterea la liceu. Potrivit calendarului de admitere la liceu pentru anul școlar 2020–2021, publicat de Ministerul Educației, completarea fișelor pentru…
Vezi articolul

Învățământul profesional devine obligatoriu pentru elevii cu medii sub 5, care susțin Evaluarea Națională anul acesta. Metodologia de admitere la liceu a fost publicată în Monitorul Oficial

Învățământul profesional devine obligatoriu pentru elevii care susțin Evaluarea Națională anul acesta și obțin o medie de admitere sub 5. Prevederea apare în metodologia de admitere la liceu publicată în…
Vezi articolul