Repornirea planului „România Educată”, în discuții la Guvern

[jp_post_view]
Foto: Gov.ro
Premierul și ministrul Educației discută în această dimineață despre proiectul „România Educată”, a cărui implementare legislativă, prevăzută într-un memorandum adoptat de cabinetul Cîțu anul trecut, a fost blocată din luna septembrie 2021.

Întâlnirea de lucru a premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, apare pe agenda premierului, iar tema discuțiilor vizează „măsurile pentru implementarea Proiectului ‘România Educată'”.

Consiliul Elevilor remarca, în 25 ianuarie 2022, că nu a primit nicio invitație, până acum, la consultări pentru implementarea proiectului “România Educată”. Asta în contextul în care ministrul Cîmpeanu anunța că vor fi două legi separate – una pentru preuniversitar și alta pentru universitar și spunea, în ianuarie, că facem tot posibilul ca un draft al unui nou pachet legislativ în educație să existe cât mai rapid, după finalizarea consultărilor în cadrul proiectului ‘România Educată’”.

Comitetul interministerial înființat anul trecut de Florin Cîțu ar fi trebuit să aibă o întrunire pe 9 septembrie, însă nu a mai avut loc acea ședință. Din acel moment, orice discuție oficială pe implementarea proiectului, la nivelul Guvernului, a fost inexistentă, sau dacă a existat ea nu a fost comunicată public.

Comitetul interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului „România Educată” a funcționat pentru o lună, timp în care Ministerul Educației a elaborat 12 fișe de lucru (draft).

1. Cariera didactică și parcursul profesional

2. Managementul și guvernanța sistemului de educație

3. Finanțarea sistemului de învățământ preuniversitar

4. Infrastructura sistemului de educație

5. Curriculum și evaluare centrate pe competențe

6. Educație incluzivă de calitate pentru toți copiii

7. Alfabetizare funcțională

8. Promovarea educației STEAM

9. Digitalizare

10. Reziliență

11. Învățământ universitar

12. Teme transversale

Apoi același comitet a decis să mai fie elaborate încă 3 fișe de lucru: Educația Timpurie, Învățământul primar și secundar și Învățământul profesional.

Amintim că în memorandumul adoptat în vară de guvernul Cîțu, pentru implementarea raportului prezidențial România Educată, termenul pentru elaborarea pachetului legislativ era de 1 octombrie 2021. Premierul Cîțu a insistat, o vreme, pe respectarea acestui termen: pe 26 august, el atenționa că “avem niște termene pe care le-am asumat”, atunci când ministrul Cîmpeanu își exprima “îngrijorarea” că n-ar putea fi adoptat acel pachet legislativ. În septembrie, ministrul anunța o amânare până în 2022, după o nouă serie de consultări – detalii aici.

De ce aceste întârzieri? Consilierul prezidențial, Ligia Deca, explica faptul că „valul pandemic, coroborat cu evenimentele de pe scena politică, au însemnat o întârziere a acestor etape”, iar consilierul ministrului Educației, Radu Szekely, spunea că nu este realist termenul de 1 decembrie 2021 pentru un nou proiect de lege, termen invocat anul trecut de către oficialii din Educație, și trimitea la „condițiile meteo”.

„Sincer nu cred că este realist acest termen. Ar însemna să fim în minutul 85 și noi suntem mult mai devreme. Nu vreau să absolv pe nimeni, mai ales instituția pe care o reprezint, de vreo vină. Nu acesta este scopul. Ci pur și simplu condițiile meteo au încetinit meciul. Ne-au forțat să facem o pauză. ’S-a și plouat, s-a și nins’, au căzut guverne. Este greu de dus proiectul mai departe într-o situație de instabilitate politică, la nivelul la care ne-am dorit noi și la nivelul la care ministerul s-a angajat în vară”, a spus Szekely în noiembrie 2021.


5 comments
  1. Asa niste observatii la intamplare:

    Fisa 1, O1 Realizarea profilurilor de competențe
    Ar trebui mai intai sa formeze oamenii care vor coordona crearea profilurilor de competente. Daca lucreaza cu aceleasi metode de pana acum, profiluri scrise in birou de tot felul de incompetenti, nu se va schimba nimic.

    Cate profiluri vor fi? Cati oameni vor fi implicati? etc. Ei cica le creaza in 2022? In 10 luni? Nu ma pot opri din ras.

    O1.c) Cartografierea nevoii de formare la nivelul sistemului educațional
    Asta e facuta de profii de geografie? lol Alta idiotenie romaneasca, complet irelevanta si inutila.

    O1.e) Actualizarea permanentă a profilurilor de competențe
    Pentru asta trebuie o procedura clara, oameni implicati, platiti, cu o minima formare / informare in analiza unui post etc. Astia au impresia ca profilurile se vor actualiza de la sine?

    Romania fickusata, o noua varza pusa in practica de niste imbecili.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderii sindicali, Marius Nistor și Simion Hăncescu, după măsurile de austeritate anunțate pentru Educație: Dacă guvernanții nu vor înțelege importanța educației, trebuie o mobilizare masivă a tuturor celor din învățământ, pentru demararea unor acțiuni de protest de amploare / Să nu fim tot noi sacrificații „de serviciu”

Liderii sindicali Simion Hăncescu și Marius Nistor au spus că trebuie „o mobilizare masivă a tuturor celor din învățământ, pentru demararea unor acțiuni de protest de amploare”, dacă nu se…
Vezi articolul

Burse de câte 5.000 de euro pentru tinerii profesori din universități care predau folosind tehnologia în mod inovativ, lansate de Asociația Industriei de Software. Aplicațiile sunt deschise până pe 30 septembrie

Studenții de la doctorat care au activitate didactică, asistenții universitari și lectorii din instituțiile de învățământ superior pot primi burse de 5.000 de euro dacă integrează tehnologia în mod inovativ…
Vezi articolul

Datele elevilor au fost accesibile caselor de pariuri, în Anglia. Ministerul Educației de la Londra, învinovățit pentru încălcări inacceptabile ale regulilor de protecție a datelor, chiar dacă informații personale nu au fost divulgate

Ministerul Educației de la Londra a fost declarat responsabil pentru o încălcare a legilor privind protecția datelor personale, în condițiile în care a permis caselor de pariuri acces la o…
Vezi articolul

Reprezentanții elevilor, despre proiectul modificării ARACIP: Interesele unora primează în fața siguranței copiilor și în fața educației de calitate / Solicităm ministrului educației să retragă, de urgență, proiectul de hotărâre de guvern

„Consiliul Național al Elevilor dezaprobă ferm reorganizarea aberantă a ARACIP și susține că activitatea agenției trebuie să rămână independentă față de factorul politic sau de interesele obscure” și cer retragerea…
Vezi articolul

Subiecte Evaluare Națională clasa a VI-a 2025 – Matematică și Științe ale naturii. Au avut de precizat două reguli pe care trebuie să le respecte orice turist care vizitează Delta Dunării. O altă cerință a fost să deseneze circuitul electric al unei lanterne, la fel ca anul trecut

Elevii de clasa a VI-a au susținut miercuri, 28 mai, proba de Matematică și Științe ale naturii din cadrul Evaluării Naționale 2025. Durata alocată rezolvării a fost de 60 de…
Vezi articolul