Restaurație la corectarea lucrărilor în București: Tezele elevilor din capitală de la Evaluarea Națională 2019 nu vor mai fi corectate în alte județe, încrucișat, ci pe sectoare

[jp_post_view]
Examen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Lucrările elevilor din București de la examenele de Evaluare Națională 2019 nu vor mai fi corectate încurcișat în alte județe, așa cum a fost procedura în ultimii ani pentru a micșora șansele de fraudă, ci între sectoare, au confirmat pentru Edupedu.ro reprezentanții Ministerului Educației și ai Inspectoratului Școlar din Capitală. În țară, evaluarea și corectarea tezelor de examen vor fi realizate în continuare în alte județe decât cele în care elevii susțin probele scrise, din motive de securitate. Pe București, lucrările vor fi corectate încrucișat între sectoare, fără o dezbatere publică a acestei modificări.

Contactat de Edupedu.ro, Florian Lixandru, secretarul de stat din Ministerul Educației responsabil cu învățământul preuniversitar, a declarat că, la fel ca “în cazul olimpiadelor și concursurilor, sectoarele municipiului București sunt asimilate județelor”. Oficialul nu a mai răspuns de ce anii trecuți sectoarele nu au fost asimilate județelor și care a fost motivul modificării anul acesta a procedurii de corectare.

Posibilitatea ca ministerul să renunțe la corectarea încrucișată apare în Ordinul de ministru privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2018-2019:

  • „Art.7. În cazul în care Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale decide ca evaluarea lucrărilor dintr-un județ/municipiul București să se facă în alt județ, transportul lucrărilor dintr-un județ/municipiul București în județul desemnat de Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale pentru evaluarea inițială a acestora/rezolvarea contestațiilor și invers, precum și consemnarea în catalogul electronic a rezultatelor obținute de candidați la Evaluarea Națională se fac în conformitate cu procedura elaborată de Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale”.

Marina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), a confirmat pentru Edupedu.ro că, în Capitală, lucrările copiilor vor fi evaluate și notate anul acesta “încrucișat” între sectoare. “Sunt 6 centre de evaluare a lucrărilor de Evaluare Națională, pe București, corespunzătoare sectoarelor”, a precizat aceasta, pentru Edupedu.ro.

Adrian Horvat, inspector la Inspectoratul școlar al Municipiului București (ISMB), a precizat pentru Edupedu.ro că anul acesta Capitala nici nu va mai trimite lucrările copiilor în alte județe spre evaluare și notare, dar nici nu va mai primi teze din țară pentru acest proces.

Singura excepție va fi la evaluarea lucrărilor de la ultimul examen din cadrul Evaluării Naționale: proba de Limba și literatura maternă. Pentru evaluarea și notarea tezelor de la examenul de Limbă maternă, „chemăm evaluatori din alte județe„, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul Horvat.

Amintim că procedura corectării încrucișate a lucrărilor elevilor la examenele naționale a fost introdusă la Bacalaureatul din 2015, de ministrul de atunci Sorin Cîmpeanu. El a extins, practic, la examenele susținute de elevi principiul aplicat prima dată în 2011, la titularizare, de Daniel Funeriu. Detalii aici

Citește și:

 

 


4 comments
  1. Cum se vor corecta anul acesta lucrarile intre sectoare cand in sectorul 4 la matematica este Chites, iar in sectorul 1 tot Chites. Ore cum vor corecta lucrarile la matematica pentru zecile de copii cu care au facut pregatire? Evident cu obiectivitate.Cum doamne ati luat acesta decizie sau mai bine spus pentru cine? evident pentru cine trebuie… Nu va mai opriti cu hotiile…..

  2. „Lucrările elevilor din București de la examenele de Evaluare Națională 2019 nu vor mai fi corectate încurcișat în alte județe, așa cum a fost procedura în ultimii ani pentru a micșora șansele de fraudă, ci între sectoare”, vorbim despre limba si literatura romana si despre matematica. Ce se intampla cu cea de-a treia proba, limba si literatura materna, fie aceasta germana sau maghiara? Cate scoli de germana si maghiara sunt in capitala? Doua? Patru? Cum se face corectarea incrucisat la aceasta proba?

    1. Vă mulțumim pentru sesizare! Am întrebat la ISMB și am revenit cu următorul răspuns, cu care am updatat și articolul: Pentru evaluarea și notarea tezelor de la examenul de Limbă maternă, „chemăm evaluatori din alte județe”, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar Adrian Horvat.

      1. Va multumesc si eu pentru promptitudine! Poate ca veti urmari acest aspect in urmatoarele articole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bugetul cercetării este „mult mai mare” decât cel alocat Autorității pentru Cercetare – vicepreședintele ANC, Tudor Prisecaru / Aspiranții la o carieră în domeniu au nevoie de „motivație interioară”, pentru că „nu vei avea remunerație foarte mare la început”, spune el

Școlile au nevoie de o „metodologie de finanțare” care să susțină specializarea inteligentă, inclusiv prin laboratoare sigure, a spus Tudor Prisecaru, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cercetare, în cadrul ediției…
Vezi articolul

Ministrul Educației din Marea Britanie le cere profesorilor retrași din activitate să se întoarcă în clase pentru a-i suplini pe colegii absenți din cauza creșterii cazurilor de infectare cu varianta Omicron a Covid-19

În Marea Britanie, profesorii retrași din activitate (out-of-work) sunt chemați în școli pentru a-și putea înlocui colegii dacă va fi lipsă de personal didactic, pe fondul răspândirii variantei Omicron în…
Vezi articolul

Elevii repetenți la liceu, premiați de Ministerul Educației cu bursă de 300 de lei pe lună, dacă aleg să se înscrie la școlile profesionale, inclusiv duale – prevederea apare în noua metodologie / Secretarul de stat Florian Lixandru: Logica acestei prevederi este de a-i stimula să aleagă și învățământul profesional

Elevii care au rămas repetenți și aleg să continue studiile în învățământul profesional, inclusiv dual în anii școlari 2023—2024 și 2024—2025, beneficiază de bursă tehnologică, potrivit metodologiei-cadru, publicate în Monitorul…
Vezi articolul

„O eroare de casting” – sindicatele profesorilor din Franța, după ce deputata Anne Genetet, de meserie doctor și specializată în apărare, a fost numită ministra Educației

Noua ministră a Educației, Anne Genetet, „nu știe prea multe, nici direct, nici tangențial, despre școli și sistemul educațional”, a declarat, pentru FranceInfo, Elisabeth Allain-Moreno. Reacția vine din partea secretarului…
Vezi articolul