Rezultate admitere liceu 2025 în București: Peste 15.500 de elevi au fost repartizați în clasa a IX-a / Peste 900 de locuri rămase libere

7.406 vizualizări
Fotografie: Ivan Samkov – Pexels
În municipiul București au fost repartizați computerizat la liceu 15.551 de elevi, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Aceștia reprezintă 98,35% dintre candidații care au completat fișe de opțiuni, iar 928 de locuri au rămas libere și vor putea fi ocupate în etapa a II-a.

În municipiul București, au fost înscriși 15.812 candidați care au completat fișe de opțiuni. Dintre aceștia, au fost repartizați computerizat 15.551 de elevi (98,35%), după cum urmează:

  • 13.098 candidați din municipiul București
  • 2.453 candidați proveniți din alte județe.

Au fost nerepartizați 261 de candidați (1,65%), dintre care 190 din București și 71 din alte județe.

Distribuția candidaților admiși pe profiluri educaționale este următoarea:

  • profil umanist: 4.097 elevi;
  • profil real: 5.678 elevi;
  • profil resurse naturale și protecția mediului: 729 elevi;
  • profil servicii: 3.027 elevi;
  • profil tehnic: 2.020 elevi. 

În plus, în etapele speciale derulate anterior repartizării computerizate, în București au fost admiși:

  • 1.476 elevi la filierele vocaționale (arte, sport, teologic etc.);
  • 1.240 elevi pe locurile rezervate elevilor rromi;
  • 547 elevi pe locurile rezervate elevilor cu CES în învățământul de masă.
Ce urmează

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal, în intervalul 24 – 29 iulie, dosarele de înscriere vor fi depuse în unitățile de învățământ liceal în care elevii au fost repartizați. Soluționarea situațiilor speciale (post-repartizare) prevăzute în metodologie este programată în zilele de 30, 31 iulie și 1 august la nivelul comisiei municipiului București.

A doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat, rezervată elevilor din seria curentă, precum și celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor în anul școlar 2025 – 2026, se desfășoară în perioada 1 – 19 august și este gestionată de comisia de admitere a municipiului București. În această etapă vor putea participa și absolvenții nerepartizați (nr. total de locuri libere în Municipiul București: 928). 

Informații de context

Admiterea la liceu s-a făcut pentru a treia oară în 20 de ani doar pe baza mediei obținute de elev la Evaluarea Națională, adică fără a mai lua în calcul media claselor V-VIII, care a fost în premieră doar criteriu de departajare pentru cei cu medii egale.

De mâine, joi, 24 iulie, elevii admiși și părinții lor pot merge la liceul la care au fost repartizați pentru confirmarea locului, în funcție de programul de lucru comunicat de fiecare liceu în parte. Lista actelor necesare, mai jos în articol.

Edupedu.ro a prezentat repartizarea liceu 2025 pentru elevii romi admiși pe locurile special alocate, publicată recent de inspectoratele școlare.

Citește și:
ULTIMA ORĂ Rezultate Admitere liceu 2025. Repartizarea computerizată în clasa a IX-a a fost publicată de Ministerul Educației

Admitere la liceu 2025. Repartizarea computerizată pentru absolvenții de clasa a VIII-a este programată miercuri, 23 iulie / De joi, 24 iulie, elevii admiși și părinții lor pot merge la liceul la care au fost repartizați pentru confirmarea locului


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Examen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.com

Scrisoarea unui elev olimpic către ministrul Educației, după ce zeci de olimpici au fost descurajați să depună contestații și apoi depunctați: Același lucru s-a întâmplat și în 2024, la Olimpiada Națională de Religie, și nimeni nu a spus nimic. S-a acceptat ideea că olimpiadele sunt, prin natura lor, dure, stresante, copleșitoare

Un elev olimpic care dorește să își păstreze anonimatul a trimis pe adresa redacției Edupedu.ro o scrisoare adresată ministrului Educației, Daniel David, în care atrage atenția asupra modului în care…
Vezi articolul

Iohannis, pe 7 iulie 2021, cu 230 de zile în urmă: În cel mai scurt timp, se va constitui un grup de lucru transpartinic pentru a construi cadrul legislativ care să implementeze proiectul România Educată / Cronologia promisiunilor și amânărilor

În urmă cu 230 de zile, Klaus Iohannis lansa, cu mare pompă, proiectul România Educată, pentru care, „în cel mai scurt timp, se va constitui un grup de lucru transpartinic…
Vezi articolul
colegiile universitare la care se intră fără BAC

Numirea politică în funcțiile de director de școală sau inspector școlar “garantez că nu va mai fi” realitate, spune ministrul Cîmpeanu. Argumentul lui: componența comisiei de interviu la concursul de directori

Influența politică în numirile de directori sau inspectori școlari “garantez că nu va mai fi” realitate, a spus duminică seară, într-un interviu acordat B1 TV, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. El…
Vezi articolul

Modificările din orarul elevilor prevăzute de Ghidul Ministerului Sănătății: Cursurile încep la ore diferite pentru clase diferite, pauzele sunt decalate, „dacă este posibil” orele de sport au loc și în sală, fără mască / Absențele elevilor și ale profesorilor vor fi monitorizate

Programul școlar al elevilor se modifică începând cu 14 septembrie, față de felul în care se desfășurau cursurile până acum, potrivit Ghidului cu măsuri sanitare publicate de Ministerul Sănătății. Cursurile…
Vezi articolul